Dragoș Stanca a venit cu această uluitoare statistică în care 3.2 milioane de români ascultă podcast. Studiul preliminar e publicat pe scena podfest cu cineva care să explice statistica, dar oricine deține un podcast știe că cifra aia e extrem de bine umflată.

„Singurătatea singularității” vrea să fie un fel de „Cronici marțiene” care relatează prin povestiri scurte soarta unui Pământ în criză care antagonizează o inteligență artificială, trece printr-un Mare Cataclism și o parte din oameni scapă în cosmos, o parte sub pământ. Textul este digerabil, dar ratează mai toate obiectivele propunându-și un scop prea larg (printre altele).

Într-un articol intitulat sugestiv „Batman, caut Gotham. Rog seriozitate”, Daniel Funeriu încearcă să ne explice de ce integralele l-au făcut maestru în kung-fu și de ce lectura lui Ion te poate face să transcezi universul material și să atingi Nirvana. Cred că explicațiile lui, încărcate cu prea multă siguranță de sine, nu vor reuși să-i convingă pe prea mulți, poate pentru că siguranța respectivă arată mai mult a aroganță decât a echilibru interior.

Încă e la nivel de zvon, dar lumea discută destul de intens despre subiectul ăsta. Și mi se pare o idee foarte bună – la următorul pas poate își fac curaj și nu mai pun nici iPhone-ul în cutie, în felul ăsta, o să livreze o cutie de calitate fără nimic furat de la alții. Dar dincolo de glumă, chiar mi se pare o idee bună.

Citesc reacțiile la ceea ce a spus Selly în mesajul lui de după bac – și nu văd pe cineva care să explice foarte simplu ce vrea omul să zică.

Ascultam niște reflecții la adresa viitorului podcasturilor, un episod compilat de Robert Katai la sfârșitul anului trecut. Nu o să-l comentez în detaliu – sunt puncte unde sunt de acord cu ce se spune pe-acolo, sunt lucruri pe care cred că oamenii care au contribuit ratează complet realitatea.

Cartea lui Robert Adam se vrea o radiografie a fenomenului populist din România începând de la mijlocul secolul XIX până în anii 2000. Ratează însă o mare parte din obiective: trece foarte rapid peste populismul comunist, concentrându-se pe el ca material introductiv pentru explicarea anilor 1990-2010. În același timp, tratează superficial populismul în anii recenți, rezumându-se la activitatea partidelor politice, ignorând complet mediul digital/internet.

Scurt: au început epurările, deocamdată făcute prin presiuni inimaginabile prin rețelele sociale. Și epurările reușesc. De la persecutarea unor copii pentru că au zis diverse cuvinte din piesele americane la modă((cazul Skai Jackson și expunerea unor minori în spațiul public)) (da, nigger este un cuvânt pe care îl găsești în cam 25% din top 100 piese populare în ultimii ani), la oameni care se retrag voluntar pentru că nu mai sunt capabili să facă față presiunilor, cum e cazul lui Jenna Marbles (am urmărit clipul ăla cu ea în lacrimi, și serios, am niște amintiri pre-89).

De câteva zile am o mare dilemă. Am primit pe mail o factură de plată pentru gaz de la ENGIE. Nu e rău, pot să dau click și să ajung într-o interfață din care să o plătesc. Problema? Nu există factura înregistrată în sistemul lor. Și nu e vorba că e weekend (deși din câte știu eu calculatoarele lucrează și în weekend), pentru că treaba asta s-a întâmplat acum 10 zile. De zece zile, practic, ENGIE mi-a trimis o informare de plată pe mail, dar nu există nicio datorie de plată înregistrată în sistemul lor electronic.

Toată lumea se uită la banii cu care au fost amendați cei de la Google România. Și cred că lumea se uită în direcția greșită. Amenda aia nu e despre bani. E despre domeniul posibilului și imposibilului.