Radu Dumitru vorbea zilele trecute despre motivul pentru care nu folosește interfețe traduse în limba română. Îl înțeleg. Traducerile de interfețe de aplicații sunt foarte des de proastă calitate. Nici eu nu folosesc interfețe traduse în limba română pentru că rareori se întâmplă să fie vreuna bună.

Dacă aș avea ocazia să-i pun o singură întrebare lui Mark Zuckerberg și să am voie să-l hărțuiesc până îmi dă un răspuns decent, ar fi cea din titlu.

Zilele trecute Vali a postat ceva legat de felul în care are de gând să comunice cu oamenii care îl urmăresc. A decis că nu vrea să facă podcast (fair enough) ci că preferă o variantă video, și a dat o sumă de motive personale pentru care video îi place mai mult. În postarea următoare nu mă leg de motivul pentru care Vali ar trebui să facă podcast audio (nu cred că ar trebui) ci o să vorbesc despre lucrurile pe care el (și nu numai) nu le înțelege despre cum se consumă conținut exclusiv audio.

Foarte rar mi se întâmplă să zic că aștept ceva anume când e vorba de un articol de pe net..Dar stăteam zilele astea să mă gândesc la cât de irespirabil e aerul de iarnă (mult mai rece și mai uscat) pe la ora 8:30 dimineața într-o zi de lucru, și mă gândeam că ar fi necesar un anume tip de articol. Nu, nu e vorba de articolul despre protestul contra poluării (via), deși prinde bine să vezi oamenii că se revoltă. Nu, vreau un articol despre cât de mișto e să renunți complet la mașină.

Ok, a venit momentul să mărturisesc că de vreun an încoace am reușit să strâng timp să mă uit la Big Bang Theory. Îmi amintisem că era semi-amuzant, și mi s-a părut o idee bună să-l reiau. 12 sezoane de câte 24 de episoade de câte 20 de minute, și până se termină ajungi să le regreți pe toate.

Tataee, Tata Vlad, sau Juice (dar toată lumea îl știe drept Tataee) a ajuns în podcast cu Micutzu, unde, cea mai surprinzătoare treabă pe care a zis-o a fost că a votat PSD.

Am observat fără voia mea cât de aprinse pot fi discuțiile în jurul unor subiecte absolut neimportante. Cele două subiecte despre care vreau să vorbesc acum au câte-un element comun legat de vehemența cu care îl argumentăm. Suntem brutali în abordări și în mod nejustificat.

Am stat mult pe gânduri dacă să scriu despre ce a însemnat decada asta pentru mine, atât din punctul de vedere al anilor (2010-2019), cât și al vârstei (vă scrie versiunea 4.0). Ce urmează e, așadar, foarte personal, lung, plictisitor și chiar enigmatic pe alocuri, ratând esențialul uneori intenționat.

În ultima lună am petrecut mai mult timp ascultând mai multă muzică de inspirație folclorică decât credeam că pot. Și principalul vinovat este Mădălina Pavăl, care m-a fascinat cu cele trei piese pe care le are cu cei de la Subcarpați, după care am căutat să văd ce altceva mai face. Și am dat peste acest concert pe care l-a ținut la o terasă din București, „J’ai bistrot”, concert pe care l-am ascultat de mai multe ori decât îmi e comod să recunosc.

… doar că noi nu ne dăm seama de lucrul ăsta, deși, cumva, ar fi trebuit să ne dăm seama toate dățile când am ieșit în stradă.