Recent, o mini-răzmeriță în rândul oamenilor de dreapta a pornit la adresa filmului „Captain Marvel”. Cumva agitați de faptul că actrița care interpretează rolul titular a spus o prostie inimaginabilă, au început să le explice oamenilor că e un film rău, că nu e bine, că va fi un film prost, și alte idei similare de foarte puțin interes pentru cineva care chiar își dorește să vadă respectiva producție.

Avem un cântec pentru cele 15 minute în care astăzi, 15 martie 2019, românii vor să nu mai muncească. Se numește #șîeu, și e imnul campaniei „România vrea autostrăzi”, o campanie în care românii vor face o pauză de 15 minute pe 15 martie, idee pe care o repet pentru că e atât de lipsită de logică încât încă sunt uimit că cuiva i-a dat prin cap chestia asta.

Nu știu ce părere aveți voi despre Michael Jackson, dar HBO tocmai a publicat un documentar făcut după ureche bazându-se pe faptul că e destul ca doi oameni să afirme o chestie (deși nu au putut face același lucru în fața judecătorului). În el îl acuză pe Jackson că a fost un pedofil, că i-a abuzat, și alte lucruri care nu mă interesează, că-s zise mult prea târziu post-factum și le simt ca pe niște șantaje post-#metoo.

Cifrele nu mint. Într-un raport produs, de Greenpeace și AirVisual (raport peste care am dat prin MEMO-ul Monei Dîrțu), în 2018 Brașovul a fost mai poluat decât Bucureștiul, și chiar excesiv mai poluat în ianuarie. Și tind să-i cred. Pentru oricine în afară de brașoveni, motivul e eluziv. Păi cum, aveți munți, aveți aer curat!!! E fantastic la Brașov!

V-am mai vorbit pe acest blog despre impostură în arta și cultura românească, inclusiv cu magnificul „Solenoid”, cartea la care nu poți să treci de prima treime fără o doză serioasă de masochism și lipsă de grijă pentru starea ta generală de sănătate. Am vorbit despre Dan C. Mihăilescu, și mă voi abține să vorbesc despre Radu Paraschivescu, pe care nu l-am urmărit pe Digi24, și nici voi, de vreme ce își primește mulțumirile și un sincer „Pa”. Vreau însă să vă dau un alt exemplu de cum funcționează impostura în artă.

Citesc că cei de la Harvard au pus-o pe Kövesi pe lista onorifică a celor mai importante femei din legislație și politică din întreaga lume; europenii vor să o facă procuror-șef european, în timp ce în țară este căutată cu citații și procese. Însă cumva, ceva e ireversibil în legătură cu Kövesi – activitatea ei e deja vizibilă în exterior, chiar dacă în interior sunt semne de întrebare.

Ca români. Pentru că suntem departe de a fi cetățeni „globali”, ce avem noi de zis nu are nicio importanță în Europa, SUA sau oriunde în lume. Dar sunt conversații pe care trebuie să le avem între noi, și pentru care încă nu suntem pregătiți. Urmează o listă, probabil incompletă și insuficient comentată.

Săptămâna trecută am primit un e-mail de la Apple care mă anunța că o să dea jos toate podcasturile care au numărul episodului în titlu (printre altele) pentru că este metadata de calitate scăzută, și deci nu mă pot ridica la standardele platformei iTunes.

Am mai stat să mă gândesc la problema articolului 13 din directiva UE referitoare la protecția drepturilor de autor. Și mi-am dat seama care e problema, mai bine zis, am înțeles pentru prima oară care este, de fapt, problema cu articolul 13.

Zilele astea m-am închis un pic în casă (eu și frigul nu suntem buni prieteni zilele astea) și mi-am petrecut timpul liber cu cel mai cumpărat roman românesc din ultima perioadă. Fluturi. Trei volume.