Câteva zăpăcenii de care am mai dat zilele astea.
În România încă nu am învățat să scriem corect românește. Zilele astea am avut deosebita plăcere de a face o rezervare la Astra Transcarpatic; pentru că numele meu are totuși un semn diacritic în el, am fost întâmpinat cu acest mesaj:
Știu că mulți vor să fugă cât mai departe de România. Știu că mulți dintre voi simțiți chestia asta, că lucrurile ar fi mult mai bune pentru voi dincolo, că viața ar fi mult mai bună dacă ați pleca, pur și simplu, și nu v-ați mai uita înapoi.
Ultimul șpil în materie de inteligență între coperți din copaci morți este Yuval Noah Harari cu al lui Sapiens; o carte care ar putea fi interesantă dar mai departe de primul paragraf se pierde, posibil o lucrare mult mai monumentală decât capacitățile intelectuale ale autorului.
Ideile astea nu merită un articol separat, așa că le pun la grămadă:
Stăteam un pic să mă uit la ce reacții are lumea la vestea că Dăncilă a adoptat un copil mic. A fost o lecție interesantă despre motivul pentru care suntem atât de scindați ca societate.
Până la urmă zicea bine ce zicea Pleșu când ne amintea că libertatea de expresie e bună, dar nu așa să zici orice. Se pare că a ajuns și în România mania blocatului discursului public.
Pe măsură ce citesc tot mai mult despre articolul 11 și 13 mi se par niște idei cât se poate de bune care nu fac decât să reglementeze ceea ce marii deținători de drepturi de autor din SUA au făcut deja cu destul de mult efort.
Câteodată, când ajung în societate cu oameni pe care nu îi cunosc și spun că lucrez ca programator, câte un glumeț vine să-mi explice că știe el o glumă bună cu programatori. O știți și voi. O știe toată lumea. Eu, însă, spun că nu o știu.
Postarea asta are o audiență de 1; o să intru într-o dizertație plicticoasă pe tema podcastului, publicului român și alte asemenea. E un răspuns la o postare privată de pe Patreonul lui Vali Petcu. Măcar în teorie sunt vag competent să răspund la întrebările de acolo.
… e un pic lipsită de substanță. Am văzut o groază de oameni plângându-se într-o formă sau alta de diversele probleme cauzate de oameni eliberați prematur. Și nu vin să spun că faptul că au fost eliberați prematur nu e o problemă. Slavă Domnului, sunteți destui cei care scrieți despre asta zi de zi pe Facebook, nu mai aveți nevoie de mine să fac parte din cor. Vă ajut un pic cu un punct de vedere din afară.