Am citit astăzi câțiva bloggeri care deplângeau felul în care românii au întâmpinat ziua de 30 octombrie. Se uitau în jurul lor, și vedeau că oamenii încearcă să uite, sau chiar ignoră complet ziua asta; deplângeau faptul că comemorarea de 3 ani de la Colectiv e împănată cu oameni care postează lucruri despre banalități, mâțe, că mulți au uitat-o, că puțini au vorbit despre asta.

Circulă de ceva vreme o mulțime de poze scoase din context cu tot felul de bâlbe din manualele de la diverse clase. Multe dintre ele sunt vechi, nu sunt din manualele editate în ultimul an, însă câteva sunt recente, doar că le vedem atât de des încât habar nu avem dacă sunt reale sau ceva făcut de un utilizator dibaci de Paint.

Acum, în România, e imposibil să afli ce legi guvernează orice activitate din țară; e imposibil să afli care sunt toate legile în vigoare care te afectează ca persoană fizică sau ca persoană juridică, și îți este imposibil să afli ce drepturi și obligații ai.

I will confess, this title is dishonest. I don’t intend to make a history of C++ build systems, but complain about the state of the most used build system – one that’s portable but is close to impossible to use on Windows, for example, and one that’s too inconsistent to be properly used in your projects. People, however, jumped on the cmake train, although most of us are not enjoying the ride.

Într-o discuție recentă am fost întrebat legat de industria IT. Și recunosc, nu lucrez în industria tehnologiei, și foarte puțini oameni pe care îi cunosc o fac. Marea majoritate lucrează în cu totul alte industrii, doar că folosesc un set de unelte care sunt denumite, generic, IT.

La opt luni de la Revival, Eminem a scos probabil cel mai important album hip-hop din istoria recentă a genului. Kamikaze a venit neanunțat, contrastând puternic cu Revival, album mai ușor de încadrat în zona pop decât hip-hop din punctul multora de vedere. Pe Kamikaze, Eminem își pune toate nemulțumirile legate de criticile primite în ultima perioadă, și o să îl citez pe Paul Rosenberg așa cum apare în skit-ul de pe album:

Săptămâna asta Iulian Comănescu a scris un pic despre dacopați, după ce a descoperit „filmul documentar” „Adevăruri tulburătoare despre daci”. Filmul are cam un milion de vizualizări, fiind, în lumea online românească, un real succes. Iulian Comănescu face însă o greșeală fatală în acest tip de discuție; el îl tratează pe Roxin, Săvescu și cei care mai apar prin film ca pe niște oameni care chiar cred în ceea ce zic, și le-a acceptat discursul ca referindu-se la personajele istorice numite „daci”. 

Zilele astea mai toți oamenii care dețin firme de programare caută POS-uri. Nu știu câți dintre voi s-au gândit să achiziționeze servicii de la o firmă de programare, dar în sfârșit, dacă firma respectivă trece de un rulaj de 50.000 de euro (adică, practic, dacă ai doi programatori angajați și vrei să le plătești salariile), firma va trebui să dețină un POS.

Aproape toți oamenii din microuniversul meu virtual sunt oameni buni cu idei bune. Genul ăla de om care înțelege că schimbarea vine de la omul din oglindă. Că trebuie să fii ceea ce îți dorești să fii, să fii mai bun decât versiunea ta de ieri. Aproape universal, oamenii ăștia vor să trăiască într-o țară „ca afară”. Și totuși, gândul lor e, în general, să boicoteze referendumul, chiar și în situația în care referendumul e organizat vreme de două zile și sigur va fi asigurat cvorumul.

Mi-am amintit urmărind zilele trecute un clip (vezi mai jos) care e cea mai simplă dar șocantă informație pe care am prins-o în primul meu an de programare. Eram în clasa a IX-a, puțin după ce am făcut scheme logice, și profesoara a venit cu algoritmul pentru a determina dacă un an e bisect sau nu.