La opt luni de la Revival, Eminem a scos probabil cel mai important album hip-hop din istoria recentă a genului. Kamikaze a venit neanunțat, contrastând puternic cu Revival, album mai ușor de încadrat în zona pop decât hip-hop din punctul multora de vedere. Pe Kamikaze, Eminem își pune toate nemulțumirile legate de criticile primite în ultima perioadă, și o să îl citez pe Paul Rosenberg așa cum apare în skit-ul de pe album:

Săptămâna asta Iulian Comănescu a scris un pic despre dacopați, după ce a descoperit „filmul documentar” „Adevăruri tulburătoare despre daci”. Filmul are cam un milion de vizualizări, fiind, în lumea online românească, un real succes. Iulian Comănescu face însă o greșeală fatală în acest tip de discuție; el îl tratează pe Roxin, Săvescu și cei care mai apar prin film ca pe niște oameni care chiar cred în ceea ce zic, și le-a acceptat discursul ca referindu-se la personajele istorice numite „daci”. 

Zilele astea mai toți oamenii care dețin firme de programare caută POS-uri. Nu știu câți dintre voi s-au gândit să achiziționeze servicii de la o firmă de programare, dar în sfârșit, dacă firma respectivă trece de un rulaj de 50.000 de euro (adică, practic, dacă ai doi programatori angajați și vrei să le plătești salariile), firma va trebui să dețină un POS.

Aproape toți oamenii din microuniversul meu virtual sunt oameni buni cu idei bune. Genul ăla de om care înțelege că schimbarea vine de la omul din oglindă. Că trebuie să fii ceea ce îți dorești să fii, să fii mai bun decât versiunea ta de ieri. Aproape universal, oamenii ăștia vor să trăiască într-o țară „ca afară”. Și totuși, gândul lor e, în general, să boicoteze referendumul, chiar și în situația în care referendumul e organizat vreme de două zile și sigur va fi asigurat cvorumul.

Mi-am amintit urmărind zilele trecute un clip (vezi mai jos) care e cea mai simplă dar șocantă informație pe care am prins-o în primul meu an de programare. Eram în clasa a IX-a, puțin după ce am făcut scheme logice, și profesoara a venit cu algoritmul pentru a determina dacă un an e bisect sau nu.

Am dat zilele trecute peste un text intitulat „Bătălia generației noastre” în care cineva explică pe larg care crede că ar trebui să fie ținta, idealul și lupta acestei generații. Articolul de față este un comentariu la acel articol, dar și o propunere personală.

În discuțiile pe care le am mai apare uneori confuzia asta – oameni care sunt surprinși de unele prostii pe care le face X sau Y, în condițiile în care îi știau de oameni deștepți. E o confuzie naturală – îl vezi că se descurcă bine cu o chestie și îți închipui că nu are cum să nu se descurce în ceva situații oarecum similare.

De curând reamintea cineva că fondul școlii/clasei e o colectă ilegală. Inițial am râs, în fond, înțeleg de unde vine necesitatea unui fond al școlii sau al clasei. Dar tineretul revoluționar insistă „fondul școlii/clasei e ilegal”.

După o estimare optimistă, mai avem vreo 10-15 ani până la coagularea unei elite intelectuale reale, care să aibă un impact real în societate. După o estimare pesimistă, nu se va mai întâmpla niciodată, pentru că emigrarea va fi mai ușoară decât cultivarea unui spirit elitist local. Elita intelectuală, cea care poate modifica traseul haotic al unei țări, e prin definiție o structură de tip aristocratic – un grup privilegiat care își poate asuma schimbări și progres (dar și conservare sau regres). Pe graiul nostru simplu, elita intelectuală sunt cei care pot decide care e „mai binele” și să ne ajute să mergem în direcția respectivă.

Într-o discuție cu Vlad am reamintit ideea asta pe care am emis-o ca să enervez un angajat la stat care avea o problemă cu corporatiștii – și după ce am emis-o mi-am dat seama cât de adevărată e. Ceea ce face mult mai amuzantă toată ura oamenilor care urmăresc Antena 3 față de corporatiști. Dar hai să vedem care sunt diferențele majore care fac din statul român cea mai ineficientă corporație din România.