Gânduri despre cei 100 de ani

Ca întreaga Românie, sunt și eu luat prin surprindere de ziua națională. Mai mult, chiar, pentru că nici nu mai sunt în contact cu tribul meu, care-și consumă energiile de comunicație pe Facebook. Așa că las aici niște gânduri de aducere aminte peste ani. Poate ajută. Sau poate nu. Gândurile astea le-aș fi pus pe Podcastul de Istorie, dar încă îmi erau neclare în minte, așa că am preferat să le scriu; n-aș vrea să public un episod care să fie o redare monotonă a acestor gânduri.

Straight outta Ipotești ar trebui să fie film

Astăzi am văzut clipul cu „Straight outta Ipotești”, m-am repezit entuziasmat la Facebook să-i spun lui Teo că el și oamenii de-acolo sunt neserioși dacă nu-l fac o comedie absurdă de o oră și 40 de minute, cam ca Monty Python and the Holy Grail. Teo, însă, mi-a dat șah-mat cu o singură mutare. „Nici nu a ajuns in Trending 50”, a zis, și chestia asta m-a lovit în cap ca o măciucă.

Principii?

Am citit astăzi câțiva bloggeri care deplângeau felul în care românii au întâmpinat ziua de 30 octombrie. Se uitau în jurul lor, și vedeau că oamenii încearcă să uite, sau chiar ignoră complet ziua asta; deplângeau faptul că comemorarea de 3 ani de la Colectiv e împănată cu oameni care postează lucruri despre banalități, mâțe, că mulți au uitat-o, că puțini au vorbit despre asta.

Problema manualului buclucaș

Circulă de ceva vreme o mulțime de poze scoase din context cu tot felul de bâlbe din manualele de la diverse clase. Multe dintre ele sunt vechi, nu sunt din manualele editate în ultimul an, însă câteva sunt recente, doar că le vedem atât de des încât habar nu avem dacă sunt reale sau ceva făcut de un utilizator dibaci de Paint.

Avem nevoie de un cod de legi

Acum, în România, e imposibil să afli ce legi guvernează orice activitate din țară; e imposibil să afli care sunt toate legile în vigoare care te afectează ca persoană fizică sau ca persoană juridică, și îți este imposibil să afli ce drepturi și obligații ai.

A (*cough*) short (*cough*) history of C++ build systems

I will confess, this title is dishonest. I don’t intend to make a history of C++ build systems, but complain about the state of the most used build system – one that’s portable but is close to impossible to use on Windows, for example, and one that’s too inconsistent to be properly used in your projects. People, however, jumped on the cmake train, although most of us are not enjoying the ride.