În mod normal nu m-aș fi pus să scriu despre performanța extraordinară a Simonei Halep. A jucat cel mai frumos turneu de până acum – ea este eroina lui Australian Open, în ciuda faptului că a pierdut în finală. Și în ciuda faptului că, pierzând în finală, a pierdut și primul loc, și ocazia de a confirma cu un mare șlem valoarea ei.

Săptămâna asta întreaga societate citește cu emoție scrisoarea deschisă pe care a adresat-o reginei Angliei domnul Sir Patrick Stewart, îndrăgitul actor britanic care l-a jucat pe Căpitanul Picard în binecunoscutul serial Star Trek: Generația următoare și pe Dascălul X din seria de filme Oamenii lui X.

Vali a scos un podcast în care vorbește despre fidelitatea la locul de muncă, și a început să dea diverse exemple din mediul online. E interesant de ascultat, dar vreau să explic un pic ce anume cred eu despre fata aia care lucrează la ING pentru că e posibil să nu se înțeleagă foarte bine.

Mă așteptam să fie un film spectaculos de slab, dar nu a fost cazul. Am citit atâtea recenzii negative la Bright încât nu pot să nu scriu și eu câteva cuvinte.

Bun, facem bilanțul. Ce urmează mai jos e o listă selectată de muzică românească – pentru lista completă am o altă postare. Anul ăsta am încercat să adaug piesele care au fost cel mai mult prin Trending-ul de la Youtube – dar am mai pus și alte piese pe care le-am ascultat de câteva ori și care mi-au lăsat o impresie bună. Am selectat multe piese pentru vibe-ul specific – ceva care să spună cam care a fost atmosfera anului 2017, pe bune, fără snobisme.

Anul ăsta am făcut un mic experiment. Pentru că mi s-a reproșat că m-am uitat numai la piesele pop anul trecut, anul acesta am strâns toată muzica pe care am prins-o prin trending-ul de la Youtube. Mi-au mai scăpat câteva piese, cel mai probabil, și am încercat să nu adaug chestii dubioase. Nu sunt sigur că am fost metodic (poate că pe 2018 o să fiu ceva mai metodic în colectarea muzicii) dar am prins cam tot ce mi s-a părut relevant pe subiect. În total vreo 286 de piese.

Dacă e un lucru super-enervant e să aud aceeași mitologie repetată la nesfârșit: „vai, în România o să înveți acel ceva ce nu mai există nicăieri în lume: curentul care te trage”. Este genul acela de clișeu pe care românii îl aruncă în față străinilor, și care e atât de obosit încât ar trebui retras – la fel și cu cel cu „România, țara cu cele mai frumoase fete” (serios, nu v-ați săturat să vă comportați ca niște codoși?). La fel și cuvântul dor.

Există această vorbă, repetată dureros de des, că benzile desenate americane cu super-eroi sunt subțiri ca și conținut, superficiale și clișeistice. Și probabil că așa sunt, doar că foarte des uităm că suntem în punctul în care încă avem de unde alege.

Nu sunt primul care observă că oamenii tineri nu sunt foarte capabili să stăpânească tehnologia care a devenit deja mult prea sofisticată. Și am stat să mă gândesc de ce se întâmplă lucrurile astea.

„O fracție nu poate înțelege un întreg pentru că este imposibil să compactezi într-o secțiune informația unui întreg fără ca secțiunea să devină ea însăși întregul”.