Doctor Strange nu e un film slab, dar îi lipsește un ingredient important pentru a fi un film bun. Îi lipsește caracterul.

Am o serie scurtă de două articole. Inițial voiam să scriu un singur text, dar când am văzut cât de lung devine prima secțiune am decis că e mai sănătos să le fac două articole separate. Prima oară o să vorbesc despre bula de comunicare – a doua idee o să o las pentru mai încolo.

„Arhanghelul Raul” este probabil cea mai amuzantă poveste pe care o să o citiți anul acesta, E povestea unui creativ român care moare și e trimis din Iad după niște beri. Sau despre o armată a nașilor de tren care se luptă cu creaturi pandimensionale. Sau despre drojdierul timpului, omul care își caută iubita în fiecare schimbare de direcție a universului.

Nu plănuisem să iau cartea lui Adi Hădean, M-am lovit de ea în ultima vizită a mea prin București, obosit după o zi întreagă de conferințe, chiulind la sesiunea de dimineață de la a doua zi. Am intrat în Cărturești, era în standul de onoare, vreo 20 de exemplare gata semnate. M-a amuzat ideea, așa că am și dat un tweet pe tema asta.

Un extraterestru este trimis pe pământ să ia locul unui profesor de matematică ce a descoperit rezolvarea unei probleme foarte importante de matematică. Acesta are probleme mari să se adapteze la viața pe pământ – prima aventură e să alerge gol pușcă printr-un campus universitar, asta după ce a fost lovit de o mașină și a luat lecții de viață de la revista Cosmopolitan. Pentru un extraterestru a cărui gândire se învârte în jurul matematicii, pământul e năucitor, ilogic și confuz – și acesta e doar începutul.

Articolul acesta ar fi trebuit să fie mult mai lung. Avea mai mult conținut. Din păcate mi se pare un efort inutil să rostesc aici niște nume și să promovez niște oameni care nu numai că nu se doresc promovați, dar se urăsc între ei și își disprețuiesc posibilii fani sau chiar cumpărători. Așa că voi fi foarte scurt.

Asta e o poveste pe care mi-am amintit-o zilele trecute când am intrat într-unul din barurile cele mai interesante din Brașov, For Sale Pub. Am intrat zilele trecute să beau un vin fiert pentru că era frig și ni s-a părut „vaguely appropriate”. Urmează, așadar, o poveste care unora s-ar putea să vi se pară penibilă, o poveste a timidității mele dar, probabil, a felului în care se simte orice individ timid cum eram eu pe-atunci. 

Sâmbătă am participat pentru prima oară la o lansare de carte în calitate de vorbitor la invitația editurii Nemira. A fost o experiență interesantă, care inițial credeam că e destinată numai oamenilor care nu mai știu să vorbească în cuvinte de sub 10 caractere.

Nu știu dacă aș fi urcat Șamanul pe lista mea de lectură atât de repede dacă nu aș fi fost invitat la librăria Humanitas sâmbătă să vorbesc despre ea. Nu părea neapărat genul meu – acțiunea se desfășoară acum 32000 de ani și nu are niciun extraterestru în ea. Nu știu dacă aș fi căutat eu de unul singur să iau cartea asta. Și poate că aș fi avut de pierdut.

Acum câteva săptămâni văzusem pe cineva care se întreba de ce ITiștii sunt atât de agresivi cu recruiterii. Argumentele sunt foarte multe, de cele mai multe dăți recruiterii sunt leneși, îți oferă joburi mult sub calitățile tale, lucrează cu oameni cu salarii mult superioare a ceea ce câștigă și nu le înțeleg foarte bine. Și când am argumentat în felul ăsta am părut arogant și agresiv, exact cum se poartă ITiștii buni cu recruiterii.