Am scris în 2014 despre analfabetismul funcțional, și spuneam acolo că unul din șapte oameni din Statele Unite sunt analfabeți funcțional. Nu aveam o statistică pe România. Acum avem, și arată exact cum mă gândeam că va arăta, îngrozitor.

Există momente în viață în care te întrebi de ce luna strălucește doar noaptea pe cer, iar soarele doar ziua? De ce obiectele aruncate în sus cad în jos, și de ce cele pe care le trântești de pământ sar înapoi în sus? De ce plâng chitarele? Și, poate, o întrebare mai interesantă, de ce nu are Profesorul Xavier chelie?

Dacă e ceva mai enervant decât hype-ul pe care îl fac oamenii de la HBO în jurul serialului Game of Thrones, acel ceva e gașca de plângăcioși care îl privesc. Și au început să apară, natural, deranjați că de data asta nimeni nu a leak-uit primele episoade pe net, deranjați că nimeni nu le poate satisface adicția instantaneu, că, Doamne iartă-mă, trebuie să aștepte următorul episod ca niște sălbateci.

În mod cu totul întâmplător azi am dat despre două articole. Primul articol e de fapt o poză cu un text foarte scurt, despre cum Ginghis Han a încurajat promovarea bazată pe merite, a încurajat alfabetizarea, a stabilit un regim de libertate a religiei, convingându-i pe mulți să se alăture imperiului său înainte să fie cuceriți cu forța.

Într-o discuție ceva mai lungă pe care am avut-o cu John Cristea (dincolo de discuția de la Tv, care e doar o parte din ce am vorbit în ziua aia) mi-am dat seama că uneori, interacționând exclusiv cu niște oameni noi ajungi să-ți exprimi ideile mult mai fluent și îți dai seama că sunt lucruri pe care nu le-ai rezumat niciodată așa frumos. Așa a apărut ideea despre cea mai bună Românie, despre care voi scrie într-o altă postare, la fel a apărut și ideea de percepție asupra libertății pe care nu cred că am pomenit-o, dar care a început să lucreze în capul meu.

Încerc să mă țin departe de echipele de justițiari de Facebook. Îi știți – sunt oamenii de lângă voi, oameni cu aparentă somitate, demnitate și prezență de sine, care în momentul în care le comunici câteva cuvinte cheie reacționează de parcă sunt niște pisici în călduri. La fanii Antena 3 cuvântul ăla era (și aud că e încă) Băsescu, la patronii șpăgari e ANAF sau ANPC sau orice organ al statului român, iar pentru toți românii acesta e cuvântul țigan aplicat unui român.

1 Aprilie e sărbătoarea aia în care oamenii lipsiți de umor fac glume – și cel mai des glume destul de nesărate, pentru că, să nu uităm, sunt oameni lipsiți de umor. Poate că acum 20 de ani situația era ceva mai ok, dar acum, cu social media și cu comunicarea instantanee s-a umplut de oameni care fac glume tovărășește, prin corporație. Și e obositor. Ziua de 1 Aprilie, în care cel mult mai apărea câte-un RFC glumeț sau ceva similar, a devenit acum inundată de știri false, și lumea face rondul pe la toate corporațiile să afle care e glumița.

Mi se întâmplă foarte rar să vă zic din start: e un film esențial pentru cultura voastră cinematografică. Mergeți să-l vedeți. Nu vă luați după toți criticii care s-au hotărât că e un film care trebuie să nu le placă – dacă sunteți ca mine, ați râs la Deadpool de maximum două ori. S-ar putea să nu fiți pe aceeași linie mentală cu criticii de film curenți: cum zicea și Ovidiu, criticii de film sunt niște ființe simple, lipsite de complexitate. Recenzia asta e spoiler-free.

The leftpad debacle is a new thing that proves just how low the programming world has sunk. Please make sure that you read the article I linked first, so we can go ahead and bash the current day developers, the young developers as Radu calls them.

Alex Mihăileanu are un text foarte lung pe Facebook despre apucături socialiste. E genul de articol unde îl întrebi pe om de ce l-a publicat pe Facebook, chiar voia ca lumea să uite de el 5 ore mai târziu, cât rezistă în timp o postare pe Facebook? Articolul lui e bun, merită citit (acum e și pe blog), dar mă agăț de el doar ca pretext pentru un text la fel de lung, fără absolut nicio legătură, mult mai vag și poate mult mai puțin interesant.