I finished playing Fallout 4 – it was a huge effort – 65 hours of grinding through a post-apocalyptic wasteland. At the end of these, if I were to recommend it, I’d say Fallout 4 is not worth it – the experience can be nice, but the game is in Alpha stage, maybe an early Beta, and it could be a good game if Bethesda would ever want to finish it, but there’s no point and no reason to do this as they already cashed in on the game.

Revista Time l-a dat ca fiind cel mai căutat român pe Google pe Florin Salam. Reacțiile românilor au fost virulente – nu genul de curiozitate „cum de s-a întâmplat asta?”, ci „cum de au îndrăznit să zică asta?”. În loc să încerce să elucideze misterul, românii au cerut explicații și au făcut interpelări. Cu onoarea nereperată, românii au fost liniștiți: Google a zis pe cale oficială că Florin Salam nu e nici măcar în top 10. Și asta mi se pare amuzant, hai să vă explic de ce.

Time a făcut un top pe țări cu cea mai căutată personalitate pe Google. Multe țări îi au pe Cristiano Ronaldo, Lionel Messi sau Kim Kardashian – România, în schimb, îl are pe prima poziție pe Florin Salam. Și chestia asta e absolut genială.  Asta înseamnă, pe scurt, că românii sunt mai interesați de valorile produse local decât de cele importate din exterior. Cu ce ne-ar face mai buni pe noi ca nație o obsesie pentru Cristiano Ronaldo, Lionel Messi sau fundul lui Kim Kardashian? Cantautorul Florin Salam e un reprezentant mult mai bun al României. Ah, e țigan? Păi e un motiv în plus să arăți că în România doar cei care se cred elite sunt rasiști – cei care înființează asociații pentru protecția țiganilor – restul ascultă manele și nu au nicio problemă cu rasa omului.

Circulă zilele astea mai multe articole pe tema valorii pe care o aveau românii acum 1, 5, 10, 15, 30 de ani. Despre cum oamenii valoroși pleacă din România. 

După ce l-am boscorodit atâta vreme a fost cazul să merg să și văd despre ce e vorba. Nu putem critica ceea ce nu cunoaștem decât dacă e vorba de Solenoid-ul lui Cărtărescu, așa că a trebuit să merg să văd filmul lui JJ Abrams.

tl;dr: WowApp e un MLM. Bloggerii se înfig fie pentru că sunt pișcotari, fie pentru că le e lene să se intereseze mai adânc, fie pentru că le plac banii și nu e nevoie să se obosească să afle dacă e ok. WowApp e o aplicație care nu face nimic ilegal sau nasol deocamdată. Revin ca să scriu o ultimă postare, din păcate una excesiv de lungă.

George Damian a reușit să-i facă muci cu fasole din șase cuvinte pe toți șahiștii în frunte cu Elisabeta Polihroniade, Kasparov și Karpov, și nu numai pe ei, ci și pe jucătorii de Go din zona asiatică((Poate că degeaba arunc nume precum Go Seigen sau Shusaku, nu au nicio importanță pentru cultura românească sau europeană)). Îi înțeleg confuzia. Ideea de sport pe care o are el în minte urmează idealul olimpic – atletul individual sau în echipă care reușește să își împingă corpul către limite. Nu e singurul care are în minte această idee și în mod sigur majoritatea românilor sunt în acord cu el. Cu excepția Elisabetei Polihroniade care, cum ziceam, probabil că ar fi fiert un pic în suc propriu să afle că nu e sportivă, ci că a practicat o chestie ridicolă.

Acum 15 ani Microsoft era a doua și a treia venire pe pământ a divinității. Nimic nu exista în univers fără Microsoft, Apple trăia din subsidiile pe care le arunca Microsoft către ei, ca să mențină iluzia de concurență. Microsoft îngropa orice nu purta stegulețul Windows. Din vremurile acelea cea mai vitregită platformă a fost Linux, mereu asaltată cu tehnici de Fear, Uncertainty and Doubt. Linux era platforma pe care nu te puteai baza, pe care nu o susținea nimeni, care era dăunătoare celor care o foloseau – asta și pentru că Microsoft, ca un adevărat păpușar, a pus lătrăi precum SCO să muște din firma care era văzută atunci ca susținătorul #1 al sistemului, IBM. Amintirea a ceea ce a făcut Microsoft atunci încă dăinuie, chiar dacă MS îsi pune acum Ubuntu pe servere.

Dacă nu sunteți obișnuiți cu limbaj dur nu citiți restul articolului. De fapt, greșesc. Citiți articolul. E important. E important pentru că vă explică de ce România e țară săracă. Nu pentru că nu ar avea resurse, nu, ci pentru că e populată cu oameni săraci cu duhul.

Franciza Fantastic Four nu este pentru cei care doresc să savureze un film în mod intelectual. Nu te aștepți la cadre Tarkovskiene sau la un univers Tim Burton. Nu, vorbim despre o franciză despre patru indivizi care se auto-denumesc „cei patru fantastici” și își fac costume cu numărul 4 pe tricou. Vorbim despre niște chestii care nu au sens și cu care e imposibil să te identifici – Fantastic Four e „pure, mindless fun”.