S-au împlinit acum două zile 50 de ani de la publicarea articolului lui Gordon Moore în Electronics Magazine. Mi se pare foarte interesant articolul, mai ales că puterea de previziune a lui Moore se întinsese la 10 ani. Ce este și mai interesant e că legea lui Moore e încă valabilă, iar Intel a declarat că ar putea să o mențină încă 10 ani de-acum încolo, cipurile ajungând să integreze tranzistori de 5nm, cu tehnologie la 3nm și 1nm încă în studiu.

Acum 9-10 ani doream să cumpăr ceva de pe net. Nu era ceva enorm sau complicat, nici ceva teribil de scump, însă în dimineața aceea nefastă mi-a fost imposibil. Când am plasat comanda site-ul s-a stricat de tot – atât de tare încât site-ul nu se mai încărca deloc, și nu a mers vreme de vreo oră.

Există cărți care îți intră în minte de când ești copil și trăiești cu impresia că sunt niște opere de artă. O recitire la o vârstă ceva mai înaintată, însă, te trezesc la realitate și descoperi că monștrii sacri pe care îi divinizai în mintea ta sunt de fapt niște scriitori banali, iar textele deloc impresionante.

M-am gândit să scriu o serie de articole despre industria în care lucrez, un fel de „How it’s made” despre software destinat celor care nu au nicio legătură directă cu industria dar care au nevoie să înțeleagă niște lucruri. De exemplu, de ce proiectele software durează atât de mult? De ce costă atât de mult? De ce saitul ăla pe care îl poate face și un copil e făcut de o echipă de zece oameni cu un buget cu mai multe zerouri decât vrei tu să crezi?

Tsk tsk tsk. Parcă aud deja cum mulți dintre voi o să dea din cap și o să se declare nemulțumiți de copiii din ziua de azi care nu sunt în stare să aprecieze ceea ce au. De exemplu iată-i cu telefoanele mobile în muzeu, ignorând frumusețea de pe perete și… nu știu, făcând orice altceva! Blasfemie! Pe vremea mea…

Capacitatea de a face rău a Internetului e bine cunoscută, dar de fiecare dată uităm, și de fiecare dată ne reamintim ca să uităm din nou zece minute mai târziu. Nu am comentat foarte mult știrile despre ANAF și abuz. Poate pentru că am simțit izul de minciună, deși nu exclud niște mici răfuieli ale agenților de la DGAF.

Dorin, ce fain ar fi dacă ai scrie tu despre… e întotdeauna începutul unei idei proaste. Mi-am amintit de chestia asta citind o postare atroce despre cum fiecare femeie e schizofrenică, pentru că în ea trăiește un înger, un demon, o înțeleaptă, o prințesă și o scorpie. Între comentatori, un mare maestru sugera că, după o astfel de postare, nimic nu ar fi mai nimerit decât ca autorul/autoarea să scrie despre cum: „dacă bărbatul e creatorul și femeia ca apa, cine e ea fără bărbat?”

E nevoie de un nou site de sport. E imposibil să găsești informație într-un mod structurat, inteligent, fără senzaționalisme. Un site de jurnalism sportiv, fără „ce a făcut mai departe o să te lase mască”, ci cu informație brută, fără opinii foarte multe. Un site pe bani.

Unul din cele mai dureroase lucruri pe care le afli de-a lungul timpului e că nimic nu e original. Toată lumea mare s-a inspirat din altcineva și mai mare, omul pe care îl admiri tu ca și filosofie de viață afli că și-a inspirat-o din cartea unei persoane pe care o detești, care s-a inspirat din altcineva care era naiv, care s-a inspirat din altcineva care spunea că omul e o pasăre fără pene, și nici măcar nu suntem siguri că e ideea lui.

O chestie mai puțin știută e că toate hotelurile mari cer o sumă foarte mare, prohibitivă, pentru accesul la internet. Unele lanțuri hoteliere ajung chiar să ceară undeva la 20$ pe noapte. Pentru noi, care ajungem la astfel de hoteluri doar dacă plecăm în altă țară, WiFi-ul e foarte necesar: vrei să îți descarci ceva hărți, vrei să îți contactezi oamenii de-acasă să le scrii că ești bine, să le trimiți niște poze, lucruri de genul ăsta. Și totuși, dacă vrei să o faci trebuie să plătești de obicei o sumă exorbitantă.