Cînd eram mic eram terifiat de ideea de a duce flori învățătoarei. În clasa I, cînd maică-mea mi-a dat florile în mînă să i le duc învățătoarei m-am făcut mic: nu știam ce trebuie să-i zic, ce trebuie să-i transmit, ce idei extraordinare trebuie să emit ca să justifice faptul că eu înmînez florile învățătoarei. Mai ales că dacă era după capul meu, nu vedea nicio floare de la mine.

Există tentația extraordinară de a face aceeași glumă care niciodată nu cred că a fost mai potrivită decît la acest film. O să o fac de la început, ca să mi-o scot din sistem, după care o să vorbim (în cele din urmă) despre Need for Speed (2014).

Acum cîteva luni vă povesteam despre exemplul extraordinar al unei fetițe care a pus niște apă să fiarbă la microunde și după aceea a udat cu apă „bio” și cu apa de la microunde niște flori. Ce este mai enervant e că nimeni nu s-a gîndit că poate fata chiar a stropit cu apă fiartă florile (și normal că s-au uscat) pentru că copiii chiar sunt atît de proști.

De ceva vreme încoace tot primesc invitații la diverse conferințe, evenimente sau cursuri care nu îmi dau seama cum de pot exista într-o lume normală. Genul acela de șarlatani care vînd niște chestii intangibile și pe care nu-i recomandă nimic drept o autoritate în acel domeniu.

Atlas a dat din umeri de Ayn Rand e departe de a fi o carte extraordinară. E o carte dificilă, lentă, și o abandonezi de douăzeci de ori înainte de a o termina… Dar e o carte importantă, minunată, superbă pe care trebuie să o citești și tu și toată familia ta. Și viitoarea familie. Și prietenii. Și toată lumea. Și vă voi explica de ce vă recomand o carte dificilă, lentă și naivă pe alocuri.

În general, orice îi ceri statului român ar trebui rezolvat cu două acte: buletinul și o cerere. Atît. Asta apropos de cum vrea să renoveze Primăria Timișoara centrul istoric, și de numărul enorm de acte pe care îl cere.

Din vremurile de glorie ale elementului antisocial nu m-am mai amuzat atîta pe seama feministelor românce. De vreo două zile sursa mea de amuzament e pagina de facebook a PolFem, care, cu hashtag în față se autodescrie ca „o platformă de informare și dialog privind participarea politică a femeilor”, descoperită de Vali Petcu.

Mi-e greu să vorbesc despre Her fără să divulg elemente importante din film pe care nu mi-aș dori să vi le stric. Pentru că Her e o experiență rafinată, un film deosebit cum rar am mai văzut în ultima vreme. Pot însă să mă concentrez pe lucrurile care fac „Ea” să devină cel mai bun film pe care l-am văzut în ultimele cîteva luni.

Dacă e ceva ce îți rămîne după ce vizionezi Robocop acel lucru e certitudinea că filmul de acțiune a murit. Cînd străbunicul Willis, granny Stallone și Jean Claude van Damme se strîng să facă filme de acțiune trebuie să înțelegem că genul e pe moarte, iar Robocop e și el o confirmare în direcția asta.

E greu? Nu, chiar deloc. Dacă într-o postare anterioară cineva mă acuza că din cauza mea nu merge România mai departe, eu cred că lucrurile stau altfel. Da, știu, hoția la nivel generalizat nu mai e hoție, cel puțin așa cred românii verzi pînă cînd sunt salutați de Poliția Română prin ușa spartă.