TVR a început să posteze multe materiale de arhivă. Având în vedere că TVR stăpânește tot ce înseamnă material de televiziune până în 1989, e clar că avem acolo niște lucruri valoroase, precum această scenetă extraordinară jucată cu măiestrie de monumentul actoricesc românesc, Radu Beligan.

Imaginea de mai jos nu e trucată. Da, vorbim de 8 vitrine ale Loteriei Române, într-o zonă ultra-hiper-centrală, în Brașov. Unde stau în spatele unor gratii niște doamne gata să le ia banii doritorilor de îmbogățire rapidă.

De ceva vreme încoace văd cîteva semne chiar bune în legătură cu felul în care vedem pirateria. Acum cîteva zile un prieten m-a contactat și mi-a zis că, inspirat de seria mea de articole, a început să renunțe la materiale ilegale luate de pe torenți. Și nu e singurul.

O elevă a fost prinsă copiind la bac. Chestie foarte nasoală, suntem cu toții de acord că așa stau lucrurile; nu e deloc plăcut pentru oricine ca o fată de 18 ani, naivă și probabil implicată în scandal fără voia ei să fie dată afară din examen. Dar regulile sunt reguli.

Evit cu îndemînare ‘subiectele zilei’. Toată lumea are o opinie expertă legată de bac, sau de procesul lui Felix, sau de hepatita bulgărească sau de roșiile cancerigene, țuguiate, ale pușcăriașului Menci. Și eu am o opinie despre fiecare din lucrurile astea, dar în seara asta mă simt un pic melancolic, și vreau să vă scriu despre greșeli. 

În articolul anterior am scris despre vechiul internet și am amintit lucrurile cele mai importante pentru mine. Unii au prins internetul dinaintea mea: BBS-uri și Usenet groups, alții și-au amintit de lucruri pe care eu le uitasem, alții și-au reamintit de lucruri pe care ei le uitaseră. Sigur, nimeni nu a uitat cum sună un modem, așa cum e foarte dificil să uiți cum sună o casetă cu un program Z80. Oricum, ținta mea era un pic diferită, nu mă gîndeam că o să stîrnesc atîtea nostalgii (inclusiv în mine). Nu sunt un fan al nostalgiilor, sunt încă prea tînăr pentru așa ceva.

Cei mai mulți dintre cititorii mei nu își mai amintesc o epocă fără facebook. Fie pentru că pe-atunci Internetul nu era la fel de interesant și găseai chestii care te interesau pe tine direct prin Google (sau search-engine-ul de la yahoo, ce vremuri!), fie pentru că multă vreme Internet a însemnat yahoo+messenger+IRC.

Umblă zilele astea diverse articole despre cum e tratată poliția română. Și nu zic, poate că sunt abuzuri uneori, dar hai să vedem două cazuri. Primul, de la Mariciu (via arhi):

Într-un experiment social extraordinar, facebook a reușit să manipuleze emoțiile utilizatorilor. Cam asta a fost una din temele mari care a dominat clickurile zilele trecute. „Așadar, în ianuarie 2012, Facebook a manipulat fluxurile de știri asociate conturilor a aproximativ 700.000 de utilizatori, astfel încât să afișeze predominant știri negative sau pozitive. După o săptămână, cei care primiseră știri negative și deprimante postau, la rândul lor, statusuri negative și deprimate. În schimb, cei care văzuseră, 7 zile la rând, postări optimiste și pozitive afișau, și ei, subiecte pozitive pe propriile pagini”.

Citeam de curînd despre regula de 1% din cultura de Internet, sau de proporția 90-9-1. Regula asta spune că sub 1% dintre cei dintr-o comunitate online produc conținut; proporția fiind undeva la 90% de vizitatori neimplicați, 9% contributori, 1% creatori. Asta pune „we are the 99%” într-o altă perspectivă; oricum, în momentul în care compari cu 20-80 din principiul lui Pareto, începi să-ți pui întrebări. Ajungi și la niște răspunsuri, de exemplu ’e prea multă lume pe Internet’ sau ’e greu să faci ceva original’. Cred eu că întotdeauna a fost, dar oamenii au făcut-o pentru a-și oferi satisfacția de a crea ceva original; și de a fi răsplătit de societate pentru asta (poate chiar printr-un act comercial).