Despre bac nu se mai spun multe lucruri zilele astea, și e și normal. Furtul se face în anonimitate, și tocmai discreția extraordinară legată de bac este cea care ar trebui să ne îngrijoreze. Sigur, au mai fost voci, ici, colo, care povestesc despre faptul că profesorii nu au mai lăsat elevii să se înscrie la bac. Dar prea puțin.

De fiecare dată în jurul mineriadelor există cîte un motiv să ne reamintim că în 1990 studenții protestau real contra conducerii abuzive a statului român. Adaug ‘real’, pentru că astăzi deja nu se mai cunoaște ce e acela protest; sigur, „protestăm” contra diverse chestii, inclusiv contra încălzirii globale, dar habar nu avem de ce o facem și pentru ce protestăm, real. De fapt, oamenii în ziua de azi o fac pentru că e profitabil, și cînd un George Soros investește în cele două capete ale unui conflict precum RMGC, nu îți vine să nu te întrebi de ce se întîmplă asta.

Ultima mișcare absolut revoluționară din Brașov este greva spontană a șoferilor de la RatBv. De ce? Pentru că. Nu știm. Am încercat să contactez RatBv, dar fie telefoanele sunt ocupate de o sumedenie de alți nervoși utilizatori ai sistemului de transport în comun, fie pur și simplu și-au blocat telefoanele ca să nu fie deranjați.

A apărut un fenomen super-inteligent în presa și blogurile românești, fenomen pe care l-aș numi ‘Reductio ad Huidum’. Pentru cei ce nu cunosc, termenul derivă marginal din ‘Reductio ad absurdum’, un procedeu matematic pentru demonstrarea unor afirmații. Acest procedeu e foarte eficient, pentru că demonstrează că anumite fenomene nu pot exista; în momentul în care ai o reducere la absurd a unei afirmații matematice, opusa este adevărată (unde afirmația opusă poate să fie un cîmp suficient de larg).

Nu știu cîți cunosc povestea, și o am de ceva vreme deschisă în browserul de pe desktopul de acasă, și vroiam, evident, să o împart cu voi. E o poveste absolut savuroasă despre ce înseamnă să fii producător de jocuri. 

Ia este una din cele mai faine chestii pe care o avem noi ca popor. Nu am idee de ce a ajuns bluza românească să fie ceea ce este, însă dacă este să alegem ceva reprezentativ, nici sărmăluțele, nici femeile frumoase, nici peisajele aproape la fel de frumoase ca cele din Alpi nu le putem alege mai potrivit decît ia.

There’s an interesting article roaming around the interwebz these days regarding the performance of Windows, and why you don’t actually see the improvements (that may be spectacular at times) from the open source world. It’s an interesting comment, worth reading for any developer. But the most interesting thing about it is not about the specifics of the disgruntle of the writer. I am certain he doesn’t really feel that way, but, caught in the moment, he spurted all those things (as a matter of fact, he retracted the harshness of some of his statements in a later comment, included in the article itself).

Prin anii ‘90 pe la sfârșit începuse să-mi fie clar că în România nu se joacă fotbal, ci o chestie asemănătoare, dar totuși diferită. Ca și azi, pe-atunci se juca pe stadioane plictisite, cu scuipători de semințe care se aud mai tare cum servesc carne echipei adverse decât comentatorii de la Tv, și alte asemenea.

Văd pe la lume pe facebook că o sa apară Ender’s game, film. Și cum am auzit foarte multe despre carte, dar, spre rușinea mea, nu am apucat să o citesc, ar fi timpul, nu credeți?

Am spus care e părerea mea despre creștinism într-un articol nu foarte vechi. Nu mi-am schimbat părerea, doar adaug un comentariu și un exemplu.