În școala generală ne-au învățat la română să facem comentarii literare. Pentru că eram niște grăunțe de oameni care nu gîndeau fără aprobare de la părinți, și deci nu prea aveam dreptul la o opinie, aceste comentarii erau niște reproduceri tembele după cărțile de ‘compendii’ din care cea mai celebră pe vremea noastră era cartea lui Ovidiu Moceanu.

Există, desigur, multe suspiciuni în legătură cu legalitatea a ceea ce face Țiriac la Balc. În principiu omul a făcut un mare țarc acolo, lasă să crească animale sălbatice, după care își cheamă prietenii să le-mpuște. Trei întrebări apar ca evidente:

My first game review in the series which will follow is dedicated to Assassin’s Creed I & II. In all honesty this review should have been dedicated to Assassin’s Creed II – Revelations, since that is the last episode of the franchise I played, and indeed, most notes will refer to it; however, I want to comment a bit on the fine progression of the franchise from the first title to the best so far (Brotherhood) and then to Revelations.

Ochelarii mei sunt magici.

Serios, nu am mîncat ceva ciuperci otrăvite, chiar sunt. Mă pun seara la culcare cu ei pe ochi, citind ceva, și dimineața mă trezesc cu ei frumos împachetați lîngă mine. Sau sub mine. Sau printre perne (dorm între vreo patru perne, nu glumesc). Sau pot chiar să cadă din pat, nu contează. 

„Hobbit: Dezolarea lui Smaug” e cea mai nefericită traducere a titlului filmului lui Peter Jackson. Desigur, în ziua de azi nimeni nu își mai pune întrebări, ci se vinde un brand, iar brandul e „The Hobbit: The Desolation of Smaug”. Cu cît sună mai aproape în românește cu atît mai bine.

Uneori în discuțiile mele cu oameni aparent serioși apare des argumentul ‘modelului islandez’. Bă, tu n-ai idee ce e în Islanda, ăia au făcut și-au dres și-așa și pe dincolo. Sau, de exemplu, islandezii sunt cea mai pacifistă țară, singura țară din lume care n-are armată. Vedeți? Se poate.

Poate aș fi un pic prea avîntat dacă aș spune că consider această carte o lectură necesară oricărui adolescent. Țara unui singur gras nu e o lectură elevată din punct de vedere artistic. E un reportaj dintr-o excursie de 7 zile în Coreea de Nord, sărac în informații (pentru un motiv bun, citește mai departe), care te dă peste cap. Grasul, evident, e capul regimului, Kim Jong Un, fiul lui Kim Jong Il, nepotul lui Kim Ir Sen, iar înainte de Kim Ir Sen nu a existat nimic în țara aia (cel puțin din punctul de vedere al regimului).

În Brașov, oraș de vreo 200.000 de oameni, vreo 6 au ieșit să își arate dezaprobarea față de abuzurile legaliste care ne vor declasa ca țară în fața Europei. 6 oameni, hai 7, depinde cum și pe cine numeri. Am mai multe retweet-uri pe tweet-ul un pic comic cu care invitam oamenii să protesteze. Și în România nu folosește mai nimeni twitter, da?

Protestul a izbucnit cu violență cînd, la 6 fără 2 minute, Sergiu a luat prin surprindere dispozitivul jandarmeriei, mereu la datorie. Nu am fost acolo însă știu sigur că gestul revoluționar al lui Sergiu a lăsat urme adînci în istoria orașului, care se vor simți doar în sute de ani, precum efectul de fluture. Sacrificiul lui deosebit, laolaltă cu protestul lui vehement: „Conflict + Interese = Conflict de interese” a șocat prin violență, prin efectul percutant și prin teribilul vîrtej politicosocial ce avea să se manifeste în fața prefecturii Brașov.

Atenționare! În această postare se folosește cu foarte multă larghețe termenul de geniu.