Citind știrile despre Bacalaureat 2013 mi-au rămas în minte cîteva idei pe care vroiam să le expun ca și fapt divers. În primul rînd, cînd ai în jur de 50% absolvenți și ai licee unde 98-99% au absolvit aproape în mod natural ai licee unde au trecut 0%. Adică niciunul.

Mă gîndeam la domnul Ponta, care mi se pare cel mai fascinant animal politic la momentul acesta, un fel de Băsescu la care mai adăugăm și puterea executivă (adică ce urlau comuniștii acum un an că e TB). Uneori e tovarăș, uneori e domn, azi e domn pentru că face o elegantă afirmație: „susține în totalitate acțiunile organelor statului privind aplicarea legii, dar că nu vrea să vadă zeci sau sute de polițiști care dau năvală în școli, arătând că polițiștii trebuie să combată crima organizată sau contrabandiștii„.

Răspunsul pe scurt: pentru că dacă îmi doream să mă văd pe mine foloseam o oglindă. Răspunsul pe lung: de ceva vreme tot circul prin diverse locuri și fac sute de poze; și totuși, mi-e foarte greu să găsesc o poză cu mine. De fapt, încep să fac poze din ce în ce mai rar, pentru că mi se pare că îmi strică experiența de vizitare, dar asta e o altă discuție.

Săptămîna asta am fost în Viena, și pe lîngă ’the usual suspects’ (Schönbrunn, Kunst Museum, Prater), am ajuns și la Albertina, unde era ținută o expoziție retrospectivă cu fotografia și pictura lui Gottfried Helnwein pe lîngă expoziția „Monet bis Picasso” (iarăși, un must-see). Dar de Helnwein nu știam nimic înainte de vizita prin Viena, așa că vi-l prezint un pic și aici.

O să fac ceva ce nu prea îmi stă în caracter; O să vă spun cam cum citesc eu știrile în ultima vreme și o să dau un exemplu care mie mi se pare bun. Nu e o recomandare, e un exemplu. Poate și alții fac la fel.

Am apucat să văd, în sfîrșit, „După dealuri”. Proiectat la Centrul Cultural Reduta, în Brașov, în cadrul Zilelor filmului românesc 2013.

World War Z îl aduce pe Brad Pitt în situația de a supraviețui inexplicabil celor mai rapizi zombies care se înmulțesc în jurul lui, și de care scapă la volanul unui station-wagon recreation vehicle (mașină de-aia mare de tot) din mijlocul ambuteiajului din Philadelphia. Și miracolele continuă de-acolo: supraviețuiește unui accident de avion și mai ales birocrației UN.

Ieri Alexandra Stan a fost bătută. Tumefiată, a fost dusă la spital, unde a dat interviuri. Tot ieri, într-o evoluție spectaculoasă, Alexandra Stan declara că l-a iertat pe agresor, revenind pe acel superb trend care a creat acea suburbie a umanității numită județul Vaslui și moldovenii care omoară neveste cu toporul:

Despre bac nu se mai spun multe lucruri zilele astea, și e și normal. Furtul se face în anonimitate, și tocmai discreția extraordinară legată de bac este cea care ar trebui să ne îngrijoreze. Sigur, au mai fost voci, ici, colo, care povestesc despre faptul că profesorii nu au mai lăsat elevii să se înscrie la bac. Dar prea puțin.

De fiecare dată în jurul mineriadelor există cîte un motiv să ne reamintim că în 1990 studenții protestau real contra conducerii abuzive a statului român. Adaug ‘real’, pentru că astăzi deja nu se mai cunoaște ce e acela protest; sigur, „protestăm” contra diverse chestii, inclusiv contra încălzirii globale, dar habar nu avem de ce o facem și pentru ce protestăm, real. De fapt, oamenii în ziua de azi o fac pentru că e profitabil, și cînd un George Soros investește în cele două capete ale unui conflict precum RMGC, nu îți vine să nu te întrebi de ce se întîmplă asta.