Acum două luni luam o decizie chiar mare. Într-o dimineață, trezit din somn cu capsa pusă, am decis să-mi șterg toată colecția pirat de muzică, film și carte. Hard-diskul meu s-a ușurat de cam 1TB jumătate de material. Întreaga poveste e pusă în mai multe cuvinte în seria ‘Adio piraterie’.

Și ar trebui să vă sperie pe toți. Pentru că FUD, cele trei inițiale făcute strategie de marketing de cei de la Microsoft în anii 1990-2000 (și de IBM înaintea lor), există acum într-o variantă mult, mult mai perversă.

Dacă în episoadele anterioare am vorbit de cum am colectat software, cărți, jocuri și cum am renunțat la ele, sunt aproape sigur (această postare e scrisă înainte de a fi publicată prima postare din serie) că unii din voi v-ați spus că sunt ipocrit, că uite, nu am renunțat la muzică și la filme. Dar titlul nu e greșit – vorbesc de cum e să renunți complet la piraterie. Și doream să creez un context.

Pe 16 noiembrie 2004 a fost lansat Half Life 2 – și undeva prin ianuarie-februarie 2005 am cumpărat CD-ul cu jocul. Deja începusem să apreciez pachetele cu jocuri și, ca programator, nu îmi trăgea chiar atît de tare de buzunar să cumpăr un joc pe care să-l joc ceva vreme. Half Life 2 însă avea să-mi facă o surpriză.

Pe la începutul anului am început să-mi fac curat în bibliotecă. La mine făcutul curățeniei în bibliotecă nu e un eveniment, ci un proces – curățenia durează luni întregi sau ani (după cum se va releva la sfîrșitul acestei serii).

Primul calculator l-am avut cam cînd eram prin clasa a VI-a. Atunci fratele meu, proaspăt intrat la Liceul de Informatică din Brașov, a constatat că are nevoie de calculator pentru anumite materii (oarecum natural). Decizia de a cumpăra un HC91 a fost una dificilă, care a dat un pic peste cap bugetul familiei (costa, totuși, 28000 de lei, o avere pe vremea aia).

Acum o săptămînă m-am trezit cu dorința de a face ceva util. Nu mi se întîmplă prea des duminica să mă trezesc cu dorința de a face ceva util, așa că am vrut să mă folosesc de acest avantaj să îmi reorganizez colecția de cărți.

„Fără Miki Alexandrescu acest film nu s-ar fi putut face”, a declarat regizorul Ron Howard într-unul din post-interviurile pentru Rush, biopicul dedicat rivalității dintre Niki Lauda și James Hunt. Mihai ‘Miki’ Alexandrescu face în Rush un rol dublu, interpretîndu-l magistral și pe Niki Lauda și pe James Hunt. Expertiza lui tehnică a fost decisivă pentru succesul filmului, iar contribuția lui la crearea scenariului – inestimabilă.

Ieri a fost Webstock, conferința de social media. Prima prezentare din Webstock a fost o prezentare supărată a lui Cabral în care ne-a explicat că ‘Blogosfera s-a bășit’. Deși Nico a încercat să îndulcească exprimarea (s-a bușit), ieșirea lui Cabral a fost destul de dură dar oarecum justificată. Zic oarecum, pentru că de fapt ajung să cred că ne-a plăcut mai mult să îl auzim pe Cabral cum ne beștelește decît să procesăm un pic ce zice și să realizăm că de fapt el nu are neapărat dreptate.

Elysium e un film prost. Și merită să vorbim despre el pentru că e un film foarte prost făcut cu rea intenție. Singurul film mai slab făcut în aceeași manieră e Starship troopers. Acolo, Paul Verhoeven a ferfenițit povestea lui Heinlein, o poveste foarte mișto despre anxietățile unui soldat din infanteria stelară, o poveste care cred eu a stat la baza primei jumătăți din Full Metal Jacket (partea bună).