Paramore – Brick by boring brick

Singurul lucru remarcabil la trupele noi de rock (nu-metal, sau new-metal) este faptul că au un tempo mărit – care te face să vrei să te bîțîi. Un rock de discotecă, dacă preferați – guilty pleasures pentru cei care au ascultat un Metallica, Zeppelin sau Black Sabbath la vremea lor, norma pentru cei pentru care muzica s-a născut odată cu Linkin Park. Rockul actual e mai degrabă pop relativ heavy, de obicei au ca front-person o solistă (necesar) simpăticuță cu ceva voce (nu excesiv de multă, că alunecăm în Tarja Turunen).

Paramore este una din cele mai apreciate trupe de gen – au descoperit o soluție pe care o refolosesc piesă de piesă. Aș fi putut alege orice piesă – am ales Brick by boring brick pentru că e extrem de sugestivă – titlul m-a captivat, recunosc, și titlul face cît o poveste întreagă. Mi se pare că pot fi văzuți ca ‘inspiraționali’ – imaginile pe care le creează nu sunt neapărat second hand așa cum poate fi considerată muzica lor.

Comments

Paramore – Brick by boring brick — 3 Comments

  1. Duuuude, eu aveam vreo 13 sau 14 ani cand au aparut Linkin Park, deci iti dai seama ca mi-au placut mult, dar i went past that!! Am bagat si Led si Metallica si Pink Floyd si Guns si Rammstein si Dream Theatre si The Doors si mi-e lene sa continui. Mentionez si ca new-metalul mi se pare oribil, de oriunde l-ai apuca, la fel ca blackul si deathul (am ascultat si din alea, era necesar pe la 15 ani). New metalul nici macar nu era vazut ca rock, era pentru ‘lameri’ si ‘manelari’ care vroiau sa se dea si ei roackeri. Deci nu generaliza. Sunt adolescenti si adolescenti. 😛

    • Nu arunc ofense către cineva care asculta Linkin Park – și eu ascultam, ascult din cînd în cînd și încă îmi plac primele două discuri. Mă refeream la cei care ascultă acum Paramore & stuff.

      Nu mi se pare că nu-metalul ar fi pentru lameri și manelari – ci mai degrabă pentru acei care vor un pop ceva mai greuț – cu un pic mai multă intensitate. Pînă la urmă, emokids au și ei nevoie de ceva să-i trezească – e ok, o să le treacă. Așa că nu, nu am generalizat și nici nu generalizez.

  2. Pingback: Kerli – Walking on Air | Fly on the Windscreen