Partea tristă din povestea egipteană

Se trăiește zilele acestea puternic cu impresia că în Egipt, un dictator a fost înlăturat, iar oamenii, eliberați de sub jugul dictatorial, sunt în sfîrșit liberi.

Mă uitam la pozele de la The Big Picture, de la Boston Globe, și nu am putut să îmi opresc un oftat. Prima poză este cu două fete tinere stînd la o masă cu niște telefoane mobile și un pahar cu ceea ce părea vin, așteaptă știri despre dictatorul Mubarak. Sunt demonstranți – ei speră ca dictatorul să fie înlocuit cu ceva mai bun.

Aș vrea să văd aceeași libertate și peste zece ani în Egipt. Aș vrea să văd peste zece ani aceeași fată ce parcă își împreunează palmele în rugăciune, sperînd ca visele demonstranților să se împlinească. Și să îi văd părul creț pe-afară, și să o văd într-un bar, cu un pahar de vin în față.

Așa cum, în retrospectivă, am fi vrut să vedem cu toții Iranul după revoluția din anii ’70 continuînd pe calea pe care o luase sub șahul dictator. Dar vestul, prea rapid la emis judecăți de valoare, i-a retras sprijinul șahului, în numele libertății, al democrației, al cui vreți voi. Acum, aceiași care au sprijinit revoluția anti-șah din anii ’70 sprijină revoluția anti-Mubarak.

Mi-e teamă că povestea se repetă. Și aș vrea să pierd pariul ăsta, dar voi face un pronostic: peste zece ani diferența între Iran și Egypt va fi doar cu numele. Și peste 10 ani nimeni nu va mai face vizite pe la piramide de teama răpirilor din ce în ce mai dese și a radicalilor islamici care vor să întindă pacea peste toată lumea. Și peste 10 ani, fata aceea va fi obligată să-și acopere fața și să nu vorbească neîntrebată în public – iar pedepsele sunt desprinse din codul medieval al Shariei

Se trăiește zilele astea puternic cu impresia că în Egipt un dictator a fost înlăturat. Mi-e teamă doar de dictatorii care vin să-l înlocuiască. Dumnezeu să-i apere pe egipteni, și să nu am dreptate.

Comments are closed.