Patriotisme pe invers (puneți mîna pe mătură)

Nu o să stau să vă plictisesc cu impresii foarte multe din călătoria asta – în primul rînd pentru că a fost prea fain, pentru că nu am făcut poze, pentru că am vizitat un muzeu superb, după care ne-am odihnit în Zurich, un oraș cochet, dar prea scump pentru români. Și la întoarcere am rămas fără mobil, drept urmare o să pot să vă spun într-o postare viitoare (sorry, Gusty, că te țin să aștepți atîta) despre cum e HTC Magic și Androidul.

După ce m-am întors din scurta mea călătorie vreau să vă povestesc numai despre un singur lucru. Despre ce ne lipsește nouă, românilor. În mod ciudat, după ce vezi trenuri cu întîrzieri de 2 ore, murdare, după ce vezi străzile ponosite, inundate de praf ale româniei, după ce vezi că nu te poți baza pe un transport în comun decent (Brașovul e totuși excepție din punctul ăsta de vedere, știu că se poate MULT mai rău decît în BV)… după toate astea îți pui întrebări. Avem două mîini, două picioare, doi ochi, un nas, o gură, fix cîte au ăia pe-afară, și totuși ne comportăm de parcă suntem handicapați, incapabili să ieșim din cercul mizeriei care ne înconjoară.1

De ce? Păi simplu. Nu știm să întreținem lucrurile cum trebuie. Dacă ceva merge, e lăsat în pace să meargă. Ideea de revizie tehnică la noi este sinonimă cu: „dacă ți s-a stricat, îl cîrpim”. Nu se face întreținere preemptivă, nu se face întreținerea de bun simț. Și aici vin cu exemple: trenurile noastre sunt chiar mișto (cu excepția rapidului de viena care e infect, infernal 😐 ). Tot ce le lipsește este o tură de curățenie înainte de fiecare plecare în ‘serviciu’. Atît. Fără bude care miros infernal, fără scaune care stau să se desprindă din șuruburi, fără 2 din patru șuruburi furate, fără geamuri murdare – și în momentul ăla chiar și dobitocul needucat o să ezite de multe ori înainte de a scuipa pe jos semințe. Exemplul doi: autobuzele din dotarea RATBv-ului – chiar prezentabile la prima vedere. Dar fără cineva care să spele (ceva mai des) podelele, se adună jegul pe ele, și încet încet le vezi cum se degradează. Și nici frînele nu le țin mai bine – nici nu e de mirare că după vreo doi ani de exploatare devin niște mici ruine – moment în care românul decide că e cazul să le spele.

E incredibil de important să trăiești într-un mediu curat. Dar românul nu vrea să facă acel pas în plus – mereu păstrează, emblematic, un colț mizerabil care să-i amintească faptul că trăiește într-o țară de rahat. Ah, că e creată fix de el și de atitudinea lui, de asta nu-i mai pasă. Un alt exemplu (să nu vă mai bat la cap cu transportul în comun) este centrul civic din Brașov. Nu vorbesc despre parc, vorbesc de ‘zgîrie-norii’ de 11 etaje gen blocul Roland și Siemens. În jurul lor, mîndre mîndrețuri românești, asfaltul proaspăt pus se potrivește de minune cu pietrele aruncate într-o doară peste noroiul de două degete, așa cum ne place nouă. De ce e nevoie de praf și noroi în centrul civic? Nimeni nu știe. De ce nu se rezolvă (rapid) problema? Pentru că ‘merge și-așa’. De ce nimeni nu se plînge? Ba se plînge toată lumea, da’ și-așa România e o porcărie… ce sens are? Și mere cocalarul român în vizită de lucru în țări străine, și vede ce mișto e acolo, dar nu-i dă prin cap să rezolve fix problema pe care o are în ograda lui. N-ar pune mîna să schimbe ceva, nici să-l bați cu leuca după ceafă.

Astea fiind spuse, România e o țară mișto, cu resurse, cu tot ce-i trăbe. M-aș plînge de populația României, dar mă uit pe biroul meu și-mi amintesc că e cazul să mă pun să-mi fac curat 🙂 Măcar acum, să nu mă prindeți că sunt ipocrit.


  1. Aici ar fi mers un slogan electoral, dar nu asta intenționam. 🙂 În caz că cineva vrea să mă angajeze ca și copywriter pentru campanii electorale, să știți că sunt scump rău. ↩︎