Patru luni fără piraterie
E greu? Nu, chiar deloc. Dacă într-o postare anterioară cineva mă acuza că din cauza mea nu merge România mai departe, eu cred că lucrurile stau altfel. Da, știu, hoția la nivel generalizat nu mai e hoție, cel puțin așa cred românii verzi pînă cînd sunt salutați de Poliția Română prin ușa spartă.
Nu am renunțat la piraterie de frică. În România încă nu există motive reale de frică, și chiar dacă din cînd în cînd mai auzi de vreun rătăcit arestat pentru piraterie, problemele sunt aproape de fiecare dată altele, și cel mai des e vorba de niște „prieteni” bine puși ai celor care o pățesc. Dar divaghez.
Este pirateria o chestiune necesară? Într-o lume dominată de legea pumnului, pirateria e un act necesar. În România lui Ceaușescu, pirateria de carte era necesară pentru a ține simțurile (altfel adormite) ale oamenilor. În România anilor ‘90, pirateria de carte și de software a fost necesară și tolerată pentru a ajuta la dezvoltarea industriei IT. Fără piraterie, nu am fi avut acum industrie IT atît de puternică precum o avem.
Însă cînd nu necesitatea stringentă o conduce, pirateria e pur și simplu dăunătoare. De ce aș mai scrie soft dacă nimeni nu mi l-ar cumpăra, și toată lumea mi l-ar fura? Aș mai putea să trăiesc din așa ceva? Aș putea scrie o carte dacă știu că o să mi se vîndă doar cinci exemplare? Doar scriitorii români pot să facă chestia asta, pe spatele statului. Ar mai putea scrie cineva un joc precum Assassin’s Creed (care a dat de mîncare și unor români care lucrează de le ies ochii din cap la Ubisoft București)? De ce ar face-o? Tetris e suficient.
După patru luni pot spune că sunt mulțumit de alegerea făcută. Am găsit înlocuitor pentru toate nevoile culturale pe care le am, ca să-mi citez criticul.
Pentru muzică, Zonga e perfect. Găsești vreo 20 și ceva de milioane de piese, găsești o groază de chestii interesante pe-acolo pe care nu știai că vrei să le asculți. Și e phone-friendly, aplicația de Android e chiar făinuță. Improvements? Da, se pot face, și sunt mîndru să îmi văd una din propuneri realizată recent, chiar dacă încă nu e perfect funcțională (hint: e vorba de organizarea discografiei în Albume, Single-uri, compilații, cu ani & stuff). Oricum, pentru audio mai există radio-uri online, mai există podcast-uri… o mulțime de posibilități.
Pentru carte, Amazon Kindle Paperwhite is love. Am citit mai mult ca niciodată, și în sfîrșit simt că de data asta o să pot duce la capăt chiar și Atlas Shrugged; Paperwhite este un companion extraordinar pentru drumurile lungi pe care le fac. Prețul cărților e decent, și uneori ai și reduceri.
Pentru jocuri, acum și întotdeauna, Steam, GOG și Humble Bundle. Mă, sunteți serioși? 15.01$ pentru Civilization III, IV, V (cu tot cu DLC-uri), Ace Patrol și Railroads??? 😮 Mai aveți 10 zile pentru oferta asta, da’ e o ofertă atît de bună că îmi vine să îmi iau din nou jocurile, doar pentru că sunt ieftine, mă-nțelegeți? Jocuri de calitate, fără bătăi de cap, la niște prețuri extraordinar de bune. Fără virusache de la orice furtișag de pe torenți.
Pentru video, am decis că cinema-ul și televiziunea sunt cele mai sănătoase opțiuni. DigiFilm mi-a pricinuit niște surprize extrem de plăcute, și acum în fiecare seară folosesc grid display-ul de la Cinemagia (personalizat) pentru a-mi găsi ceva fain de văzut. În multe seri găsești chestii bune. Și nu trebuie să te uiți la filme în fiecare zi – am descoperit că plăcerea de a urmări un film crește cînd vizionarea e mai rară.
Chiar ieri, întorcîndu-mă de la opera de geniu neînțeles a românului verde, am văzut un taximetrist care se uita la Legend of Hercules CAM. Nici măcar nu se uita la ecran, pentru că evident conducea, dar avea aceeași foame bulimică pentru film. La sfîrșitul filmului sunt sigur că l-ar fi trecut la ‘văzute’ deși el nu a văzut decît niște chestii verzui plimbîndu-se pe ecran în timp ce alți deștepți ca el îl claxonau.
De fapt, omul ăla nu ar fi rezistat două ore în cinema să admire filmul, producția, realizarea, jocul actorilor, etc. Nu, ca un adevărat bulimic ar fi vărsat toată relaxarea și stimularea intelectuală produsă de vizionarea unui film în primele cinci minute de la ieșirea din sală.
La fel se întîmplă și cu foamea de cultură a maestrului Christian care îmi vizita blogul deunăzi. El are foame de cultură, dar foamea lui e bulimică… Nu mestecă mîncarea, nu îi savurează gustul, el doar consumă.
Iar detașarea de piraterie m-a învățat să mai și savurez.