Pe scurt, pe lung (august 2020)

Câteva idei pe scurt (după puterea mea de a scrie scurt), pentru că nu am timp sau energie să scriu pe temele astea, dar nici nu vreau să rămână nescrise.

De câteva zile Google Assistant mă asaltează cu chestii „simpatice” despre Turcia, Istanbul și Hagia Sophia. Zilele trecute am primit un link despre pisica Gli care trăiește în Hagia Sophia. Azi, am mai primit două link-uri despre Hagia Sophia, tot de la Google Assistant. Primul, ceva tot despre Gli, un videoclip despre „the cute guardian of the Hagia Sophia”. Al doilea despre cum e salutată această victorie culturală a Turciei de un prelat iranian. Zilele trecute vedeam tot felul de condamnări adresate grecilor pentru reacțiile la schimbare și cum niște țări catolice (Spania, îmi mai scapă celelalte) explicau că respectă dreptul Turciei de a face ce vrea.

Pentru cine nu știe, Hagia Sophia a fost recent re-transformată în moschee. Cea mai mare catedrală ortodoxă a mai fost moschee și după cucerirea Constantinopolului, până la reformele lui Mustafa Kemal Atatürk; după aceea a fost transformată în muzeu și adăugată în lista UNESCO a siturilor protejate. Într-o mișcare fundamentalistă, Recep Tayyip Erdoğan a redeschis Hagia Sophia ca moschee. Reacția grecilor a fost cea mai solidă, solidară politic și social. Dinspre România doar BOR a condamnat ferm schimbarea, pe partea politică nu am auzit de vreo reacție. În general Europa se complace privind cel mult „cu îngrijorare” întoarcerea culturală a Turciei înspre anul 1485¹. Și da, consider că Hagia Sophia ar trebui păstrată ca muzeu.

Horia Marchean era un pic supărat că încă o lege împinsă de USR a trecut prin parlament. Cu un share de la „Memărie” care mi s-a părut că merită discutat mai îndeaproape. O să reproduc parțial comentariul meu pe tema asta:

Propunerea asta stă în parlament din 2017, însă în 2019 Comisia Europeană a adoptat un regulament în care limitează grăsimile astea, și legea a fost făcută să armonizeze legislația noastră cu cea europeană. Slippery slope? Hai să vedem ce zice EC despre asta:

• Un PDF care sintetizează informația într-un infografic
• Pagina Comisiei Europene dedicată grăsimilor-trans și siguranței alimentare
• Un articol care explică un pic de context

Legea propusă de USR în 2017 nu e cu mult diferită de ce scrie acolo - varianta inițială era mai drastică, totuși, propunând o limită de 0.5% acizi grași trans - poate a fost lansată cu doi ani înainte de aprobarea regulamentului EC, dar e armonizată cu standardele europene (2%). Cred că argumentarea științifică e chiar solidă în cazul ăsta. Mai mult, am făcut un screenshot cu o posibilă justificare suplimentară a reducerii:

Simplificat, ce îmi zice aici e ceva de genul: bă sud est europenilor, vedeți că industriașii vă bagă mai multă otravă în mâncare decât e ok.

Concluzia mea e că există motive suficiente să fiu de acord cu adoptarea acestei legi. Nu văd niciun slippery slope², ce văd e că se introduce o limitare după ce a fost destul de clar că nici alte căi de informare, nici mecanismele de autocorecție a pieței nu au dus o îmbunătățire a calității produselor respective, ci la o problemă de sănătate publică. E genul de prostie pentru care am intrat în Uniunea Europeană, să gândim împreună niște chestii și să ne protejăm de borax în lapte, de otrăvuri în mâncare și alte probleme similare.

Cine e afectat? Sincer? În afară de niște oameni care ar pune și otravă în mâncare ca să o vândă, nu prea văd cine e afectat real. Este un slippery slope? Mă, dacă slippery slope-ul e că ajungem să ne îmbunătățim opțiunile alimentare, eu mă las să alunec pe slope-ul ăla.

2%, nu 40%. Nu știu, poate o să reușească să facă supe la plic și fără atât de mulți acizi grași trans, și poate că există și alte căi de a face popcorn. Poate că USR au o mulțime de astfel de ieșiri bizare, dar în cazul ăsta mi se pare una corectă, pozitivă. Ca o observație de final, eu cred că e bine că cei de la USR sunt trans-fobi. Mă rog, acid-gras-trans-fobi.

Într-o discuție recentă cu Ovidiu, m-a lovit cu o revelație: singurul lucru care contează cu adevărat pentru români e concediul, că în mijlocul pandemiei numai despre concediu vorbim, cum ni-l petrecem, unde ni-l petrecem. Aș mai adăuga la propunerea lui și nunțile. Nu o dată am auzit în ultima vreme că „trebuie să merg la o nuntă”, în mijlocul lui „1100+ de noi cazuri zilnic”.

Pentru preocuparea pentru concedii există un leac, totuși: hobby-uri. Nu prea avem, noi, și suntem încă în perioada în care consumăm ce produc cei de pe afară fără să înțelegem costurile (conținut de entertainment și nu numai). Hobby-ul e un prim pas prin care putem să devenim noi mai interesanți ca indivizi. Și vorbind de hobby-uri, în curând podcastul de istorie ajunge la episodul 100. Și, apropos, serverul de discord Redheads and wolves încă acceptă membri (e un loc de discuții prietenoase, unde o lăsăm mai moale cu politica deși uneori e inevitabil subiectul).

Plănuiesc pe viitor ceva articole mai lungi pe tema jocurilor pe calculator. Între timp, vă las cu două materiale.

Primul: o discuție despre toxicitate deschisă de cei de la Schalke 04 ESports - echipa de League of Legends unde evoluează și un român, Andrei Pascu (Odoamne). Un pic de context: Schalke 04 e pe ultimul loc în LEC, liga europeană de League of Legends. Treaba asta le-a adus foarte multă toxicitate, care s-a transferat și în meciurile pe care le joacă.

Tweet

A doua e reacția lui PewDiePie la povestea cu Joe Rogan și gaming-ul. Iarăși, un pic de context: PewDiePie e unul din cei mai populari creatori de pe youtube (103 milioane de abonați), Joe Rogan e cel mai popular creator de podcast, și într-o intervenție recentă a afirmat că în general cei care petrec prea mult timp jucându-se pe calculator își pierd timpul. Comparația lui cu jiu-jitsu a fost neinspirată, și diverse personalități din zona jocurilor pe calculator au reacționat. Dintre toate, reacția lui PewDiePie mi s-a părut cea mai ok: și amuzantă, dar și inteligentă. Acum, știu că PDP nu e pe gustul tuturor, dar dacă vreți să încercați să vedeți care e unul din cei mai populari youtuberi, e un început bun.

Și un mic update: Nimeni nu se plânge de sexism când pentru Booker Prize sunt nominalizate 9 femei din 13 nominalizări. Poate că ar trebui.