Pentru o pereche de ‘ginși’

După cum se știe, unii oameni (ca mine) nu prea dau prea mulți bani pe aparențe. Yeah, yeah, știu, veți spune că sunt ipocrit, dar nu sunt la fel de ipocrit dacă mai specific și faptul că e vorba de aparența personală.

Cu toate acestea, din cînd în cînd mai e necesar . În cazul acesta însă nu e vorba de înlocuit încălțările, ci un banal pantalon, cunoscut în cultura noastră populară drept ‘gins’.

The hell is in the details, cineva spunea odată, și mai mult ca sigur am dat de iadul detaliilor. Adică… Serios… Cît de greu e să-ți găsești o pereche de pantaloni normali într-un oraș de peste 300.000 de locuitori?

Foarte. Pentru că acum, toate perechile de jeans trebuie să aibă ceva. Fie sunt făcuți pentru efeminați sau metrosexuali, mulați, evazați – aceștia sunt o categorie care umplu piața pentru că fac vînzare. Dar cei mai mulți sunt fie:prea-

  • prea-spălați, de parcă aș trăi cu teama că cineva îmi va spune că „vezi că porți ‘blugi’ noi”.
  • cu urme pe ei (de parcă ar fi trecut peste ei o gașcă de elefanți după ce au călcat prin praf de cretă)
  • cu rosături în partea inferioară (pe care pot să o scurtez, și deci de care să scap)
  • cu rosături/rupturi/cusături peste tot
  • cu cusături inteligente, la mijloc, atît cît să arăți dezmembrat
  • Cu întărituri de piele pe jumătate din buzunar.
  • Cu floricele pe buzunarul de la spate
  • și în sfîrșit, cu vorba vînzătorului: „dar eu nu vă înțeleg. Pantaloni normali?”

Ok, oaaaaameni buni!

  1. Nu am dimensiuni de balerină. Sunt un om mai mult sau mai puțin normal.
  2. Vreau o pereche de ‘blugi’. Normali, de o singură culoare, fără alte detalii, și fără material prin care să vezi.

Sunt două deziderate, zic eu, de bun simț. Ce s-a întîmplat cu pantalonii ’normali’? Vreau o pereche de jeans negri. Nu maro ecleziastic, nu roșu de motan încălțat, nu flori, nu toate porcăriile astea. Vreau să mă îmbrac. Dooooh!

Aștept cu nerăbdare un magazin de haine normale.