Piatra bate hârtia

Recent, mai multe discuții mi-au dat de înțeles că unii oameni nu o să-și schimbe niciodată opiniile construite în ani de auto-educație ratată. Dialogul cu ei devine aproape frustrant mai ales dacă ți se pare că opiniile lor contează. Mai mult, ceea ce e îngrijorător, opiniile oamenilor din jur tind să fie influențate puternic de acești oameni cu păreri osificate. Există un motiv pentru care bunul simț sucombă în fața extremiștilor, și asta e puterea convingerii.

Există jocul „piatră, foarfecă, hârtie”, care e presupus circular – piatra bate foarfeca, foarfeca taie hârtia, hârtia bate piatra. Din păcate, în viața reală nu există deloc o astfel de circularitate – opiniile pietrificate nu cedează la nimic, nici măcar la hârtie1)cuvântul scris, adică. Interacțiunea recentă cu o astfel de persoană mi-a reamintit faptul că oamenii ăștia sunt de nemutat din opiniile lor. Mai multe motive pentru felul în care reacționează, dar cel mai important e că cel mai des le e teamă să își schimbe părerea.

Cunosc modul ăsta de gândire: „Ce fac dacă apuc să fac ceva de capul meu și iese prost?” Dacă gândești ceva de capul tău și e o prostie? Cum ai putea rezista nu neapărat oprobriului public (care e mult mai mic decât crede lumea) ci sentimentului de vină și remușcării ce te va cuprinde? Așa că astfel de oamenii își osifică gândurile impuse de autoritate (cel mai des familie) fără să-și dea seama că sursele opiniilor aveau o doză de flexibilitate în gândire, flexibilitate ce dispare la ei.

Așa că din teamă dezvoltă opinii puternice, pe care le repetă obsesiv, generând un ecou de cameră ce îi liniștesc în momentul în care opiniile lor nu mai sunt valide. Nu e nicio problemă că există aceste opinii puternice – un fond sănătos se ridică și pe opinii puternice, doar că inflexibilitatea ne duce mereu în situații de conflict. De-aici se nasc demagogii imaturi care în cele din urmă le schimbă opiniile oamenilor toleranți ce mai au un pic de flexibilitate în gândire.

Din păcate pentru oamenii intoleranți nu prea există scăpare. Încercarea de a le demonta părerea fixă va duce la o imposibilitate fiziologică – oamenii nu pot să-și sacrifice părerea bună despre sine, pentru că atunci le pică toate zidurile pe care le-au clădit pentru a proteja imaturitatea lor emoțională și intelectuală. Rar se mai petrec și astfel de accidente – rezultatul, un om mai fericit și mai liber, e întotdeauna un lucru pozitiv, numai că nu poți convinge un om că faptul că poate accepta și faptul că altcineva gândește altfel e eliberator. Oamenii ăștia sunt meniți să se autodistrugă. Singurul lucru pe care îl putem face e să îi oprim pe cei din jurul lor să le adopte atitudinea fixistă. Să nu cedeze intimidărilor. Să nu creadă și ei la rândul lor că opiniile trebuiesc forțate pe gâtul tuturor celor din jur – acela e începutul intoleranței.

Și uitându-mă peste postare îmi dau seama că am fost un pic prea criptic, prea general, și probabil că mi-am ratat și publicul țintă.

NOTES   [ + ]

1. cuvântul scris, adică

Comentariul tău