Poate chestia asta nu e pentru tine

În ultimele zile am fost un pic în centrul atenției cu niște opinii nepopulare. În fond, asta e diferența dintre un blog și presă: presa e forțată să fie populistă în timp ce-i satisface pe cei care au plătit salariile celor care scriu, pe când blogul poate exprima o opinie nepopulară și neplătită.

În ultimele zile am primit mai multe înjurături decât Victor Ponta, și ăsta nu e un lucru ușor. De fiecare dată când opiniile mele nepopulare au ajuns în zona respectivă am avut oameni care m-au sfătuit să mă las de treaba asta cu blogul, că nu merită să-mi bat capul cu oamenii care mă înjură. Le-am răspuns că poate treaba asta nu e pentru ei, și în ciuda înjurăturilor mie mi se pare interesant blogul. În ciuda înjurăturilor, simt că treaba asta e mișto și îmi place. Uneori, chiar descopăr în spatele unor înjurături niște oameni deosebiți, care au reușit cu măiestrie să evite staff-ul de la spitalul de nebuni. Îmi place și să răspund uneori, îmi place să arunc replici acide unor oameni instabili emoțional, asta și pentru că trebuie să fii tâmpit să te enervezi pe Internet, diferența fiind că eu atunci când mă enervez o fac pe blogul meu, cu drepturile de autor & all.

Dincolo de această confesiune, însă, în ultimele zile am avut de-a face cu mulți oameni care s-au plâns că afacerile lor au fost omorâte de ANAF & friends (unii credeau că ANAF sunt cei care i-au cerut să scrie 220V pe prize). Oameni care se plâng de hărțuire din partea organelor statului, ei fiind antreprenori. Și într-un fel e greu să nu simpatizezi cu problemele de care vorbesc ei. Pe de altă parte, e greu să nu simpatizezi cu un om care îți povestește că a pierdut tot ce a avut, apartament, mașină, tot (e mult mai greu să simpatizezi când afli toată povestea, că și-a vândut apartamentul și și-a pus banii la Caritas). Dar oamenii ăștia nu își pun o întrebare esențială:

Oare chestia asta e pentru mine?

Sunt programator, scriu uneori, și îmi recunosc limitele. Pot să conduc chiar un proiect printr-o perioadă de criză, să aduc structură acolo unde e haos, și am făcut-o cu succes. Nu pot însă să mențin proiectul în perioadele de smooth-sailing. Nu am răbdare, mă plictisesc, și vreau să mă implic tehnic în diverse zone. Încep să fac micro-management, să scriu cod clandestin. De-asta perioada de criză a unui proiect mi se potrivește mult mai bine. Știu cum să îmi tai pierderile, cum să optimizez folosirea unor resurse, știu când să-i trimit pe oameni acasă să se culce dacă e nevoie. Știu să iau deciziile alea dificile și nepopulare. Însă nu pot să mențin același lucru atunci când lucrurile merg bine. Îmi recunosc limitele și în ceea ce privește interacțiunea cu autoritățile. Orice scrisoare de la autorități poate fi un motiv de panică. Îmi plătesc datoriile din prima zi în care îmi vin notificările, inclusiv facturile de acasă. Nu mă pricep să balansez un buget unde cifrele sunt pe minus. Pe lângă toate astea nu îmi place să port costum sau să vorbesc prea mult în ședințe cu oameni non-tehnici. Nu-mi place să vorbesc despre bani. Sunt cel mai puțin calificat om pentru a conduce o firmă.

La fel și sumedenia de antreprenori care mi-a servit multă carne zilele astea. Oameni care însă nu își recunosc limitările, nu înțeleg că unele lucruri poate nu sunt pentru ei. Da, România e o țară un pic mai dură decât cele în care ați putea emigra, și da, e mult mai greu aici să faci o firmă. În România eșecul poate fi fatal, nu există posibilitatea să vinzi tot și să trăiești din salariul de spălător de vase. Sunt foarte de acord, și îi admir pe cei care pornesc pe drumul antreprenoriatului.

Dar știți ce apreciez și mai tare? Oamenii buni la ceea ce fac. Oamenii care nu stau să se plângă, și își realizează limitările. Oamenii care au nervii tari și sunt în stare să zică nu chiar și în fața abuzurilor. Pentru că pe lângă oamenii care se plâng că nu fac față sunt oamenii care fac treaba asta cu succes.

Acum, poate cei care vă simțiți vizați o să vă simțiți și jigniți. Vă spun drept că nu e cazul. Poate pur și simplu nu ați descoperit chestia la care sunteți buni, și poate ar trebui să începeți să căutați altceva. Sau, poate, nu ați angajat omul suficient de bun pentru treaba care trebuie făcută. Sau poate nu ați ales să fiți și voi 100% onești, pentru că, de ce să nu recunoaștem, întotdeauna lucrurile se pot face în zona gri a legii sau se pot face în zona de acoperire 100% a legii, fără „optimizări financiare”, fără șmecherii.

Și rămâne întrebarea: nu cumva treaba asta nu e pentru mine? De ce o fac? Până la urmă, sursa nefericirii ar putea fi fix răspunsul la întrebările astea.