Politica explicată oarecum pe scurt (ianuarie 2017)

Ce se întâmplă în România în ultima vreme? Un singur lucru – PSD a câștigat alegerile, dar simte că nu a câștigat România complet – de fapt, nu înțelege foarte bine ce a câștigat și Dragnea și partidul se simt furați. Îi înțeleg foarte bine, chiar dacă nu sunt de acord cu ei. (la final de articol există și varianta tl;dr)

E o discuție un pic mai lungă despre ce înseamnă „PSD+ALDE au câștigat alegerile” – și pentru claritate o să scriu în continuare că PSD a câștigat alegerile pentru că ALDE nu există, e doar un PSD2 – un al doilea partid al lui Liviu Dragnea. Însemnătatea câștigării alegerilor este diferită în funcție de cine e întrebat ce înseamnă lucrul acesta.

  • Dacă îl întrebi pe un tânăr care muncește, mai ales oamenii ăștia care lucrează cu și pe Internet, câștigarea alegerilor înseamnă că un număr de oameni au primit responsabilitatea conducerii țării și continuarea tradițiilor democratice ale României.
  • Dacă întrebi pe oricine altcineva, câștigarea alegerilor înseamnă suspendarea drepturilor tuturor cetățenilor și abandonarea lor în mâna câștigătorilor – practic, câștigătorii au primit responsabilitatea conducerii țării și continuarea tradițiilor democratice ale României.

Așadar, cu toții suntem de acord că se continuă tradițiile democratice ale României, cu toții înțelegem că câștigătorii au responsabilitatea conducerii țării, dar nu înțelegem ce înseamnă tradiția democratică în România. De aici vine acest conflict care scoate în stradă tinerii cu Internet.

Problema tinerilor e că ei au citit prea multă teorie. Serios, există Wikipedia, există o groază de surse de informare și niciuna nu explică niște lucruri de bază – anume că teoria nu se prea aplică la realitate. De exemplu în teorie noi suntem acum într-o societate capitalistă și democratică. În realitate, capitalismul e doar un ideal care nu poate exista în același timp cu controlul vorace al statului asupra economiei, și democrația se întâmplă doar o dată la patru ani, vreme de două secunde în cabina de vot. Două secunde la fiecare patru ani nu e mult – în rest, trăim într-un regim autocratic, socialist, cu câteva drepturi extinse. Nu doar noi, românii, ci întreaga lume „capitalistă” trăiește așa.

PSD-ul înțelege foarte bine tradiția democratică a României. E adevăratul partid conservator român – conservarea sistemului curent, pus în pericol de posibilitatea de a avea justiție corectă, transparență în administrație. PSD nu sunt rău intenționați (da, serios), în felul lor vor și ei ca România să avanseze, și singurul mod în care văd chestia asta posibilă e ca oamenii lor să conducă țara într-o ierarhie de inspirație medievală unde ai câțiva boieri pe care te poți baza (în parlament, dar nu numai). E un sistem mult mai ușor de controlat, mult mai funcțional, mult mai „executiv” decât democrația fără suflet și domnia legilor gândite pentru toată lumea, idee pe care o promovează în teorie și mișcarea populară din stradă1)zic în teorie pentru că în practică și strada a început cu discuții despre, de exemplu, desființarea televiziunilor. Social Democrația înseamnă, din punctul de vedere al PSD, posibilitatea oricui de a crește până în nivelul acesta de boier, prin înscrierea în partidul lor și contribuția la creșterea sistemului curent.

PSD-ul are o imagine mai nuanțată, stratificată – există oameni care nu au nevoie să exprime o opinie (marea masă), există oameni care nu ar trebui să exprime o opinie (opoziția, și aici mă refer la stradă, nu la PNL, că PNL e frate cu ei) și oameni care au dreptul la opinie – cercul de încredere al PSD. Câștigarea alegerilor înseamnă confirmarea acestui gen de ierarhie2)ea, desigur, e mult mai complexă de atât, dar simplific pentru claritate. Singura problemă a PSD-ului e lupta cu cei care nu ar trebui să aibă o opinie, și care ar trebui să aștepte tăcuți ca PSD-ul să acapareze din nou sistemul complet pentru a-l putea ajuta să evolueze.

Pentru că da, și PSD-ul are nevoie ca sistemul de sănătate să meargă bine, și educația să meargă bine, și infrastructura să se facă. Motivele sunt cu totul altele, și „să meargă bine” nu înseamnă același lucru ca și pentru noi, ăștia care avem conexiune la internet și mai gândim un pic. Adevărata dilemă democratică este că minoritatea asta care gândește diferit dorește binele întregii țări, cu forța dacă se poate.

Spuneam că democrația se manifestă pentru două secunde la patru ani. Povestea e mai lungă și, desigur, nu așa s-a clădit societatea modernă occidentală. Democrația reală este un dialog permanent între aleși și alegători – și acesta e un drept câștigat de către cei din occident și pe care noi nu îl vedem foarte bine de-aici, din afară. Cum ajungi să ai un politician care să te asculte?

Realitatea din spatele democrațiilor vestice e mult mai dură – dialogul ăsta între politicieni și alegători nu ar fi existat dacă populația nu s-ar fi revoltat la greșelile majore ale politicienilor. Oamenii acolo și-au exprimat dorințele – și au optat (uneori în mod violent, până la violențe armate și chiar recurgând la suprimarea fizică a oamenilor din conducere) pentru un regim în care legea este clară și li se aplică tuturor în mod egal (cu tot bagajul utopic și distopic pe care îl are această idee). Pe dincolo au existat chestiuni precum Revoluția Franceză, o afacere foarte sângeroasă3)merită să citiți și dacă nu aveți internet, mai ales dacă intrați în politică, sau războiul civil englez. Așa cum s-au revoltat oamenii acum, așa cum au ieșit în stradă acum – e un pas înainte. În România e un pic tardiv, poate că nu e nevoie să împușcăm câteva ture de lideri politici, ca francezii, sau să producem un rift major în societate precum războiul civil englez.

Democrația funcționează, așadar, când există un dialog real între alegători și aleși. Momentan, acest dialog este făcut exclusiv pe stradă, pentru că situația comporta urgență extremă – în fond, pentru prima oară în istoria României a fost oprită o ordonanță de urgență – societatea civilă a reacționat mai repede decât un plan relativ discret al PSD-ului. În realitate, însă, trebuie să se întâmple un singur lucru – responsabilizarea aleșilor și dialogarea cu ei. Strada nu poate fi o permanență – decât dacă vrem să avem din nou protestatari profesioniști, ca pe vremea cu Roșia Montană.

Repet sfatul pe care l-am dat tuturor – urmăriți activitatea aleșilor voștri și intrați în dialog cu ei. Dialog real, civilizat, nu de-ăsta gen: „bă, tu faci cum zic eu, ai înțeles?”. Genul acesta de dialog de forță duce din extremă în extremă, și nu ajută pe absolut nimeni.

O mică sinteză a acestui articol:

  • PSD-ul încearcă, în felul lui, conservator, să facă România mai bine. Ei sunt siderați de faptul că deși au câștigat alegerile nu pot să își instaleze complet și iremediabil sistemul.
  • Asta nu corespunde cu o imagine diferită pe care o avem despre democrațiile funcționale, și de-aici avem un conflict.
  • Ieșitul în stradă e o soluție de dialog, dar nu ar trebui să rămână singura.
  • Politicienii trebuie să înțeleagă că lipsa de dialog între ei și alegători poate duce la acte extreme – protestele stradale sunt cel mai mic lucru de care ar trebui să se teamă. Politicienii ar trebui să înțeleagă că nu șeful partidului lor e suveran, ci că ei ar trebui să reprezinte niște alegători.
  • Și un sfat: intrați în contact cu politicienii care vă reprezintă – acum e ușor, există e-mailuri. Trageți-i la răspundere. Spuneți-le ce greșesc și ce doriți voi, și de ce aveți nevoie voi. Și noi, ca alegători, trebuie să fim mai implicați în viața politică, și ar trebui să ne spunem părerea mai des, și nu în stradă.

Eugène Delacroix – Libertatea conduce poporul (Muzeul Louvre)

NOTES   [ + ]

1. zic în teorie pentru că în practică și strada a început cu discuții despre, de exemplu, desființarea televiziunilor
2. ea, desigur, e mult mai complexă de atât, dar simplific pentru claritate
3. merită să citiți și dacă nu aveți internet, mai ales dacă intrați în politică

Comments

Politica explicată oarecum pe scurt (ianuarie 2017) — 23 Comments

  1. Mi se pare usor naiv articolul, la partea cu “PSD-ul încearcă, în felul lui, conservator, să facă România mai bine”. Ei vor face Romania mai bine doar daca “boierii” lor vor putea sa profite suficient de toate afacerile cu statul.

    • A crede că un partid de magnitudinea PSD-ului poate funcționa exclusiv pe așa ceva mi se pare naiv la culme. Aș putea să-ți explic mai clar ce înseamnă treaba respectivă, însă nu cred că am un partener de discuție real.

  2. Partea cu diferenta dintre teorie si practica nu e un argument, e un “ceva”. Ok, lucrurile nu functioneaza in practica, dar ideea ar fi sa incerci sa le schimbi, sa le aduci aproape de ideal. Romania n-a avut o “Revolutie Franceza”, dar a avut cateva revolutii, in sensul pur politic al cuvantului (s-a schimbat sistemul de guvernamant => revolutie, indiferent cine si de ce a pornit-o) si a mai avut si cateva secole de istorie pierduta. Romania cam trebuie sa recupereze in salturi, iar treaba asta nu se face cu “multa rabdare si educatie”, din pacate.

    “Singura problemă a PSD-ului e lupta cu cei care nu ar trebui să aibă o opinie” – Nu, nu e singura problema a PSD-ului, din cate se poate vedea acum si in interiorul partidului. E doar ultima lor problema.

    • Realitatea e că privind la rece, revoluțiile românești nu sunt foarte revoluții. Privită la rece, lovitura de stat din ’89 nu e revoluție. Nu s-au schimbat foarte multe, nu s-a revoluționat extraordinar. Nu putem vorbi de o schimbare de prim-plan – cetățeanul nu a contat mult mai mult după ’89 decât până în ’89. Putem să discutăm aplicat și pe alte revoluții.

      Nimic din ce se întâmplă în interiorul PSD nu e nou. Ce e remarcabil e faptul că PSD se aștepta să nu fie nimeni deranjat de mișcări stupide precum această ordonanță de urgență. PSD a avut întotdeauna probleme cu opoziția reală, sunt mereu frapați de conceptul că ar putea exista cineva care să nu gândească ca ei. Da, e drept, nu e o problemă nouă, dar asta mi se pare că e singura problemă reală. Restul se rezolvă, zic eu.

    • Ba fix aia incerc sa spun. Si Revolutia lui Tudor si Revolutia din 1989 sunt fix revolutii. Ahh, ca prima n-a avut un scop, ca a doua a pornit ca o lovitura de stat care nu a schimbat efectiv oamenii formati de primul regim… alte discutii. S-a schimbat sistemul de guvernare si, odata cu el, s-a schimbat fundamental si stilul de viata al cetatenilor, chiar daca nu in toate directiile in care s-a dorit lucrul asta.

      PSD-ul merge dubios de repede pe drumul PNL, acela al eliminarii unor figuri importante din partid, in favoarea unor lideri providentiali si al conservarii unui status quo (pe care l-ai subliniat si tu in articol), care nu are cum sa reziste.

  3. sa zicem ca as vrea sa intru in dialog cu pesedistul arondat mie, in primul rand e foarte greu sa-l gasesc, de genul mailul e fake, la telefon nu raspunde nimeni, poate dupa al 10-lea telefon raspunde cineva “nu este, nu se poate, reveniti”, chestii d-astea, am trecut prin asta cand eram mai mic si idealist. in al doilea rand eu pot sa intru in dialog cu el timp de 10 ore fara pauza, el cand ajunge la vot se uita la degetul lui dragnea daca e sculat sau aplecat, deci am rezolvat fix nimic. in teorie ai dreptate, in practica nu cred ca se schimba lucrurile. nici mie nu-mi plac genul de oameni activ resemnati :
    ” – pai a castigat psd-ul acum ce sa mai facem, asta e
    -Nu e asa, nu au drept de viata si de moarte asupra ta, poti sa-ti spui parerea, fa ceva, zi ceva. – A, nu ca eu am votat si gata.” Incerc sa-i conving sa intervina in vreun fel in ceea ce se intampla, dar cu mici sanse de reusita.

    • Dacă tu intri în dialog cu el, și el te ascultă și votează altfel e una. Dacă 1000 de oameni intră în dialog cu el și el merge și votează altfel e alta.

  4. “Politicienii ar trebui să înțeleagă că nu șeful partidului lor e suveran, ci că ei ar trebui să reprezinte niște alegători.”
    Primarii PSD garanteaza succesul partidului la alegeri, la fel cum PDL-ul i-a putut invinge cand numarul de primarii pedeliste a crescut.
    Mergi ca observator in mediul rural sa vezi schimbul de “priviri” dintre toti asistatii sociali si oamenii primarului la iesirea din cabina de vot . Vei privi diferit apoi scorurile de 80%+ obtinute acolo ( Olt de exemplu ). Asistatii sociali sunt foarte multi si tipurile de asistenta sunt foarte numeroase ( de la ajutor de incalzire pana la remuneratie lunara ). PSD-ul a descentralizat modelul de pomana electorala .
    Orice om din PSD care se impotriveste partidului se vindeca de acele voturi . Mie mi se pare ca politicienii inteleg bine ca seful partidului e suveran si ca in afara listelor PSD nu ar avea nici o sansa.

  5. PSD, ca de altfel si restul partidelor care au fost la putere (PDL, mai ales, dar si PNL) vor sa faca Romania mai bine, mai ales ca asta e unul dintre modalitatile prin care pot sa ramana la putere. Scopul principal e totusi sa ramana la putere, ca sa poata controla tot aparatul de stat, sa distribuie fondurile la firmele favorite, sa isi puna oamenii in functii de conducere la institutiile de stat (scoli, spitale, diferite directii etc.) si sa isi imparta pozitiile de boieri in fiecare regiune, boieri care fac bani atat pentru ei, cat si pentru partid. PSD au fost cei mai eficienti in asta pentru ca, socialisti fiind, au inteles mai bine cum se impart beneficiile, au avut o ierarhie clara, iar fiecare strat a ierarhiei a primit cate ceva. PDL si partidele asa-zise de dreapta, au fost mai egoisti si mai haotici in delapidarea banului public.

    • Plus, am uitat, PSD si-a inteles foarte bine publicul tinta: sunt bugetari si oameni din medii rurale sau din orase mici care acum au o ura viscerala fata de PDL si partidele “de dreapta” pentru ca le-au taiat o buna parte din beneficii si din venit, in timp ce PSD tot timpul le-au dat.

    • Să știi că știu și bugetari de dreapta. Altfel da, corect ce spui tu acolo, doar că pe măsură ce crește nivelul de trai s-ar putea să vedem din ce în ce mai mulți oameni care o să vorbească despre principii și o să uite loialitățile de partid. Și nu cred că mai e mult până acolo.

  6. Un articol utopic “PSD vrea defapt sa faca bine”. PSD a fost prea mult timp la guvernare si a dus tara in paragina, au vandut-o la fier vechi. Hai sa ne gandim putin, la ce au facut pana acum si la ce strategie economica sinucigasa au in continuare, mariri salari, pensii, eliminare de taxe..toate suna bine dar nu si cand nu ai de unde lua bani si indatorezi tara pana peste limita doar pentru ca nu iti mai ajung banii pe care deja i-ai furat. In final tot la omul care nu se satura de bani si putere ajungem si aici nu ma refer doar la PSD si la sistemul politic din Romania si nu doar.

  7. Nici revolutia franceza nu a fost o revolutie ci o lovitura de stat bazata pe frustrari ireversibile ale populatiei fata de regimul regal, cauzate de fapt de pompat masiv de bani catre coloniile nord americane, pentru a le sustine in razboiul de independenta impotriva Angliei (cu sacrificii masive din partea populatiei franceze – foamete, etc).

    Dupa inventarea faimosul slogan “libertate egalitate papalapte” le-a trebuit mancatorilor de branza mucegaita SUTE de ani sa renunte la colonii sclavagiste sau sa dea drept de vot femeilor. Nu mai vorbim de ghilotinarea fara judecata a oricarui concetatean care sugera ca regimul lui Robespierre nu e chiar ok, ca dusman al democratiei. Propaganda a fost foarte buna in schimb, de-aia s-au pozitionat ca “ideal de democratie”. Asta ar trebui predat in scoli la istorie – conexiuni, fapte mai putin promovate, ridicat semne de intrebare – asta daca vrem sa incurajam ca fiecare sa gandeasca cu capul lui… dar asta e alt subiect… 🙂

    Asa ca, daca te gandesti bine, revolutia din 89 e EXACT ca aia franceza. Doar cu cateva sute de ani in urma 🙂

    Sunt 150% de acord cu implicarea mai activa in politică, exact ce zici si tu, dar daca cineva simte nevoia sa iasa si pe strada sa se desumfle, sa o faca, ca si aia se implica in felul lor. Sa isi mai dea cate unii demisia cand o dau de gard. Macar atata, de ochii presei “libere” si ai vestului, ca mitingurile se ingora mai greu decat emailurile, mai ales cand scrie orice ziar din vest de ele – ca doar sursa stirii e una omniprezenta (Facebook). Ca multi merg doar sa isi bea ceaiul de plictiseala acolo, e altceva.

    Concret ce face PSD acuma e bullshit extrem si demagogie crasa. Si astea sunt chestii de status-quo nu de interpretare. Si baba Floarea de pe sant simte si intelege asta, insa va uita pana la urmatoarele alegeri – dupa brain-wash mediatic adecvat.

    PS. Foarte bun articol pt un blog. Putina controversa subtil intentionata – nu strica la comments si views 🙂 dar ideea generala nu e rea. Chiar mi-a placut f mult ideea cu implicarea si altcandva inafara de vot la 4 ani si proteste.

    • Revoluția din ’89 nu e ca aia franceză. Dacă era, îl executam pe Ion Iliescu și cu Petre Roman, după care îi executam și pe Emil Constantinescu cu Victor Ciorbea. Poate, poate, la sfârșit, ne alegeam cu un Napoleon.

Comentariul tău