Politica explicată oarecum pe scurt (ianuarie 2017)

Ce se întâmplă în România în ultima vreme? Un singur lucru – PSD a câștigat alegerile, dar simte că nu a câștigat România complet – de fapt, nu înțelege foarte bine ce a câștigat și Dragnea și partidul se simt furați. Îi înțeleg foarte bine, chiar dacă nu sunt de acord cu ei. (la final de articol există și varianta tl;dr)

E o discuție un pic mai lungă despre ce înseamnă „PSD+ALDE au câștigat alegerile” – și pentru claritate o să scriu în continuare că PSD a câștigat alegerile pentru că ALDE nu există, e doar un PSD2 – un al doilea partid al lui Liviu Dragnea. Însemnătatea câștigării alegerilor este diferită în funcție de cine e întrebat ce înseamnă lucrul acesta.

  • Dacă îl întrebi pe un tânăr care muncește, mai ales oamenii ăștia care lucrează cu și pe Internet, câștigarea alegerilor înseamnă că un număr de oameni au primit responsabilitatea conducerii țării și continuarea tradițiilor democratice ale României.
  • Dacă întrebi pe oricine altcineva, câștigarea alegerilor înseamnă suspendarea drepturilor tuturor cetățenilor și abandonarea lor în mâna câștigătorilor – practic, câștigătorii au primit responsabilitatea conducerii țării și continuarea tradițiilor democratice ale României.

Așadar, cu toții suntem de acord că se continuă tradițiile democratice ale României, cu toții înțelegem că câștigătorii au responsabilitatea conducerii țării, dar nu înțelegem ce înseamnă tradiția democratică în România. De aici vine acest conflict care scoate în stradă tinerii cu Internet.

Problema tinerilor e că ei au citit prea multă teorie. Serios, există Wikipedia, există o groază de surse de informare și niciuna nu explică niște lucruri de bază – anume că teoria nu se prea aplică la realitate. De exemplu în teorie noi suntem acum într-o societate capitalistă și democratică. În realitate, capitalismul e doar un ideal care nu poate exista în același timp cu controlul vorace al statului asupra economiei, și democrația se întâmplă doar o dată la patru ani, vreme de două secunde în cabina de vot. Două secunde la fiecare patru ani nu e mult – în rest, trăim într-un regim autocratic, socialist, cu câteva drepturi extinse. Nu doar noi, românii, ci întreaga lume „capitalistă” trăiește așa.

PSD-ul înțelege foarte bine tradiția democratică a României. E adevăratul partid conservator român – conservarea sistemului curent, pus în pericol de posibilitatea de a avea justiție corectă, transparență în administrație. PSD nu sunt rău intenționați (da, serios), în felul lor vor și ei ca România să avanseze, și singurul mod în care văd chestia asta posibilă e ca oamenii lor să conducă țara într-o ierarhie de inspirație medievală unde ai câțiva boieri pe care te poți baza (în parlament, dar nu numai). E un sistem mult mai ușor de controlat, mult mai funcțional, mult mai „executiv” decât democrația fără suflet și domnia legilor gândite pentru toată lumea, idee pe care o promovează în teorie și mișcarea populară din stradă((zic în teorie pentru că în practică și strada a început cu discuții despre, de exemplu, desființarea televiziunilor)). Social Democrația înseamnă, din punctul de vedere al PSD, posibilitatea oricui de a crește până în nivelul acesta de boier, prin înscrierea în partidul lor și contribuția la creșterea sistemului curent.

PSD-ul are o imagine mai nuanțată, stratificată – există oameni care nu au nevoie să exprime o opinie (marea masă), există oameni care nu ar trebui să exprime o opinie (opoziția, și aici mă refer la stradă, nu la PNL, că PNL e frate cu ei) și oameni care au dreptul la opinie – cercul de încredere al PSD. Câștigarea alegerilor înseamnă confirmarea acestui gen de ierarhie((ea, desigur, e mult mai complexă de atât, dar simplific pentru claritate)). Singura problemă a PSD-ului e lupta cu cei care nu ar trebui să aibă o opinie, și care ar trebui să aștepte tăcuți ca PSD-ul să acapareze din nou sistemul complet pentru a-l putea ajuta să evolueze.

Pentru că da, și PSD-ul are nevoie ca sistemul de sănătate să meargă bine, și educația să meargă bine, și infrastructura să se facă. Motivele sunt cu totul altele, și „să meargă bine” nu înseamnă același lucru ca și pentru noi, ăștia care avem conexiune la internet și mai gândim un pic. Adevărata dilemă democratică este că minoritatea asta care gândește diferit dorește binele întregii țări, cu forța dacă se poate.

Spuneam că democrația se manifestă pentru două secunde la patru ani. Povestea e mai lungă și, desigur, nu așa s-a clădit societatea modernă occidentală. Democrația reală este un dialog permanent între aleși și alegători – și acesta e un drept câștigat de către cei din occident și pe care noi nu îl vedem foarte bine de-aici, din afară. Cum ajungi să ai un politician care să te asculte?

Realitatea din spatele democrațiilor vestice e mult mai dură – dialogul ăsta între politicieni și alegători nu ar fi existat dacă populația nu s-ar fi revoltat la greșelile majore ale politicienilor. Oamenii acolo și-au exprimat dorințele – și au optat (uneori în mod violent, până la violențe armate și chiar recurgând la suprimarea fizică a oamenilor din conducere) pentru un regim în care legea este clară și li se aplică tuturor în mod egal (cu tot bagajul utopic și distopic pe care îl are această idee). Pe dincolo au existat chestiuni precum Revoluția Franceză, o afacere foarte sângeroasă((merită să citiți și dacă nu aveți internet, mai ales dacă intrați în politică)), sau războiul civil englez. Așa cum s-au revoltat oamenii acum, așa cum au ieșit în stradă acum – e un pas înainte. În România e un pic tardiv, poate că nu e nevoie să împușcăm câteva ture de lideri politici, ca francezii, sau să producem un rift major în societate precum războiul civil englez.

Democrația funcționează, așadar, când există un dialog real între alegători și aleși. Momentan, acest dialog este făcut exclusiv pe stradă, pentru că situația comporta urgență extremă – în fond, pentru prima oară în istoria României a fost oprită o ordonanță de urgență – societatea civilă a reacționat mai repede decât un plan relativ discret al PSD-ului. În realitate, însă, trebuie să se întâmple un singur lucru – responsabilizarea aleșilor și dialogarea cu ei. Strada nu poate fi o permanență – decât dacă vrem să avem din nou protestatari profesioniști, ca pe vremea cu Roșia Montană.

Repet sfatul pe care l-am dat tuturor – urmăriți activitatea aleșilor voștri și intrați în dialog cu ei. Dialog real, civilizat, nu de-ăsta gen: „bă, tu faci cum zic eu, ai înțeles?”. Genul acesta de dialog de forță duce din extremă în extremă, și nu ajută pe absolut nimeni.

O mică sinteză a acestui articol:

  • PSD-ul încearcă, în felul lui, conservator, să facă România mai bine. Ei sunt siderați de faptul că deși au câștigat alegerile nu pot să își instaleze complet și iremediabil sistemul.
  • Asta nu corespunde cu o imagine diferită pe care o avem despre democrațiile funcționale, și de-aici avem un conflict.
  • Ieșitul în stradă e o soluție de dialog, dar nu ar trebui să rămână singura.
  • Politicienii trebuie să înțeleagă că lipsa de dialog între ei și alegători poate duce la acte extreme – protestele stradale sunt cel mai mic lucru de care ar trebui să se teamă. Politicienii ar trebui să înțeleagă că nu șeful partidului lor e suveran, ci că ei ar trebui să reprezinte niște alegători.
  • Și un sfat: intrați în contact cu politicienii care vă reprezintă – acum e ușor, există e-mailuri. Trageți-i la răspundere. Spuneți-le ce greșesc și ce doriți voi, și de ce aveți nevoie voi. Și noi, ca alegători, trebuie să fim mai implicați în viața politică, și ar trebui să ne spunem părerea mai des, și nu în stradă.