Fact-checking-ul este unul din lucrurile luate în vizor de noua administrație americană, spre satisfacția suporterilor conservatori care sunt extrem de deranjați de fact-checkers. Nu știam de obsesia asta a lor cu fact-checking-ul. O chestie de care nu auzisem până recent, când Elon Musk a făcut foarte mult scandal în legătură cu verificatorii de informație publici care îl tot contraziceau.
… și după cum ziceam anterior, o să existe și un playlist pe care îl fac. Care o să aibă foarte multe piese pentru că de data asta nu sunt obligat să mă țin la un număr aleator, de 100 sau 50 de piese. Oricum îmi ieșea mai lung de 100 de piese.
Dacă tot suntem la momentul ăsta, care e la fel de bun ca oricare altul de până acum și de-acum încolo, hai să discutăm despre niște reguli de viață să nu zică Peterson că e singurul care dă sfaturi ca să se afle în treabă.
#kpopgirls este playlistul anual pe care îl fac în general pentru propriul consum. De unde le strâng? În principiu de-a lungul anului caut recomandări și construiesc un playlist enorm, din care încep să caut ce anume merită păstrat și ce nu. Aici e ce merită păstrat
De ce fac lista asta? În primul rând pentru că îmi place foarte mult muzica, și mi se pare că e foarte multă creativitate în ceea ce se produce în zona respectivă. E foarte neplăcut să văd cum sunt atât de puțini artiști și entitlement-ul artiștilor români, și nu mă mai pasionează de foarte multă vreme ce face industria americană de muzică, parcă e lipsit de suflet. Așa că KPop-ul are echilibrul ăla între ceva produs la scară industrială dar și niște personalități care vor să se exprime, să exprime ceva nou și interesant.
Încep din ce în ce mai multe mesaje disperate legate de faptul că „ăia care și-au început cariera acum 10-12 ani au fost mult mai norocoși. Mesajele sunt diverse, dar aici aveți un exemplu. Și aș putea să-l analizez frază cu frază, paragraf cu paragraf, dar o să mă abțin de la genul ăsta de intransigență, pentru că respectivul nu-mi va citi oricum postarea și nici nu îi va păsa prea mult de ce am de zis.
Continuăm colecția de „aproape KPop”. În mod normal aș zice că e la cererea largului public, dar absolut nimeni nu mi-a cerut lista asta.
Habar nu am cum o să procedăm anul ăsta cu topul #kpopgirls, tradiția pe care nimeni n-a cerut-o și pe care o fac eu de unul singur pentru mine însumi. Dar cred că o să vă dau să ascult niște piese de anul trecut (intrând un pic în 2023, că așa e mișto). O să le iau cronologic, o să fie vreo zece piese pe postare, și vedem mai departe.
Cred că încep să obosesc de la câteva lucruri pe care le făceam acum o vreme. De exemplu, făceam mișto de rezoluțiile de anul nou. Știți voi, acele speranțe deșarte pe care și le fac oamenii la început de an, și care cele mai multe devin amintire după prima săptămână. Sunt amuzante. Sunt imposibile. Iar Rezoluție e cuvântul nepotrivit - că e furculision englezesc. Doar că…
Anul ăsta obiectivul fusese de 100 de cărți - jumătate doream să fie comic books, un sfert să fie cărți românești, și restul să fie de plăcere. Nu știu sigur cum mi-a reușit, mai ales că finalul de an a fost cu o mulțime de reviste de comics citite în ceea ce ar putea părea grabă. E clar, la anul o să-mi pun în obiectiv 20 de cărți, mă gândesc că anul 2025 o să fie an de citit Sanderson pentru mine.