#kpopgirls August 2023
Poate una din cele mai mișto laturi ale fenomenului KPop este cultura dansului - că vorbim de sincroane foarte puternic gândite sau pur și simplu de faptul că piesele pe care le-am strâns în selecția asta sunt marea majoritate numai bune de dat din fund pe ele în club, din punctul meu de vedere e o resurgență a uneia din cele mai frumoase activități sociale, pe care am văzut-o în descreștere de pe la finalul anilor ‘90. Motivul pentru care iubesc eurodance-ul nu este doar pentru că suna super-mișto în casetofonul Internațional cu leduri ci și pentru că era o invitație permanentă la dans. Dans în club, dans cu prietenii, dans de unul singur la tine în cameră în timp ce lumea urlă la tine să te oprești că deranjezi.