Povestiri cu tîlc

Ca cetățean al Internetului sunt asaltat zilnic cu o sumedenie de mostre de înțelepciune. Oamenii nu se abțin să nu dea share sau link către lucruri care le modifică viața pentru 2 secunde, fie că e vorba de pisici care îți transmit că vrei sa trăiești viața din plin, că e un copil din Africa ce îți amintește că viața ta e extraordinar de bogată sau de istorioare cu tîlc cu profesori super-înțelepți.

De fiecare dată cînd văd istorioare de-astea postate și luate în serios de oameni realizez că cei care citesc și le postează/le împing mai departe resimt un gol în viața lor pe care îl umplu cu aceste povești foarte des lipsite de sens.

Iau un exemplu, văzut recent. Un profesor îi pune pe elevi să care piersici după ei vreme de o săptămînă. Nu e clară nici materia pe care o preda profesorul, probabil preda materia ‘viață’. Mai mult, elevii acceptă fără să pună nici un fel de întrebări, și cară după ei o cutie cu piersici în descompunere “prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe cutie” (citat).

Povestirea e stupidă. Intenția este de a afirma că iertînd ne facem nouă un favor, nu celor pe care îi iertăm. Nu e un scop rău, din contră, e oarecum în armonie cu valorile creștine (cele pe care același internet le reneagă în prostie) dar e o povestire proastă, din categoria înțelepciunii ieftine pe care o vedem atît de des în postările prietenilor de pe facebook cu care am făcut facultatea sau liceul dar de care nu ne-a plăcut niciodată.

Povestirile, ca și conținut, sunt jenante. Sunt genul de povestiri care nu îți rămîn în minte pentru că sunt neverosimile. Structura lor e foarte asemănătoare cu structura pildelor din Biblie, dar pildele sunt exemple ceva mai realiste (pentru epoca respectivă). Povestirile promovează mici mostre de înțelepciune, și în general îl au pe Yoda ca personaj central. Yoda, Profesorul, The Wise Janitor sau cum vreți să-i mai spuneți. Întotdeauna cineva cu o inteligență superioară, care vine cu răspunsul ‘perfect’. Dar realitatea e imperfectă.

Asta e problema cu aceste pseudo-pilde. Promovează pseudo-psihologia și pseudo-înțelepciunea, substitute ieftine pentru a gîndi pentru tine însuți și a munci din greu pentru a obține niște rezultate. Sunt niște pilule care te fac să te simți împlinit. Niște falsuri intelectuale.

De ce au apărut? De ce atît de multe, de ce ne lovim de ele zi de zi?

Eu mă gîndesc că apar atîtea pentru că majoritatea simțim un gol. Un gol de spiritualitate pe care îl umplem cu prostiile astea. Nu știu dacă e un gol real sau nu; suntem mai activi și ne lovim de mai multă informație decît cei dinaintea noastră; facem mult mai multe, viețile noastre sunt mult mai diverse decît acum 100 de ani; însă e clar că ne lipsesc niște lucruri pe care le simțim în momentul în care citim astfel de aberații.

De ce nu-s bune? Sunt niște povestioare pline de patetism, care vor să ne demonstreze că suntem răi, dar că există calea de a fi buni, și uite cum trebuie procedat. Dar nu acest lucru este cel mai rău, ci faptul că promovează ceea ce prefer să numesc ‘caracterul slab’ sau ‘morala slabă’. Oameni care preiau psuedo-știință și pseudo-înțelepciune și o trimit mai departe. Pentru că e ca genul de mîncare care are un gust dulceag dar ți se topește în gură și dispare complet înainte să atingă stomacul.

Cu alte cuvinte, gîdilă doar simțurile, nu și hrănește. Îți dă o senzație pentru cîteva clipe, dar după aceea dispare, și nu lasă nimic în urmă. Cititorii se complac în adevărurile moi enunțate prea pe șleau în poveștile respective. Și nu caută mai mult. Nu stau suficient să adopte valorile din textele respective. Citesc, și pot trece mai departe.

Acesta e motivul pentru care pildele biblice nu se citesc, se studiază. Acesta e motivul pentru care scriitorii nu se rezumă la o singură pagină; și chiar și o povestire scurtă poate fi mai lungă: trei, patru, poate chiar zece pagini. Nu doar pentru că o povestire scurtă are mai multe de zis; poate nu are. Dar felul în care o face e important, mai important ca orice. Pentru că un cititor are timp să intre într-o poveste, să înțeleagă ce se întîmple acolo, să aibe timp să-și acordeze sufletul cu conținutul poveștii, să absoarbă ideile. O povestire care nu face lucrul acesta nu are valoare.

Pildele biblice vin din alte vremuri, în care povestirile se transmiteau prin viu grai; atunci ar fi avut sens toate aceste mici aberații. Pildele sunt făcute pentru public; povestirile acestea însă nu.

Așa că am un sfat pentru cei care mai trimit astfel de povestiri cu tîlc, cu lucruri ‘simpatice’. Trimiteți și o poveste mai complexă. Trimite-mi un Asimov, trimite-mi un Kurt Vonnegut. Trimite-mi un Bradbury, de ce nu? Dă-mi forward la scrisoarea zilnică primită de ‘Daily Science Fiction‘. Dar nu-mi trimite scrisori patetice scrise de fitecine, dar -‘semnate’ de Marquez. Nu-mi trimite pseudo-psihologie. Nu-mi trimite pseudo-spiritualitate.

În fiecare din poveștile astea apare cîte un Yoda. Un super-înțelept care ne face muci cu capacitatea lor de empatizare, de analiză, cu adîncimea spiritului lor. E un semn. E un semn că e nevoie de mai mult.

Așa că acordați-vă mai mult. Mergeți în librării, luați o carte și citiți. Lăsați prostiile. Nu mai transmiteți mai departe rația de placebo.

Căutați valori mai trainice.

542016_535225873168728_1713662686_n

(poza via Ovidiu Eftimie)

Comments

Povestiri cu tîlc — 2 Comments

  1. Eu aș zice mai degrabă că unele din poveștile astea sunt memorabile prin wtf-ul de care dau dovadă.