Prea mult sefeu

Citesc în ultima vreme, pe lîngă Atlas Shrugged (care nu are nicio vină), un SF scris de un român. Îl cunosc. Știe că nu e cel mai bun, dar se visează al doilea după Asimov. Necazul e că nu e nimeni să îi spună; din fericire pentru mine nu o să-și dea seama că la el mă refer, și cititorii lui nu au cum să-și dea seama pentru că această categorie socială defavorizată nu există.

Omul se crede genial, un fel de Umberto Eco al SF-ului spațial. Nu numai că își imaginează o navă condusă de hackeri care programează prin puterea minții folosind diverse limbaje, pentru fiecare program cîte un limbaj diferit, dar omul se străduie de la pagină la pagină să ne explice în adînc fiecare detaliu demonstrînd că nu are un minim de cultură informațională.

Își plasează eroii într-o situatie limită unde aflăm că ei sunt prizonierii unor extratereștri, undeva în spațiu la mare depărtare de Pămînt, pe Pămînt, captivi nu unor extratereștri ci unor grupuri misterioase care controlează Terra de la începuturile omenirii (da, exact). În această mini-societate femeile sunt chestii utilitare, iar singurele care au un iQ supraunitar au nume unisex (Alex, JJ, Sam). Bărbații sunt împărțiți între lingviști, hackeri și restul lumii, ceea ce e natural, avînd în vedere că nici restul romanului nu are niciun pic de logică.

Eco al SF-ului spațial nu se oprește aici. El reușește să treacă de granițele genului, fiind primul care introduce ideea de sex între un hacker și o ființă inferioară (aka femeie). Scena e de-a dreptul mecanică, descriind perfect visurile virgine ale unor aventurieri altfel prea preocupați de latura lingvistică și computațională pentru a realiza că sunt implicati într-o mare aventură terestră cît se poate de homoerotică.

Dar problema cea mai mare e tona de explicatii pe care le dă la fiecare pas. Introduce de fiecare dată nume noi formate din trei litere care nu au niciun sens de dicționar, nume pe care apoi le explică pe două pagini într-un mod care nu lasă loc niciunui dubiu: nici măcar autorul care le-a inventat nu știe ce sunt! Nevoia asta de a inventa zeci de mii de chestii noi e absolut enervantă. E nevoia de a face ‘Sefeu’, pentru că ‘Sefeul’ e ceva ce nimeni nu a mai văzut și nimeni nu poate pronunța, cu o explicație aparent științifică în spate. Că nu are niciun sens, asta nu mai contează.

Citind acel text am devenit mai sigur pe calitățile mele de a scrie, consolidîndu-mi părerea că indiferent de cît de prost scriu, Umberto Eco al spațiului cosmic care de fapt e terestru îmi va aminti că se poate și mai rău.

Comments

Prea mult sefeu — 4 Comments

  1. Bănuiesc că-i de la Nemira. N-am citit prea mult sefeu, de fapt chiar acum m-am apucat de așa ceva. Pînă acum am pus mîna doar pe titluri de referință, care probabil au ajuns așa pentru că autorii și-au dozat fanteziile, nu le-au lăsat să zburde printre pagini.

    Dacă-ți dibuiesc autorul, revin cu un update. 😀