Prea puțin despre libertate
Mă întreb dacă mai e nevoie de ceva care să ne demonstreze că aspirația naturală a umanității nu e libertatea individuală, ci tirania, și că libertatea e prima care e sacrificată pe altarul siguranței. E o întrebare retorică, probabil și voi simțiți la fel, dar poate că unii din voi nu sunt atât de convinși.
Inițial, această postare ar fi trebuit să fie despre domnul Pleșu și extraordinara sa metamorfoză. Dar începând să scriu mi-am dat seama că domnul Pleșu (sau Plechou, cum îi place Corinei să-l numească) nu e decât un argument în cadrul unui adevăr mai larg. Așa că m-am oprit la mijlocul frazei în care îl demascam pe ilustrul scriitor și eseist român, estetician și istoric al artei, stilist al limbii române, realizând că nimeni nu-i înțelege punctul de vedere, chiar dacă toată lumea îl critică.
Sugestia lui e clară: e necesară o cenzură „înțeleaptă”, însă nu a reușit nimeni să-și dea seama de unde vine această sugestie. Toată lumea îl ceartă dar nimeni nu vrea să-l înțeleagă. Așa că domnul stilist e asaltat mediatic de aceiași oameni care ne plictisesc în fiecare zi, și cărora le strigă exasperat:
Da, domnule Pleșu, aveți tot dreptul să să cereți limitarea libertății de expresie, dar și noi avem tot dreptul (acum, cât îl mai avem) să vă reamintim că ați zis o prostie cât dumneavoastră de mare. Deși, cu Efu la conducerea unui Comitet al Umorului cred că peisajul media ar fi mult mai distractiv.
Mă rog, bănuiesc că la fel gândește și legat de alți oameni asasinați: Nicolae Iorga, ce pezevenghi, să susțină și el că legionarii încă activau. Rușine, bă Iorga, rușine cu R mare! Și tu, Madgearu, ce ți s-a mai ridicat antifascismul la cap! Rușine bă, rușine și ție. V-ar fi prins bine o limitare înțeleaptă a libertății de expresie. Învățați de la Andrei Pleșu, bă inculților.
Și acum explicația plictisitoare pentru anosta întoarcere de arme a domnului Pleșu. Libertatea e un lucru dificil. Libertatea e o treabă pentru care trebuie să te lupți constant, altfel se pierde, pentru că toți cei din jurul tău vor să ți-o ia. Așa că dl. Pleșu se mulțumește elegant cu mai puțină libertate în speranța că această cedare îi va aduce mai multă siguranță. Și nu e prima cedare, și mă gândesc că nu va fi ultima.
Libertatea nu e un lucru confortabil, în schimb abandonul în fața cuiva mult mai puternic e întotdeauna o alegere simplă. Totul e mai ușor când altul decide pentru tine ce e mai bine. Libertatea vine cu riscuri, riscuri pe care omul liber trebuie să și le asume. Domnul Pleșu nu mai crede că libertatea e suficientă pentru un om, și că niște cătușe cât de cât confortabile ar fi mai bune.
Genul acesta de gândire e motivul pentru care pensionarul român suspină după un Ceaușescu, deși individul ăla este motivul pentru care pensionarul român e în mizerie și dizgrație acum. Tot genul ăsta de gândire e motivul pentru care un om precum Putin e atât de popular azi. Pentru că oamenii sunt disperați să scape de libertate în schimbul chiar și unei false promisiuni de siguranță.
Avem caractere slabe, de-asta caracterele puternice sunt cele care fac istoria.
PS: văd că între timp a publicat Krossfire un articol ceva mai bun și mai îndelung gândit pe tema asta.