Prima mașină a lui Murakami

Aud de un program „prima mașină nouă”. Într-o încercare teribilă de a crește consumul, statul român se pare că garantează un împrumut de până la 14000€ pentru o mașină nouă. Și nu înțeleg care e logica. În general, la creditele astea oamenii vor încerca să ia toți banii, ceea ce înseamnă, de fapt, că oamenii vor opta pentru mașini străine, Ministerul Economiei asigurându-se, în acest fel, că oamenii vor fi îndatorați pentru a plăti niște importuri. Cu alte cuvinte, Ministerul Economiei se asigură că țara va rămâne din ce în ce mai tare îndatorată.

Mai mult, garantarea de către stat a unui împrumut va duce, inevitabil, ca statul să ajungă să plătească pentru acele mașini într-o măsură mai mică sau mai mare. Statul care, țin să vă reamintesc, nu e o entitate de sine stătătoare, nu are antreprize personale ci trăiește din banii noștri, ai mei și ai tăi, ăia din taxe, ăia din TVA. Cu alte cuvinte, o să plătim prin taxele noastre niște mașini celor suficient de meseriași care nu își permit o mașină dar vooooooor.

Acum eu mai am o sugestie către domnul Niță. De exemplu, un program „Prima parcare cu plată”, unde statul să garanteze primul loc în vreuna din parcările cu plată din oraș, și programul: „primul plin de benzină”. Pentru că, nu, și pentru ăla e nevoie de credit, așa-i, domnul prezidențiabil Ponta? Sau dumneavoastră nu aveți decât prieteni încă nechemați la DNA care au tot timpul girofar în față și șofer de la stat? Ah, da, știu, programul „primul girofar”, pentru toți membrii PSD, ca să știe pentru ce stau printre săraci să le împartă găleți cu făină și ulei.

În alte știri, lumea se bucură că Murakami are șanse mari să câștige Nobelul. Există oameni care afirmă chestii precum: „Îl aștept de cinci ani să câștige, dacă câștigă de data asta fac cinste!”. Și realizez cât de sportivi și voluntari suntem pentru niște cauze absolut aleatorii. De exemplu, ca să ne legăm de Nobel, nimeni nu se plânge că Nobelul pentru pace a ajuns la niște criminali de război sau teroriști (Yasser Arafat, de exemplu), sau la niște indivizi care nu apucaseră să facă nimic, și care aveau să provoace prin inacțiunea lor apariția uneia din cele mai mari crime contra umanității: ISIS (vorbesc, desigur, de porumbelul păcii, Barack Obama).

Bun, să zicem că Murakami câștigă (prin programul prima mașină nouă a lui Niță) Nobelul pentru literatură. Așa, și? Murakami e ca o manea, e suficient de popular încât, din punct de vedere financiar nu se va întâmpla nimic în România. Nicio carte vândută în plus, pentru că, nu, Murakami e fumat. L-a citit orice secretară de facultate și orice vânzătoare de roșii în piață. Ah, se umflă un pic ego-urile celor care îl citesc, o să curgă citate inepte cu Murakami, o să ni se dea mai multe motive să blocăm anumiți oameni pe facebook. Și totuși, întrebarea e: „cui îi pasă?” Poate lui, că nouă nu.