Primul podcast din România

Un ascultător ne-a pus întrebarea asta acum câteva zile, și pentru că e o întrebare pe care poate că oamenii și-o pun (mai ales în contextul în care în 2020 au apărut un miliard de podcasturi românești), am zis să dau răspunsul în clar. Varianta TL;DR: nu știm care e, dar probabil că „Pește prăjit” merită titlul. [editare] a existat un podcast de oameni de social media, podio, ținut de Dragoș Novac, între 2006 și 2008, 19 episoade.

Nu, ICR Podcast nu e primul podcast din România. ICR Podcast a publicat primul episod pe 10 mai 2015, și povestea primului episod (episodul numărul 100, yay!) am mai spus-o de câteva ori, nu o repet. ICR Podcast nu a apărut pentru că nu existau podcasturi, ci pentru că cele care erau erau fie prea nișate, fie insuficient de populare, sau făcute mai mult ca să se asculte autorul de unul singur.

Când am început treaba asta în 2015 cred că cel mai lung program de genul ăsta era podcastul despre poker, Pește prăjit. Au aproape toate episoadele cei de la holdem, dar e clar că a fost un podcast mult prea nișat. Probabil nici nu a fost primul, doar că a fost cu adevărat longeviv – 196 de episoade nu e de ici de colo. Mai existau și alte podcasturi, majoritatea închise acum. Dintre cei mai rezistenți sunt Sceptici în România,  Florin Roșoga, care cheamă antreprenori((să zicem)) și le ia interviuri, și Burzcast, ceva podcast de tehnologie; nu țin minte să mai fi rămas în viață vreun alt podcast dinainte de 2015.

ICR Podcast a fost, totuși, printre primele, chiar dacă nimeni nu l-a ascultat (a fost cel mai ascultat până la Între show-uri, și al doilea cel mai ascultat multă vreme după el), nimeni n-a auzit de el, dar toată lumea a început să vorbească despre podcasturi. A fost bine, scopul declarat al ICRP a fost să impulsionăm oamenii să facă lucrurile mai bine ca noi. Din păcate doar le-au făcut, încă se mai lucrează la partea aia cu „mai bine”.

Au mai venit două valuri. Unul pe undeva prin 2017 sau 2018, când s-au prins băieții din agențiile de publicitate că s-ar putea să fie o pâine de mâncat, și o modalitate de a ajunge să faci ceva activitate cu oameni mai renumiți ca tine în speranța poate te ține minte lumea. Atunci a explodat podcastul „interviu”, dar poate că voi explica într-o altă postare de ce urăsc acest tip de podcast. Pe scurt, însă, podcastul interviu e ușor de făcut, doar că e anost – foarte des gazda e plictisitoare, iar oaspetele mult prea ceremonios, și scoate limba de lemn din sertar. De cealaltă parte sunt podcasturile de oameni de standup, care folosesc mediul ca să-și exerseze materialul, naturalețea, sau pur și simplu ca să facă ceva să fie vizibili.

În 2020 avem un al treilea val de podcasturi pe care nu am mai avut energie să-l urmăresc. Oricum pe perioada asta am fost mai ocupat decât restul lumii, și am preferat să investesc timpul liber în Podcastul de Istorie. Prin 2018 doream să fac un index cu podcasturile românești, și încă cred că e o idee valoroasă, însă e clar că nu am nici timpul nici energia pentru a le asculta pe toate. Din păcate, când am încercat să fac asta pe wikipedia, unul din editorii de acolo a decis că are diverse reguli arbitrare pe care le va impune. Omul a fost mai fericit să se comporte ca un milițian, și bunăvoința mea față de editorii de la Wikipedia s-a terminat foarte abrupt. Cred însă că e necesar un loc unde oamenii să contribuie informații despre podcasturile românești, eventual chiar să avem o arhivă audio de podcasturi pentru a le reține și pe cele care dispar. Fără favoritisme, fără bisericuțe, strict pe merite individuale. Wikipedia ar fi fost un loc bun să facem asta, dar s-ar putea să fie util să ne gândim să punem programele în altă parte.

Cam atât pe subiectul ăsta. „Pește prăjit”, Sceptici, Roșoga, Burzcast, ICR Podcast, cam astea sunt podcasturile cele mai vechi. RIP Pește prăjit, ai fost prea nișat. Ce mi-aș dori foarte mult pe viitor e să aud mai multe podcasturi făcute cu sufletul, nu printr-un calcul cinic. Alea făcute cu sufletul sunt prea puține, de-aia sunt doar vreo 5-6000 de ascultători de podcast în România (cei care îi urmăresc video pe standup-iști nu se iau în calcul), pentru că cei care fac podcasturi nu le fac cu sufletul.

PS: Cetin mi-a atras atenția într-un mod enigmatic că în 2006 Dragoș Novac a făcut un podcast despre internet și social media numit „podio”. Am găsit vreo 19 episoade, foarte mișto. Știu că au mai fost și alte încercări, și sunt conștient că e posibil să fie cinci, zece, sau poate o mie de alte podcasturi înaintea noastră. Ceea ce cred că era și intenția și concluzia postării inițiale, că nu suntem primii și nici nu pretindem asta.