Problemele curente (final de ianuarie 2016)

Din nou pe scurt, că nu e vreme.

Se închide o stație de metrou. Nu, nu se închide, dar ziariștii sunt puși pe făcut știri false și nu au vreme să afle dacă chiar se întâmplă așa ceva. A venit să calmeze lucrurile Ruxandra Predescu, și-a luat câteva minute să confirme „la botul calului” dacă se întâmplă asta. Nu se întâmplă.

Doar că a fost un moment excelent să ne reamintim că presa românească își merită soarta – cred că Click petrece mai mult timp să facă fact-checking pe sânii Biancăi Drăgușanu (sau cum o cheamă) decât își petrece un lucrător în presa românească pe o știre din orașul în care locuiește. Oricum, dăm nota maximă pentru Ruxandra care nu e la prima ispravă de gen – ea a fost pe fază și la problema cu Biletoo și banii culeși pentru #colectiv.


Mihai Eminescu a fost rasist. Mai exact, anti-semit. Da, a fost, dar nu a fost singurul. Da, e nasol să avem poet național antisemit, dar da, e fain să afli că evreii din Israel care au fost prin România o să-și aducă aminte mai multe versuri de Eminescu decât tine. Cu alte cuvinte opera poetică bate opera jurnalistului. În fond, poate că un Mihai Eminescu din 2016 a scris știri despre stația de metrou închisă, nu?


Moldova se înfurie și se întâmplă lucruri interesante și importante acolo. Doar că pe noi nu ne interesează. Nu pentru că nu ar trebui să ne intereseze, ci pentru că nu pricepem nimic de-acolo din lipsă prea mare de informație, iar acum majoritatea informațiilor care ne sunt date de la Chișinău sunt fie dezinformări, fie exagerări, fie pur și simplu neînțelegeri. Mai încearcă să mai clarifice câte o chestie George Damian, care mai știe și ce e în România, dar nu e suficient.


Solenoid rămâne cel mai discutat roman românesc din ultimii ani, poate e cel mai discutat roman de la Delirul lui Preda încoace. Discuția e artificială, de o parte sunt pseudo-intelectualii care nu știu să se exprime și care aruncă cu mii de cuvinte mari pe care le cumulau pentru o fulminantă evacuare. Discuția din jurul lui Solenoid e mai fascinantă ca romanul însuși pentru că relevă impotența intelectuală a elitei românești. Vorbim de cartea care l-a făcut pe Liiceanu să spună că (citez aproximativ) „e un roman fluviu, un roman mare al literaturii universale, are 800 de pagini”. De la Liiceanu încolo au luat-o în jos rău de tot.

Și vorbind de date reale, 6000 de bucăți e cifra pe care Humanitas a raportat-o către Business Review. Asta pe principiul „trecem bunicuța strada împotriva voinței sale”, pentru că, citez articolul din Business Review:

An interesting figure given to Business Review by Humanitas representatives is 6,000, which represents the number of copies sold for Mircea Cartarescu’s latest book, Solenoid, released less than a month ago.

Practic, cei de la BR recunosc că nu îi interesa subiectul, dar omul de la Humanitas le-a strigat peste masă: Bă! cel mai important scriitor român vinde mai puțin în România decât a patra ediție a unei traduceri din Asimov! Bine, poate nu asta le-o fi strigat, ci a zis: „uite, ăsta e omul României pentru Oscar!”. Sau Nobel, cui îi pasă?

Cert e că o să încep să scriu despre Solenoid Experience. Am comandat cartea, urmează un review dureros de intelectual.


Un baril de petrol costă mai puțin decât un butoi pentru cărat petrolul. Da, chestia asta e pe bune. Un baril este de fapt un „barrel”, adică un butoi, doar că noi nu am fost capabili să traducem termenul cum trebuie. În orice caz, când ai un butoi de oțel în care transporți petrol, zilele astea e mai valoros butoiul decât conținutul.

E doar un mod de a revitaliza dependența civilizației vestice de petrol. O să crească la loc prețurile, poate nu așa de repede cum au căzut, dar vor crește la loc, nu trebuie să ne îngrijorăm. Poate ce ar trebui să facă lumea acum e să își construiască stocuri. Ideea arabilor e simplă: îneacă piața cu petrol, până când toate formele alternative de producere a energiei să falimenteze, după care poți din nou ridica prețul liniștit. Sper însă că marii cumpărători și investitori sunt mai inteligenți decât atât, și gândesc mai în viitor decât profitul direct acum.


Rouhani i-a determinat pe italieni să pună paravane la statui. Într-o vizită de stat în Italia, funcționarii italieni s-au apucat să pună paravane la statuile dezbrăcate, pentru că îi jignește pudoarea liderului iranian. Nu știu dacă a fost la cererea lui Rouhani sau la inițiativa băieților de la Roma, dar rezultatul a fost o umilință fără precedent a vetrei imperiului care încă mai obsedează Orientul Mijlociu (pentru cei care nu știu, Califatul este cel care își dorește să restaureze Imperiul Roman sub puterea următorului pas „natural” după creștinism, islamul).

E doar un mod în care niște funcționari lipsiți de imaginație care nu sunt în stare să aprecieze valoarea propriei lor istorii reacționează în fața unor principii. Rouhani are niște principii (nu vrea să vadă oameni dezbrăcați, treaba lui), însă statuile respective nu sunt pornografie fără sens, doar că funcționarii care au acționat nu au puterea unor convingeri. Asta se întâmplă când pui la conducere niște conțopiști care să lucreze de la 9 la 5.