Problemele curente (început de ianuarie 2016)

Pe scurt, că n-avem vreme.

Norvegia și bătutul copiilor.

Habar nu am dacă familia aia de români din Norvegia și-a bătut cu sălbăticie sau nu copiii, sau doar e un moft al super-civilizației norvegiene. Unii zic că e bine să bați copiii, alții zic că nu e bine să bați copiii. Iarăși, habar nu am, că eu nu am crescut un copil ca să știu. Eu mi-am mai luat câteva după ceafă, și mi-au prins bine, deci eu aș fi de acord că o palmă la momentul oportun este benefică.

Norvegia e o țară interesantă. E o țară care până acum ceva vreme era făcută din pescari săraci pentru care ceasul bătea pe meridianul Suediei, până când au descoperit petrol. Nu avem luxul de a avea atâta petrol ca ei, deci îi luăm de reper de civilizație că nu știm mai mult.

E ok că le-au luat copiii soților Bodnariu sau cum îi cheamă? Habar nu am. Dar, mai important decât orice, nici nu-mi pasă. Tot ce știu e că în România se face reclamă la medicamente pentru arsuri stomacale pentru copii. Și asta zice multe despre cum își cresc românii copiii.

David Bowie (RIP)

A murit David Bowie la două zile după ce a împlinit 69 de ani. În România nu se prea asculta David Bowie pentru că suntem conservatori și tradiționaliști și, mai ales, nu avea cine să pună David Bowie. Mai important, ar fi trebuit să fim niște oameni care ascultă versurile pieselor, dar nu avem astfel de obiceiuri pe care le asociem cu vulgul. Recunosc că îmi place Under Pressure și că ascult The Man Who Sold The World în varianta Nirvana. Omul e influent dar nu pentru muzica românească, nu are nimeni curaj să cânte ca Bowie în România că moare de foame.

Românii sunt bucuroși, acum, că pot să downloadeze de pe torenți discografia completă David Bowie.

Un candidat de la PNL s-a afișat cu #colectiv

Nu știu de ce oamenii de pe net sunt dezamăgiți de PNL. PNL e o dezamăgire constantă de la formarea lui încoace.

Sean Penn i-a luat un interviu unui mafiot

Românii s-au supărat pe Sean Penn că i-a sfidat pe jurnaliștii mexicani omorâți în războaiele drogului de mafioți precum El Chapo. Între timp, în România, Sorin Roșca Stănescu, om cu ani de pușcărie, ne explică că el se consideră un model de urmat.

Nu se mai predă latină în școli

M-am întrebat foarte des dacă nu cumva matematica mai departe de clasa a IV-a e cu adevărat utilă. Constat în viața de zi cu zi că nu, nu e utilă nimănui. Latina în clasa a VIII-a e un mizilic, o materie care e ignorată tradițional de elevi pentru că se concentrează pentru examenul de admitere la liceu (sau capacitate). Profesorii de latină știu asta. Ei doar acceptă să predea latină pentru că nu îi doare să ia niște bani în plus pentru o oră predată când nimeni nu-i ascultă.

Oricum prea mulți oameni din învățământ (numiți dascăli când fac ceva pe gustul presei, bugetari când fac ceva nașpa) sunt în învățământ doar pentru a abuza de sistem. Meditații, abuzuri. Anul trecut parcă prin martie s-au tipărit manualele? Chestii d-astea SF – sunt probleme mai mari în învățământul românesc în general. E prea plin cu mulți oameni care nu-și văd de meserie. Și e păcat, e o meserie frumoasă, să-i înveți pe niște oameni chestii noi și interesante.

Latina însă e o non-problemă. Nimeni nu a iubit materia asta, e inutilă în forma în care se face, la fel ca istoria, geografia (“De la Zdamăsii se extrage petrol” după cum spunea dl. Vintilă, tatăl fraților Vintilă de la ProFM), biologia, chimia sau chiar matematica. Forțăm copiii să învețe niște lucruri inutile, și latina e unul din cele mai inutile lucruri dintre lucrurile cele mai inutile din școală.

Pușcăriașii și cărțile

În care dovedim că noi ca nație nu suntem capabili să cerem respectarea legilor. Asistăm poate chiar nervoși la pervertirea ideilor de “cercetare științifică”. Dar există o soluție – să construim mai multe închisori! Nu are sens să investim în SF-uri precum lasere la Măgurele – doar mai multe închisori, și o să revigorăm cercetarea în România!

(Versiunea celor de la Nirvana e mai bună, așa cum All Along the Watchtower e piesa lui Hendrix)


Comments

Problemele curente (început de ianuarie 2016) — 29 Comments

  1. Eu nu i-aş lua ca reper de civilizaţie pe nord-europeni (nu doar scandinavi, ci şi Ţările de Jos). Din pricina maniei lor de a ţine totul sub preş, să păstreze aparenţele exterioare modeste, să nu circule informaţia din pricina obstacolului limbii, fără presă, fără camere de filmat şi agitaţie, ţinând inoportunii la distanţă cu un dispreţ nici măcar mascat. E obicei de comunist. (Hipstării o consideră eleganţă şi distincţie.) Am avut prea mulţi profi în anii ’80 şi ’90 care se comportau la fel. Nu mai înghit gogoaşa asta.

    • Din prisma unuia care a locuit acolo cativa ani, confirm aspectul statului atot-puternic. E o tara in care grosul populatiei e bugetar, in care orice resursa este monopolizata si in care spalarea pe creier a atins cote abisale. Au fost si sunt salbatici fara cultura (nu o spun cu rautate, sunt doar obiectiv), care se ocupau cu peste si lemn (dar nu atat de mult lemn cat s-ar crede). Au gasit petrol si s-au imbogatit. De ce nu au luat calea statelor arabe? Simplu, datorita cosangvinizarii, sunt ca o mare familie, iar familia vrea un cap pe care sa-l asculte orbeste. Si capul ala a fost oleaca mai conservator, asa ca in loc de turnuri de 1km inaltime, au facut un fond de pensii (gigant). Dar, atentie, asa ceva poti face doar intre rude. Intr-o tara ca Romania n-ar merge (si nu fiindca suntem romani, ci fiindca suntem foarte diversi). De altfel, aceeasi problema o au si scotieinii, dar, repet, nu merge decat in familie. Revenind la subiect, cazul Bodnariu (si altele), sunt delicate din cauza ca procesul nu este transparent, nu exista un judecator, argumente din ambele parti, nimic. Barnevern vine, ia copii si ii da spre adoptie, iar tu ca parinte nu poti face nimic. Am avut un coleg de serviciu, german de origine, care a trecut prin ceva asemanator. Unul din baietii lui a spus la scoala, intre colegi, ca taica-su i-a dat o palma (pe taica-su il stiu de multi ani, e cel mai pasnic individ posibil). In aceeasi dupa-amiaza au venit cei de la barnevern impreuna cu politia, au intrat in casa peste parinti, nu le-au zis nimic, au luat copii intr-o camera, i-au interogat cateva ore, dupa care au plecat. Timp de 1 an au fost urmariti, filmati, interogati vecinii, etc. Copii erau luati de la ore si dusi la psiholog si interogati din nou, etc. Vis, nu?!
      E foarte enervant sa vezi cum romanii ridica in slavi tarile nordice. E iadul de pe pamant acolo, prefer de 1000 de ori noroiul romanesc, asa cum e el, decat robotii norvegieni (fiindca norvegienii nu sunt vii, nu traiesc, sunt doar niste roboti pre-programati, cu impresia individualitatii). La fel si China, daca tot suntem aici. Cati dintre cei care lauda progresul chinezesc au fost in China sa vada cum e in realitate? Va zic eu, Romania e paradis in comparatie. Chinezul de rand bea un ceai din alge cu efect semi-narcotic, sa uite de foame. Internetul controlat, libertatea de exprimare controlata, prostie groasa de 3 straturi, etc.
      Imi dau seama ca am facut un talmes-balmes din comentariul meu, dar e foarte trist cum nu putem deschide ochii si sa ne dam seama ca poate nu totul e rau in Romania. Iar cei care vorbesc despre respectarea regulilor in tara in care ajung, am doar un singur aspect de semnalat: pai si germanul de care v-am povestit, care locuia in Norvegia de multi ani, cu ala ce mai e? Cine naiba sa stie ca pentru o chestie minora poti sa ramai fara copii?
      Cat despre familia Bodnariu, nu-i apar, prozelitismul religios e alta forma de indobitocire crasa, dar sincer, prefer un stat in care inclusiv asta e permis. Fiindca natura ne invata ca supravietuirea speciei consta in diversitate. Iar in Norvegia numai diversitatate nu e!

    • Mda. Cât de cunoscută mi-e descrierea asta, după o şcoală de comuni… protocol în anii 1980 şi un liceu de cocalari împuţi… de elită în anii 1990 în Bucureşti. Aveau şi libertate de exprimare controlată, şi prostie groasă de 3 straturi plus unul datorită rarităţii apei calde. Numai Internet controlat n-aveau, că în 1987 nu se inventase şi în 1997 era prea scump.

      De asta am ce am cu clasa socială a cadrelor didactice* de la noi: sunt nişte roboţi tâmpiţi, fraţi buni ai hipstărilor nordici. Mai răi decât fanaticii religioşi, fiindcă pe aceia îi vezi de la distanţă şi ştii să te fereşti de ei. În schimb, dai de un roboţel care la prima vedere pare simpatic, are umor, e inteligent şi cu multă carte, un bun povestitor, o plăcere să îl asculţi… până îi pomeneşti ceva de afaceri. Ca să înceapă să mârâie că în comunism nu se făcea aşa ceva, toată lumea era săracă şi disciplinată şi statul avea grijă de ea. Sau de sporturi, cu care nu are nicio treabă. Sau de chestiuni tehnice legate de IT, maşini, aviaţie sau armament… sau, surpriză-surpriză, istoria militară 🙂 Astea sunt precum cârpele roşii fluturate în faţa taurului: îl scot din pepeni fiindcă sunt preocupări ale categoriilor de vârstă mai tinere. În ochii lui, “tinerii / băieţii” sunt nişte subumani.

      nu le place să îşi spună învăţători, profesori şi instructori. Au senzaţia că sună mai nobil “cadru didactic”.

  2. “Unii zic că e bine să bați copiii, alții zic că nu e bine să bați copiii. Iarăși, habar nu am, că eu nu am crescut un copil ca să știu”

    Eu am crescut (inca cresc) trei da’ tot nu stiu. Am incercat (foarte tare) sa evit pedeapsa corporala dar uneori (foarte rar) le-am mai “scapat” cite o palma la fund (si intotdeauna mi-a parut rau dupa). Eu zic ca cel mai bine ar fi sa te conformezi legilor locului. Nu se permite sa dai o palma la fund copilului tau in Norvegia, nu-i nimic – muta-te in Romania unde poti sa-i bati conform traditiei “io te-am facut, io te omor!”.

    • În tradiţia românească se mai spune şi:

      “Te bat de te zvânt”. Asta era o metodă de uscare rapidă pe timp de iarnă, în vremurile când nu se inventase maşina de spălat.

      “Bătaia la copii e ca buruiana de leac.” Oamenii nu aveau bani de medicamente, aşa încât se descurcau cum puteau: te doare dintele, îţi dau atâtea lovituri în cap încât uiţi de durerea de dinte.

      “Calul de bătaie al cuiva.” Ţăranul român e atât de tâmpit încât îşi bate calul până îl schilodeşte şi nu mai e bun de muncă. După aia tot ţăranul face foamea şi se plânge că e sărac.

      “Te bat până uiţi de tine.” Asta e metoda de îndoctrinare. Îl baţi pe Gigel până când răspunde: io sunt dac vârcolac, urmaşu’ lu’ Burebista!

      “Te bat până te albesc.” Aşa face ţăranul român după ce a realizat că şi-a luat nevastă o ţigancă, fiindcă alta nu se uita la el.

      “Te bat la fund de nu te vezi.” Din pricina vodcii, nu s-a lămurit dacă vrea să bată peste fund sau peste ochi.

  3. Eu zic ca povestea cu familia asta din Norvegia n-ar trebui sa existe. Aia au o lege, au aplicat-o, poveste incheiata.
    Ne cacam pe noi ca vin emigrantii si refugiatii si n-o sa se adapteze…pai fratica, oamenii aia plecati din Romania de ce nu s-au adaptat la regulile locului?

  4. Nu e vorba de ‘regulile locului’, ci mai degraba de o organizatie liberal-stingista care se ia prea in serios. Normal, dupa zeci de ani de liberalism si corectitudine politica, ajungi la derapaje orweliene. Pacat ca Romania doarme in papuci la faza asta.

    Despre Bowie, am stiut doar de “China Girl” si “Let’s Dance”. Amindoua aparute prin 80-si-ceva cind era nebunia cu glitter/euro-rock-dance, il auzeam la Europa Libera. Mi-am zis “bai taticu’, ce voce pe baiatu’ asta!” si ce interpretare, are undeva la urma la China Girl “She said: shhh!”. Dupa aia am aflat ca a fost si actor (bun!). RIP.

    • Pai nu e treaba Romaniei prietene, daca tu ti-ai luat acolo cetatenie vrei sa joci dupa dublu standard?

    • În general, românii din generaţiile care au acum 25-45 de ani “au avut parte de metode educative care să-i transforme în nişte repere de civilizaţie”.

      Asta e traducerea în limbajul politically-correct pentru “spălarea creierului”. Nu doar prin bătaie. Printr-o presiune continuă, din partea tuturor, condimentată cu câte o palmă sau curea: dacă ai notă proastă, de ce ai notă proastă. Dacă ai 10, nu meriţi 10, înseamnă că ai copiat. Dacă ai găsit ceva de lucru şi ai făcut bani de buzunar, de ce ai bani. Dacă nu ai bani, de ce stai şi nu produci nimic. Dacă citeşti, de ce citeşti. Dacă eşti prea bine îmbrăcat, de unde ai bani, dacă eşti prost îmbrăcat, de ce eşti golan şi nu te îngrijeşti, dacă ai bicicletă ţi-o fur ş.a.m.d. Cea mai rea perioadă din punctul ăsta de vedere nu a fost 1985-1990, în acea epocă a foamei agresivitatea se aprindea repede şi se potolea repede, ci 1993-1998.

      Din pricina asta au căpătat o aversiune primară faţă de manifestările de autoritate punctate de violenţă. (Nu faţă de violenţa în sine, dacă e vorba de un schimb de pumni în spatele blocului sunt foarte activi.) Părinţii care bat copiii sunt “ţărani proşti şi beţivi”, poliţiştii care dau cu bulanul sunt “Garcea proşti şi şpăgari”, profesorii care dau câte o palmă sunt “proşti la ora cărora nu înveţi nimic”, umflatul de la BGS care te ia de guler “e un analfabet fără creier”, comandantul de pluton care îţi dădea bocanci peste fund “e un ţăran parvenit cu 4 clase”. Oricâte palme ar da ei pe ascuns, în public e greu să îi faci să ţină cu unul care dă el însuşi cu palma sau cu alte instrumente. Sunt mai norvegieni decât Regele Norvegiei.

    • Eu pe David Bowie l-am ascultat/perceput în postura de inovator al genului rock, și influență pentru alți artiști. Altfel mi se pare destul de greu digerabil stilul lui.

  5. @radu: Nu, orice tara adevarata ar fi spus ceva, macar un schimb de chestii intre ambasade/ministere de externe. Chiar si BOR ar fi trebuit sa sara-n sus, uite in alte cazuri ce inseamna sa militezi/lupti pt tara ta:

    http://inliniedreapta.net/jurnal/episcop-polonez-scrisoare-catre-martin-schulz-in-polonia-nu-a-existat-o-lovitura-de-stat-ati-pierdut-ocazia-de-a-tacea/

    Sau America si treaba cu dezertorul ala (Bergdahl) – s-au luptat pt el, au schimbat nu-stiu-citi teroristi. Si pt cine? Pt o lepra.
    Canada alt ex – se lupta ani si ani de zile pt indivizi inchisi in tari dubioase. La fel si in cazul asta, de ce sa nu te lupti pt familia unui roman de-al tau? Ce imagine (ca tara) expui pe plan international daca iti lasi cetatenii “in plata Domnului”? Si nu faci nici-un gest sa-i ajuti cumva?
    Dar asta e, wishful thinking, noi romanii ne furam caciula unul-la-celalalt, mai degraba sintem cozi de topor decit sa scoatem castane din foc.

    • pai te lupti cand stii ca se comite un abuz, copiii sunt in grija statului nene. Mai multe stiu norvegienii de fam. respectiva decat noi, adica sa girez eu pentru un tip de care stiu ca e it-ist si pocait deci e garantia dupa care se poate ascunde orice abuzator. Pentru asta sunt avocatii, sa isi ia unul bun. Nu stiu cum sa iti spun dar avem si noi in tara o gramada de copii care isi bat copiii, se bat/ abuzeaza verbal intre ei, ar trebui acolo prima data sa ne dam cu parerea. Frectie la picior de lemn. Viata de adult implica si consecinte a ceea ce faci.

  6. Acu eu stiu ce sa zic, Novergia nu pare tocmai dubioasa, e ciudat cum poa sa stea ei pe intuneric atata amarul de timp….dar cam atat.
    E usor sa compari boi cu magari, asta a emigrat de buna-voie, nesilit de nimeni, intr-o alta tara, a vietuit acolo ceva timp, a luat o bastinasa si a efectuat, cu succes, sex de mai multe ori. Progeniturile rezultate si-au luat vreo cateva serve-n bot de la respectivu` emigrant/cetatean al locului, incalcand legea. Angajatii statului adoptiv au luat masurile legale si i-au luat respective progenituri. Deci, cu ce au gresit bastinasii? De ce aia din tara initiala trebuie sa dea 2 jeturi de pisat pentru ce a facut el?
    Uite, daca vrei, in aceeasi ordine de idei, adica comparam boi cu magari si veverite, tu emigrezi legal in Germania, unde sunt toti refugiatii astia nebuni care violeaza si omoara samd, ba chiar iti iei teapa-n club si te saruti pasional cu o doamna care are sexul spre dinafara, si te horatarasti ca tata lor Adolf avea dreptate, si-ti infiintezi der neue rechte partei, si la fiecare gay pride parade, tu faci o contra parada, afisand cunoscute simboluri naziste/fasciste, ba chiar ii spargi maimuta unui travestit, oamenii astia te iau, te baga la parnaie, dupa ce te bat de nu mai intelegi mare lucru din viata ta. Cu ce au gresit bastinasi teutoni? De ce statul roman ar trebui sa dea doi lei pentru curul tau?

  7. @Z3Ro:

    1) Nu inteleg de ce trebuie folosit un limbaj de Ferentari?

    2) “Progeniturile rezultate si-au luat vreo cateva serve-n bot de la respectivu` emigrant/cetatean al locului, incalcand legea.” Tocmai, ca nu e clara chestia asta, iaca relatarea unuia din Norvegia:
    http://www.jurnaldenord.info/opinii/cazul-bodnariu-explicat-de-george-alexander-director-de-gradinita-in-oslo/
    Indiferent daca Bodnariu si-a “abuzat” sau nu copiii, Romania trebuie sa se bata pt el. E vb de un cetatean UE a carui familie e distrusa in Norvegia pe motive dubioase/neclare de o organizatie usurel pe dinafara si care a mai derapat in directia asta si in alte ocazii.

    3) Re la aberatiile cu neo-nazism/anti-gay: nu stiu ce in mintea matale, e cu totul altceva, nu vad legatura si n-as face asa ceva niciodata. In fiecare an se face asa ceva aici in Toronto si n-am absolut nici-o problema cu ei, treaba lor.

    • Corect, scuze, cateodata am impresia ca am haz si ma ia valul 🙂
      2 – 3. Am impresia ca nu ai inteles la ce m-am referit, discutia nu ar trebui sa fie despre moralitatea faptei, sau despre cat de inutila e respectiva organizatie.
      Discutia trebuie sa se invarta in jurul legalitatii, Norvegia are o lege care trebuie respectata, in cazul asta omul, cetateanul roman-norvegian, e banuit ca si-a abuzat copiii, prezumtia de nevinovatie functioneaza invers, pentru ca ancheta dureaza si daca acuzatiile se dovedesc reale nu poti lasa copiii in jurul animalului. Statul Roman poate doar sa intrebe “Dragii nostri prieteni din Norvegia, care-i treaba, de ce i-ati luat copiii?” si aia zic “Pai credem ca-i abuzeaza si investigam”.
      Cat despre aberatia cu noua dreapta in Germania era un fel de raspuns la “Canada alt ex – se lupta ani si ani de zile pt indivizi inchisi in tari dubioase”, sigur a fost exagerata si exprimata relativ aiurea. Ideea e ca daca te duci intr-un loc nou respecti regulile locului, in Germania ti-o iei daca esti extremist, in Norvegia daca esti banuit ca-ti maltratezi copiii ramai fara ei, lucruri care-s oarescum tolerate in spatiul carpato-danubiano-pontic :). Statul roman n-are absolut nicio putere in cazul asta, Bodnariu nu s-a dus in Norvegia fortat de cineva.
      Dar uite un alt exemplu, nu stiu daca ai citit despre romanul care a fost executat in Malaezia pentru trafic de droguri, omul a incalcat legea, a fost condamnat. Drama a fost aceeasi “sa faca ceva statul…samd.

      @Dorin, sunt la al doilea avertisment, cate incercari mai am? Dar scuze…in general reusesc sa ma abtin la tine pe tarla 😀

    • 1. Românul nu a fost executat în Malaezia, fiindcă a făcut recurs, cu primul termen la Curtea Federală de Justiţie pe 26 ianuarie 2016.

      2. Drama nu a fost aceeaşi. Publicul de comentaci nu a vrut ca discuţia să se învârtă în jurul legalităţii şi a spus cam aşa (forma finală îmbină mai multe comentarii) :

      “Tipul trebuie să fie executat prin spânzurătoare, dar nu fiindcă a umblat cu droguri. Asta e legea lor, îi priveşte pe ei, cum noi avem puşcăria, ei au altceva. Trebuie să fie executat fiindcă e un cocalar care pozează arătându-şi muşchii şi lanţul la gât, şi dacă ar fi reuşit să scape cu pachetul de droguri ar fi revenit în ţară cu un sac de bani, şi-ar fi făcut vilă şi maşini în satul lui, ar fi pretins că el e mare jmecher, mafiot şi om de afaceri, şi i-ar fi umilit pe românii de rând, care muncesc cinstit. De asta trebuie să piară traficanţii de droguri, fiindcă unii se ruinează şi ajung în spital din pricina drogurilor, iar ei se îmbogăţesc şi trăiesc în lux.”

    • @Nautilus, nu mi-a venit alt exemplu in minte , nu stiu ce au latrat internetii despre asta, stiu doar ca s-a implicat MAE in mizerie sa-l “salveze”, ceea ce mi se pare oarescum o risipa de resurse, timp…(stiu, statul are obligatia sa-si protejeze cetatenii, sa ceara extradarea samd)
      Dar ideea ramane aceeasi, ai incalcat regulile, suporti consecintele, oricat de nedrepte ar parea. Nu poti avea standarde duble, vietuiesc aici, cand o regula nu-mi convine as vrea sa aplice regulile din alta parte…

  8. @Z3Ro: nu îmi face nicio plăcere să tai comentariile cuiva. În cazul ăsta m-am făcut că nu văd, dar pe bune, nu îmi testa răbdarea la chestia asta, că o să te tai cu părere de rău.

Comentariul tău