Un procent și evul mediu

Citeam de curînd despre regula de 1% din cultura de Internet, sau de proporția 90-9-1. Regula asta spune că sub 1% dintre cei dintr-o comunitate online produc conținut; proporția fiind undeva la 90% de vizitatori neimplicați, 9% contributori, 1% creatori. Asta pune “we are the 99%” într-o altă perspectivă; oricum, în momentul în care compari cu 20-80 din principiul lui Pareto, începi să-ți pui întrebări. Ajungi și la niște răspunsuri, de exemplu ‘e prea multă lume pe Internet’ sau ‘e greu să faci ceva original’. Cred eu că întotdeauna a fost, dar oamenii au făcut-o pentru a-și oferi satisfacția de a crea ceva original; și de a fi răsplătit de societate pentru asta (poate chiar printr-un act comercial).

Sunt membru al unui site de tip întrebări/răspunsuri, Quora. Un site care începe să prindă tracțiune, să prindă din ce în ce mai mulți utilizatori. Anul trecut, cînd am intrat am văzut că pe domeniul meu, pe programare, se răspunde foarte puțin; așa că am început să răspund. Unele întrebări erau chiar bune, și am spus, de ce nu? Și plăcerea de a răspunde mi-a adus titlul de Quora Top Writer 2013; un titlu de care sunt mîndru dar pe care consider că îl merit cel mai puțin din cei care sunt aleși în lista de top-writers. Oricum, ce vreau să zic e că nu e foarte greu să fii contributor de top; și nu pot să mă consider un individ genial, lucru demonstrat din nou și din nou în viața reală.

Alex Mihăileanu observa că ne paște un nou ev mediu, uitîndu-se la ce se întîmplă acum în jurul nostru. Pare corect, și poate că ceea ce lipsește e o ciumă antonină, și schimbarea climaterică (două chestii care au contribuit la căderea imperiului Roman). Asta cu schimbarea se întîmplă (și nu facem altceva decît să stăm pe fundul nostru și să plîngem că e de la mașini, cînd de fapt e de la cu totul altceva). Nu cred că e nevoie de o ciumă, totuși; pentru că regula de 1% se va transforma în 0.1%, apoi în 0.001%. Ciuma nu mai trebuie să omoare oameni, ci doar să-i lase proști.

Uitîndu-mă peste întrebările de la Quora, văd asta din ce în ce mai des. Pe măsură ce site-ul primește tot mai mulți oameni, contributorii de valoare se diluează, și întrebările se repetă (semn că nimeni nu caută să vadă dacă nu cumva întrebarea lor a mai fost pusă), sunt din ce în ce mai stupide (Cît îmi ia să învăț C++? Cît îmi ia să fiu genial în C++? Știu deja C++-ul, ce să învăț mai departe?)

Înconjurîndu-mă de oameni cît mai inteligenți, am fost multă vreme prins în iluzia că trăim o nouă renaștere. Acum, după ce îi văd pe cei din jurul meu în ce direcții au evoluat, mă uit cu groază la ideea că peste 10 ani cineva va spune că 2010 a fost Epoca de Aur a Internetului, și va da blogul ăsta ca exemplu.

1342472543120_6995704

Comments

Un procent și evul mediu — 12 Comments

  1. Recomandarea mea este sa raspunzi la toate intrebarile tampite. Toti am plecat de la zero. Pe masura ce tu devii din ce in ce mai bun, discrepanta intre tine si cel ce o ia de la zero devine din ce in ce mai mare. Insa cei care o iau de la zero sunt toti la zero.

  2. este o mare diferenta, noi, cand eram la 0 nu eram tampiti ….

  3. Un creator de conținut la 99 de consumatori mi se pare puțin. Chiar și ponderând masele de creatori care au doi consumatori dintre care unul e e el de pe un cont fals și altul e mama care n-are ce face pe acasă. Mi-ar plăcea să cred că majoritatea populației face altceva decât să scrie pe blog, să facă clipulețe sau mai știu eu ce altceva facem pe net în loc să producem lucruri utile.

    Apoi, având doar 99 de consumatori toată nebunia asta cu greu ar putea deveni altceva decât un hobby sau un jobby din care scoți o bere din când în când.

    Eu zic să fie cât mai mulți simpli consumatori pe Internet și cât mai mulți oameni care au nevoie de tine să le răspunzi la întrebări cu care ești familiar.

    • Elementul agravant e că vorbim de comunitățile interesate de un anumit subiect unde, teoretic cel puțin, ar trebui să ai o participare mai mare. Ce e mai important e că de fapt procentul de creatori de conținut tinde către zero, devenind insignifiant față de consumatori. Moment perfect pentru o grevă a la Atlas Shrugged.

  4. Greva a la Atlas Shrugged nu prea funcționează în cazul de față. Fără conținut de calitate or să se învârtă în cercuri din ce în ce mai proaste fără să se gândească să ceară altceva. Întotdeauna va exista cineva care să răspundă la o întrebare prost, un indian care să accepte un proiect web pe care să-l feștelească, un traducător care să-ți traducă cartea cu 5 lei/pagină la 0 valoare.

  5. Am uitat partea esențială: și vor exista și cei care vor crede că așa funcționează lucrurile și că n-au de ce să caute mai bine.

  6. E drept, întîi trebuie identificați cei care chiar produc conținut, și recrutați. Cu cît sunt mai puțini cu atît mai bine… dar nu mai e mult pînă acolo.

  7. Sunt total de acord cu această regulă. Este valabilă adeseori și în ONG-uri sau chiar și partide politice – 1% din membri aduc rezultate, 9% sunt activi și 90% sunt neimplicați. Este valabil și în comunitățile online, și până acum nu am găsit o soluție optimă pentru creșterea acestui procent de creatori de conținut – dacă încerci să îi excluzi pe cei care nu produc, mereu vor fi alții care le vor lua locul, iar dacă încerci să recrutezi persoane care produc conținut în afară să producă și pentru comunitatea ta, nu vor produce pentru că ei au fost recrutați și nu au intrat în comunitate de bună voie.

    Așadar, singura soluție este să se înscrie, de bunăvoie, persoane care produc conținut în general și care vor să producă și pentru comunitate – însă, în felul acesta, ajungem tot la același procent.

  8. Sunt la a cincea încercare de a scrie un răspuns și nu pot…

    Îți dai seama că cineva poate să fie activ într-o comunitate online și lurker în alta, nu? Faptul că procentul ăla se mulează oarecum pe realitate nu înseamnă că ne paște un nou ev mediu…

  9. De ce crezi că a murit Stack Overflow? (bine nu e chiar mort dar nu mai e la fel de util ca în trecut). Fix din cauză că a devenit atât de celebru încât toți studenții leneși s-au dus să-și facă temele acolo. La fel se va întâmpla și cu Quora, are aceeași evoluție.

  10. @cătălin: îmi e teamă de momentul în care procentul din față o să scadă, cel de ‘lurkeri’ o să crească.

    @Alin: sigur, dar calitatea contribuțiilor scade și ea pentru că din ce în ce mai puțini contribuie și din ce în ce mai mulți așteaptă. În momentul în care ajungem la un monopol al ideilor, vom ajunge să cedăm mult mai ușor extremismelor. Problema e că cei 99% sunt prea mulți, și atunci cînd oamenii nu gîndesc individual ci în mase… Lucrurile nu au cum să iasă prea bine.

    @Mithrandir: Ai dreptate; e drept, în ultima vreme nu prea am mai folosit stack overflow poate și pentru că am văzut că a scăzut calitatea răspunsurilor, la fel cu calitatea întrebărilor. Dar am crezut că mi se pare mie; dacă însă sunt și alții care zic chestia asta m-am mai liniștit.