Q. E. D. [2014]

Quod Erat Demonstrandum este un film românesc despre comunism. E un film exact cum ne-am săturat de pe la 432 să tot vedem, și există, cred eu, două motive pentru care nu mai vrem să vedem fața aia urâtă a comunismului. Primul ar fi că  ne-am săturat să vedem fața hâdă a “celui mai drept dintre sistemele sociale” de pe lumea asta, aspirația tinerilor din ziua de azi. Al doilea ar fi că am obosit să ni se reamintească ce lași și ce mișei am fost, și ne-am săturat să ni se tot amintească faptul că e vina noastră pentru dezastrul moral în care ne aflăm.

Am putea evita QED, ca să nu ne mai tulbure liniștea gândurile despre “ce e corect”, “ce e normal”, “ce urâtă e România”. Dar a evita un subiect important în istoria noastră recentă e aproape copilăresc; e ca și cum germanii ar pretinde să nu se mai facă filme cu al doilea război mondial. Așa că să trecem peste frustrările amatorilor de film români.

Trailerul dă impresia unui thriller de spionaj, și filmul este orice numai un thriller de spionaj nu. Mai mult, e foarte neclar care e personajul principal, pentru care trebuie să simțim ceva. E oare profesorul ambițios care a descoperit cum să compreseze WAV-uri și vrea să publice în străinătate? E oare programatoarea bună prietenă cu profesorul, care are un soț fugit peste hotare la care vrea să plece? E securistul frustrat de faptul că nu e promovat pentru că (suspectează el) divorțează soția de el? Jocul decent al lui Florin Piersic Jr. te face să empatizezi un pic cu ofițerul de securitate, însă, din fericire, QED nu se concentrează prea mult nici pe el. Pentru că filmul se concentrează mult mai tare pe ceea ce ar fi trebuit să fie fundalul: comunismul, viața din comunism, sărăcia materială și morală a oamenilor din sistemul comunist. Vezi penibilul denunțului în fața comitetului de partid pentru mâncat de scoici și folositul de tampoane. Vezi cozile la PECO cu mașini împinse de oameni ca să nu consume în timp ce așteaptă. Vezi igrasia, vezi oameni chinuiți de frig. Și QED asta e: o poză a comunismului român.

Ce nu se vede e frica. Personajele centrale sunt personaje care nu se tem, nici profesorul, nici prietena lui. Angoasa e incompletă, și nu o resimți decât din amintiri, dacă le ai. Atotprezența portretului lui Ceaușescu sau puterea sistemului asupra individului nu reușesc să fie decât elemente de decor, nicidecum eroii principali, într-un film în care fundalul e de fapt eroul principal. De-asta mi-e teamă că cineva care nu a trăit epoca suficient cât să-și amintească frigul, mizeria și corupția morală nu va pricepe ce vrea “filmul ăsta alb-negru”.

QED ar fi putut fi mai mult. Ar fi putut fi mai puțin. Are ingredientele pentru a fi un film bun, jocul actorilor e relativ bun, dar cumva totul devine o amestecătură prea lentă. Scene în care personajul principal e o pereche de role de la calculatorul CORAL 4201; scene frumoase, dar care taie din acțiune și îl transformă într-un experiment în materie de imagine. Nimic rău în asta, însă povestea QED are ingredientele necesare pentru ceea ce promitea trailer-ul că este: un thriller politic. Și aici eșuează.

Comments

Q. E. D. [2014] — 2 Comments

  1. Eu trebuie să aștept vara ca să pot încerca să-l văd. Dacă îl mai găsesc pe undeva. Nu cred că se difuzează în afarata țării 🙂