Rasism de gagiu

Vasile, utopicul balcanic, vorbește mai pe larg despre subiectul Tismăneanu. El sugerează că un om născut într-o zonă cu ștaif e posibil să nu le zică rromilor „ciori”, și nici să aibă prea mult contact cu zona socială în care e utilizat acest eufemism; îi e mai greu, cu alte cuvinte, să descifreze mesajul unei poze cu niște ciori pe gard ca fiind un mesaj rasist.

Doar că rasismul acelui mesaj este discutabil, și eu despre asta vreau să vorbesc, în dezaprobarea prietenilor mei aprigi de tastatură care sunt sigur că nu sunt de acord cu mine. Și o să mai fac ceva: o să includ poza aici pentru ca peste cinci ani să ne mai amintim și de ce era atât de important să îl luăm la șuturi pe Tismăneanu.

O mică analiză. E acesta un mesaj rasist? Sincer, la prima vedere nu mi s-a părut. E genul ăla de glumă în care aș sesiza că sunt niște păsări pe gard, nici măcar nu îmi par a fi ciori că trăiam cu impresia că ciorile sunt mai mari, mai voluminoase. Țăndărei, nume rustic, aeroport, păsări parcate, tot mi-ar scoate un hă-hă și fără o componentă rasistă. Dar prietenii mei de stânga insistă să îmi explice că asta e o treabă rasistă, că alea sunt ciori, deci țigani.

Vedeți, nu că vreau să mă apăr eu foarte tare, dar chiar cred că trebuie să ai un nivel în rasism pentru a vedea o cioară și a o identifica prima oară cu un țigan. Trebuie să existe acolo o sămânță serioasă de rasism, trebuie să-ți pese de comparația aia. Din postura de gagiu(un termen rasist, apropos, gadjo, persoană non-romani) preocuparea pentru corectitudinea obsesivă a culorii penajului păsăretului de pe gard mă face să cred că la mijloc e o formă agresivă de rasism care se manifestă prin „bă, țiganii sunt incapabili să trăiască dacă în lume există o poză cu niște ciori pe un gard la care râde un ne-țigan”.

Cu alte cuvinte, da, reclam rasismul reclamagiilor, cu același curaj cu care ei cred că o eroare pentru care un om își cere scuze câteva ore mai târziu, când i se explică și gluma, schimbă complet radiografia mentală a unui om. Deodată, o poză cu niște ciori și o glumă îl face pe individ complet rasist, am găsit acel switch care schimbă complet întreaga viață a unui om. I-am găsit, dară, cusurul individului. Problema însă e că cel mai probabil descifrarea rasistă i-a fost străină; dar a fost certă în mintea reclamagiilor.

Reclamagii sexiști, de asemenea. Pentru că toate reclamațiile merg către nenorocitul de Tismăneanu, care nenorocitul de Tismăneanu are și o sursă a memei.

Poate că Denisa Comănescu nu e o țintă la fel de ofertantă. Deși ar putea fi. Numele ei e pe un număr mare de cărți (Raftul Denisei, de acolo vine numele), și e asociată cu editura Humanitas, condusă și ea de un incomod Liiceanu care din când în când mai are idei neplăcute spațiului public. Teoretic, ar putea fi un lider de opinie. Dar mi se pare că menajarea Denisei Comănescu în această problemă e o neglijență teribilă, ba chiar o manifestare a sexismului, pentru că, iată, a fost nevoie de un bărbat ca să punem în discuție problema acestei meme. Sau poate că agitatorii de tastatură au considerat că femeile sunt insuficient mobilate intelectual ca să gândească astfel de probleme, nu știu. Nu pot să empatizez cu modul lor de gândire.

Nu pot să nu remarc că e un moment excelent să umblăm cu cioara vopsită. În alb, dacă se poate, ca să nu trezim sensibilități rasiale. Hai să mai reamintesc un episod interesant: acum câteva zile circula un videoclip cu un jandarm care forța o țigancă (aparent, nu mi-a păsat foarte mult de culoarea ei) să intre într-o curte/clădire? Nu știu sigur. Însă dintre toate subiectele posibile, acesta al rasismului „instituționalizat” a fost cel care a prins cel mai bine. Eu am aflat de faptul că aceea e o problemă rasială pentru că cineva a dat link la Mindruta, îl știți, e tipul ăla care nu știe să scrie în limba română nici măcar când iese pe bicicletă să afle cui să ceară o șpagă ca să tacă în legătură cu sursa poluării din București. Ei, Mindruta participase sau dăduse link la ceva dezbatere cu vreo 20 de oameni și care dura 3 ore – undeva la 60 man-hours, o săptămână și jumătate, practic – în care se discuta despre valența rasistă a actului respectiv. Câteva ore mai târziu, Marian Godină a spart târgul cu un link la videoclipul complet – jandarmii vorbiseră cât se poate de frumos, au explicat de ce oamenii ăia trebuiau să se conformeze regulilor, nu au vrut, le-a rămas o singură formă de recurs. Nu era un gest rasist, ci unul normal; nu era pentru că aveau o anumită conformație rasială, ci pentru că erau niște boi care încălcau niște reguli. S-au dus pe apa sâmbetei nu doar cele 60 man-hours (care oricum erau pierdute, că erau niște indivizi inutili societății), dar multiplicați alea 3 ore cu numărul de vizualizări ca să vă dați seama de dezastrul economic provocat de o falsă ipoteză emisă de un astfel de justițiar rasist.

Nu m-a interesat subiectul, nu mi-am dorit să-l comentez. Nici pe acesta cu Tismăneanu nu mi-am dorit să îl discut pentru că pentru mine problema rasismului a fost rezolvată de Star Trek: The next generation: cel mai deștept om de pe navă era un negru și nu a urlat nimic în mine că e rasism – e parte din educația mea fundamentală. Nu pot însă să nu remarc obsesiile rasiste ale eroilor de tastatură, atât de grăbiți să sesizeze problema rasistă acolo unde nu toată lumea o vede. Din fericire, poza asta acum va fi etern despre țigani, pentru că au avut grijă oamenii de la biroul de corectare a discursului public ca nicio altă semnificație să nu fie atașată acelei poze.

Rasismul e o temă complicată. Înțeleg că făcând parte din populația majoritară nu pot să-l percep la fel, așa cum derogatorul „gagiu” nu mă deranjează. Poate m-ar fi deranjat dacă aș fi fost parte dintr-un ONG care să fie plătit pentru cât de tare se arată a fi deranjat de termenul ăla, dar nu sunt, deci nu-mi pasă. Ce zic e că poate pierdem cam multe „man-hours” discutând ceva ce ar putea fi rezolvat cu o ștergere a unei postări și niște scuze publice. Ceea ce Tismăneanu a făcut, și cavalerii tastaturii nu. Pentru că ei nu își cer scuze pentru rasismul lor interior.

De obicei nu comentez la cald un subiect; îl las o săptămână, să vedem dacă e suficient de important cât să merite să vorbesc despre el, sau pur și simplu e doar o altă hămăială publică cu care să ne umplem timpul. A devenit, însă, un subiect personal. După ce am sugerat că poate ar trebui să îi interpretăm pe cei care reclamă treaba asta ca pe niște rasiști, Facebook a considerat că nu e ok ce am făcut și mi-a suspendat contul. Ceva scurt, așa, mi-a dat voie să intru la loc și mi-a sugerat să-mi dau jos postarea. O las acolo, doar că am decis să îmi suspend eu din nou contul – o voi face peste câteva ore, să lăsăm link-ul la această notiță de pe blog să ajungă la măcar doi-trei oameni.