Rat race

Mă îndrept spre casă. E noapte, e ora 10 seara, și pe drum nu mai circulă multă lume – doar vreo doi copii se joacă prin șanțul din fața blocului. Unul din ei, cel mai mare, stă aproape imobil în mijlocul trotuarului. Își întinde cotul, ocupînd strategic aproape tot trotuarul. Mă uit la el. Am un metru optzeci, 120 de kilograme (chiar dacă nu arăt decît 100 din ele), sunt tuns scurt și privesc fioros spre el. De fapt, nu spre el. Spre cotul lui. De la 10 metri privesc către el, și el știe că vreau să trec pe-acolo. Se întinde, vrea să mă oblige să mă opresc din drumul meu, dar pe măsură ce mă apropii știe că voi trece pe-acolo. Și temător își trage cotul.

Nu l-am privit nici măcar o secundă în ochi. Am privit doar drumul. El nu știe, dar după ce am trecut de el am zîmbit. Am zîmbit pentru că de fapt sunt o fraudă.

M-am tuns pentru că nu am timp de părul meu. Nici măcar jumătate de minut să arunc cu un piaptăn prin el. Am strîns atîtea kilograme și un fizic impozant nu pentru că sunt bine lucrat în sălile de forță. Sălile de forță nu au program pentru mine – ele ar trebui să fie deschise la 11 noaptea, și nu e cazul.

Cea mai mare criză am avut-o acum un an și jumătate. Proiectul era în desfășurare, dead-line-uri strînse, proiectul foarte frumos. Muncit de dimineața de la ora 7-8 pînă la 8-9 seara, și cîte-o vizită scurtă și sîmbăta, poate chiar și duminica. Muncă acasă. Și atacurile de panică. Și depresiile. Și schimbările de stare aproape instantanee. Prea greu să mă faci să zîmbesc, prea ușor să mă aduci în pragul depresiei. Uzat. Pierdut. Fără orizont.

De curînd, o femeie de 29 de ani a murit. O chema Raluca. Neesențial… Numele poate să fie cu totul altul. De fapt, nimeni nu o să-l mai știe peste 1 an. Nimeni nu o să-l mai știe peste o lună – dacă săptămîna asta am avut patru deadline-uri în paralel mă gîndesc că e o nimica toată să pierd memoria acestui nume. Dar acum e important. e un nume important pentru că e singurul lucru care mai sparge monotonia hoților politici din România. E un nume important pe care o să-l uităm cît se poate de curînd. În Germania, în Franța sau în State nimănui nu-i pasă de Raluca Stroescu, și ei își vor produsele la timp.

Dar nouă ne pasă. Intuim în povestea ei povestea noastră. Îmi dau seama că dacă în loc de mîncare foloseam cafeaua, acum eram și eu în pragul ‘falimentului’. O chestiune de opțiune, un mic noroc în cazul meu.

Rat race. Așa se numește fenomenul „întrecerea de șobolani”. Principiul ei, dinăuntru, e foarte simplă. Trebuie să fii cel mai bun, cel mai tare, cel mai… Principiul ei, dinafară, e foarte simplu. Poți să cîștigi competiția șobolanilor, la sfîrșit tot șobolan ești.

Domeniul enorm. Dacă vreți, deschidem blog despre asta. Ne vărsăm toate depresiile, apoi îl ștergem – who the fuck needs that anyway? Dealtfel, peste tot văd bloguri pline de efluvii sentimentaliste. „De ce apare în conversația noastră mai degrabă cuvîntul deadline în loc de ‘a visa’ sau ‘a iubi’” (citat inexact). Astfel de porcării sunt naturale, pentru că peste două zile îți uiți efluviile patetice și livrezi produsul.

De aceea, nu v-am scris un blog-entry după care să vă saie cămeșa de pe voi de plînsete. Doar cîteva concluzii amare:

  • Banii mai mulți înseamnă de fapt bani mai puțini. De ce? Pentru că banii cîștigați în plus îi dai pe refulări. Cheltuiești fără măsură pentru a menține un fals echilibru.
  • Cei mai inteligenți sunt cei mai afectați. Au simțul datoriei și inteligența necesară pentru a ‘implementa’ ideile ‘de sus’. Și sunt conformiști, chiar dacă din gură spun alte prostii
  • Femeile pică cel mai repede în mrejele ‘carierei’. Femeile sunt mai dedicate, muncesc mai mult. Nu neapărat mai cu folos, ci mai mult. Și pică pradă mai ușor obsesiilor. Cineva îmi semnala că în Vest femeile se întorc la cratiță. Am primit un link, dar evident că nu am mai păstrat link-ul, n-am avut vreme.

Ar mai fi lucruri de spus. Dar am un deadline și eu, și nu mai am timp să le spun.

Pînă la urmă agricultura îți dă mai multe satisfacții.

PS: Versuri potrivite:

In the abundance of water,
The fool is thirsty.

– Bob Marley – Rat Race