Răzbunarea tricoului vesel

Din cînd în cînd mă mai intrigă cîte un articol de ziar, care parcă-ți deschide o lume nouă, deosebită de ceea ce se întîmplă în jurul tău. De data asta articolul se referă la Ernesto Guevara: ăla pe care îl vedeți pe tricourile oamenilor teribiliști care cred că e cul să porți tricouri cu nume sau figuri de criminali pe ei. Criminali? Vai, dar mă înșel, Guevara a fost legitimizat de milioane tricouri vîndute și milioane de roșii vestice!

Să vedem niște alternative pentru tricouri:

Lousy T-Shirt
Privind în orizont cu Che

Sau poate…

Tricoul cu Che produs de capitalism
Tricoul cu Che produs de capitalism

Întrebare capcană: “Cum recunoști o lobotomie perfect făcută?”. Răspuns posibil: “Un individ cu tricou cu Che vorbind despre democrație și libertate”.

O propunere indecentă
O propunere indecentă

Hai puneți-vă un tricou cu Reagan în schimb. Din cauza lui, drag comunist, nu mai stai la cozi decît la concerte cu Depeche Mode și Metallica, nu pentru o pîine (dar cine mănîncă pîine?! Te îngrașă! Lasă că vezi tu cum o fi cînd ți-o da statul jumătate de pîine din bunătatea lui pe banii tăi).

Pînă atunci la fel de populare ca și tricourile cu Che o să fie tricourile cu Obama. Orice spălat pe creier român crede că Obama e mama lor și salvatorul tuturor – nici nu ne miră că cel care îl devansase ca statut de super-erou pe Iisus în mintea americanilor este de fapt primul care are curaj să împlinească în proporție de 99% agenda partidului comunist american. Iliescu zîmbește. Soarele răsare. Copiii spălați pe creier se duc la presat tricouri.

Sprijină dorinlazar.ro

GDPR

Uniunea Europeană vrea să vă informez că nu vă folosesc datele personale pentru nimic. Și o fac aici.