Reflecții post-podfest 2020

Încep ca de obicei cu varianta TL;DR: Podfest s-a concentrat obsesiv pe bani și marketing, și deloc pe crearea de conținut. Și acum, dansul pe larg:

Inițial mă gândeam să compensez cu o discuție despre aspectele pozitive ale podfest (conferința e pe Vimeo). Sunt câteva - sunt puține, dar sunt câteva. Notasem prezența în podfest a lui Ginni Saraswati, care a vorbit cu foarte multă dezinvoltură. Îmi plăcuse felul în care a condus discuția Nicoleta Deliu - naturalețea și concizia, dar și fluiditatea în exprimare. Punctele de vedere expuse de Alex Ciucă la începutul podfest, sau de Vlad Craioveanu, care mi s-au părut amândoi foarte echilibrați. Calitățile de gazdă ale lui Cristian Manafu. Însă imaginea ar fi fost incompletă, dezechilibrată și ar fi dat un fals pozitivism. Și pentru că sunt foarte talentat în a-mi face prieteni, hai să le zic pe șleau.

Toate cele de mai sus sunt corecte, dar vorbind doar despre ele nu avem o imagine foarte clară asupra a ceea ce se întâmplă. Dragoș Stanca a aruncat mărul discordiei cu o cifră evident falsă, și toate explicațiile lui sunt de tipul „da, dar și ăla e podcast”. Și o să revin la punctul ăsta de vedere.

Apoi, avem obsesia banilor. Totul se învârte în jurul banilor - practic, singura persoană care părea pasionată de subiectul podcastului acolo a fost Sabina Varga, ceilalți erau acolo pentru biznis. Îmi dă un feeling de „cum să fac bani din blog”, care a creat diverse monstruozități și ne-a lăsat o piață de bloguri incredibil de săracă.

Hai să le luăm în ordine. Primul a fost Alex Ciucă cu o prezentare mioapă legată de podcasting în România - el însuși însă admite miopia, pentru că prezintă toate informațiile pe care le are prin perspectiva informațiilor pe care le-a obținut. Arheologia online-ului românesc e foarte dificilă, așa că nu cred că miopia și lipsurile din prezentarea lui Alex sunt de blamat, mai ales că sunt asumate.

A urmat apoi o discuție despre cum să nu faci interviuri, demonstrată live de interlocutoare. Andreea Roșca și Cristina Stănciulescu au avut cel mai imund dialog, lipsit de vervă și arzând-o la sentiment. Culmea, interviul reciproc a fost salvat fix de prezentator, Cristian Manafu, care a venit cu niște întrebări decente care să țină o conversație în viață.

După asta a fost prezentarea șoc a lui Dragoș Stanca. Serios, mi s-a părut o prezentare atât de halucinantă încât am simțit nevoia să scriu la nerv o postare, ca pe vremea când ne băteam pe principii în jurul suspendării lui Băsescu. Lucrurile s-au mai clarificat nu când a explicat metodologia (deloc convingător), ci mai târziu, când și-a dat cu părerea în legătură cu ce crede el că este podcast. Revin la discuția asta, că e foarte importantă.

Prezentarea lui Marian Hurducaș a fost plină de „Murdar este cel mai original podcast”, și asumarea lui ca „podcast educativ”. Ceea ce nu e, dar e o altă problemă. Doar că a explicat din start de ce podcastul de ficțiune așa cum îl vede el e mort din fașă - practic pentru el, podcastul „Murdar” nu e o poveste de spus, ci un vehicul pentru product placement. Bani bani bani bani bani bani bani bani.

Discuția Escăi cu Monica Jitariuc a fost ok. Serios, nimic de reținut de acolo - a fost o discuție decentă, corectă, și chiar dacă eu nu îi consum podcastul Escăi cred că unii oameni ar putea învăța de la ea. Sfaturile despre cum să nu te pierzi cu firea când vin oameni „mari” să discute cu tine cred că ar fi utile, dacă nu ar fi suficient de superficiale cât să sune a „nu te pierde cu firea”. Păi cum? A, pur și simplu să nu te pierzi cu firea. A, ok.

Discuția cu Vlad Craioveanu mi s-a părut cea mai digerabilă, apoi, fără nimic de reproșat. E clar, omul are un subiect de tratat, îl duce pe un anume canal de comunicare, absolut tot ce a zis e corect, nimic mind-breaking, dar cred că a fost absolut ok.

Prezentarea lui Katai începe să dea în subiectul pe care îl voi trata la final. Katai e pasionat de marketing, și îi place să facă podcast. Am înțeles, omul a mers și a împins podcasturile în față, și e foarte ok. E nevoie de un om pe zona asta. Deja cincizeci sunt prea mulți, dar Katai e acolo, the real deal. Cred că pe ceea ce face e ok, și dacă vreți să faceți ce face Katai, urmăriți-i prezentarea, e ok.

Discuția cu Otravă și sponsorul lui a fost o plictiseală generală. Îmi pare rău, dar pur și simplu nu a funcționat. A urmat discuția cu Ginni Saraswati care a fost interesantă ca formă de comunicare (nu m-a interesat foarte mult conținutul), și apoi a urmat un dialog în trei în care Pandaru m-a plictisit, Nicoleta Deliu a fost super-ok (ca și formă, e de învățat din comunicarea ei) și Adina Vlad… don’t know. Ok.

Pe final a fost o discuție între Cristian Manafu, Dragoș Stanca, Andrei Roșca și Sabina Varga. Am înțeles mult mai bine punctul de vedere al lui Dragoș Stanca - îmi susțin punctul de vedere, dar cred că el nu e interesat de podcast și podcasting, ci de vândut un mesaj pe toate platformele posibile. Andrei Roșca nu mi-a zis nimic interesant, iar Sabina mi se pare că era „token podcaster”, invitată mai degrabă de formă, și sub-utilizată în discuție. De fapt discuția a fost în jurul viziunii lui Dragoș Stanca.

Hai să fim serioși. În primul rând, toți cei care au venit acolo vor să discute exclusiv despre bani. Dragoș Stanca vrea să aibă un portofoliu cu un anumit tip de conținut, pentru el care vrea să aibă un portofoliu forma, conținutul sunt inutile, singurele lucruri relevante sunt cifrele. Are vorbit? E podcast. Vorbim despre video? E video, chiar dacă n-are imagine. Conține text? E un blog, dacă pot să-mi pun un banner e ok. Omul vrea să vândă un produs care nu e podcast. End of story. Pentru el, podcastul este un eveniment, dacă nu e ceva flashy, killer, ceva să te dea peste cap nu e suficient.

Serios, mi se pare un capitol închis, și nu e cazul să ne plângem. Dragoș Stanca nu înțelege ce știm noi, ăștia care chiar suntem creatori de podcast, și nu utilizatori ai unui canal de comunicare.

Voi explica mai departe ce punct de vedere a lipsit din conversație. În afară de Sabina Varga, redusă la tăcere cu un dialog nelegat de ceea ce ar fi avut de zis, nu există cineva acolo care chiar să pună un pic de pasiune în podcast, ci doar în podcasting, în dezvoltarea unui canal de marketing și, în general, în făcutul de „bani, bani, bani, bani și bani, divertisment pentru tine, mod de viață pentru mine” (referința pentru cei care nu știu versurile din BUG Mafia, deși bă inculților!).

Ce face un podcast podcast? E destul de simplu: dacă îți construiești un public prin audio, fără o oră bine definită la care să dai drumul la radio, ăla e podcast. Importantă e partea audio. Nu faci ca Buhnici, care explică zece minute niște chestii care se văd într-o poză, și care nu au sens fără poza în față. Nu faci jonglerii, zece minute de tăcere în care tu te strâmbi în ecran. Ideea e simplă: conținutul să fie digerabil fără canalul video.

Ce face Micutzu? Podcast. Ce fac băieții din comedie, care întâmplător publică mai ales pe YouTube? Podcast, pentru că, așa cum au învățat și de la podcasterii comedieni din afară, comunicarea lor e verbală și mult prea puțin non-verbală. Importantă e discuția. Tricast, un podcast unde Crivăț, Dragoș și Gaben se întâlnesc ca la bere? Podcast toată ziua. Nivelu’ 2? Podcast. Selly care vorbește despre viitorul învățământului românesc? NU.

Ce este un ascultător de podcast? Ei bine, e cineva care înțelege și acceptă convenția mediului. Nu ești cititor de carte dacă ai văzut o carte într-o bibliotecă și iei una după tine când ieși la agățat în metrou, nici dacă cineva îți pune în față un text extras dintr-o carte într-un pasaj pe Facebook. Ești cititor de carte dacă citești cartea, la fel, ești ascultător de podcast dacă asculți podcast în mod intenționat. Nu mă refer la faptul că pe Facebook a apărut o chestie unde ai apăsat play și ai închis plictisit după cinci minute. Mă refer la oamenii ăia care intenționat ascultă programele respectivă. Emfază pe ascultă.

Asta e cursa pe care am evitat-o cu ICR Podcast, nepromovându-l pe canalele pe care le aveam la dispoziție (Ovidiu, undeva în top 5 bloggeri români la vremea respectivă, eu undeva în top 50, la fel undeva sus ca posibilități de promovare în social media). Nu am vrut să vorbim cu cei care dau click pentru că au fost capturați de pe o altă platformă, ci am vrut să vorbim cu cei care doresc să asculte materialul pe care îl produceam. A fost un contract cinstit: am început cu câteva mii și am rămas cu vreo 300 după care am crescut organic la vreo 800 de ascultători care reveneau frecvent. Podcastul de istorie are 4000 de abonați în Player FM și încă vreo 3200 de followers în Spotify. Organic, fără spam. Producem conținut audio pentru oameni care vor să asculte podcast.

Și ăsta e punctul de vedere nereprezentat în prima ediție a podfest. Punctul de vedere al celor care fac podcast pentru că vor să comunice cu cei care vor să asculte. Nu cei care vor să facă un canal de vândut produse. Am înțeles, voi sunteți interesați de bani. Înainte să vorbim despre bani, vreau să vorbesc despre conținut. Știți cât s-a vorbit despre conținut?

S-a vorbit un pic, dar doar dacă era vorba de făcut bani.

Am făcut mai devreme o pledoarie pentru faptul că podcasturile nu au nevoie să treacă peste faza de hobby pentru că încă nu au făcut-o suficient de bine. Au nevoie să producă conținut, chiar dacă nu e mind-blowing din punct de vedere audio - trebuie să auzi niște oameni care vor să zică o poveste, nu oameni care vor să facă product placement ca Murdar. Îi vreau reprezentați pe ăia care nu vin ca să răspundă la întrebarea „cum să faci bani din podcast” ci ăia care vor să vorbească cât de mișto e să ai zece fani care să descarce podcastul tău și să-l asculte, și când întârzii să te bată la cap cu „când publicați episod nou?”.

Nu zic că e rău să faci bani. Nu e rău, deloc. Dar podfest a preferat să vorbească numai despre asta mai mult cu oameni care și-au plătit participarea decât cu oameni chiar interesați de producția de conținut (da, Hurducaș, există un cuvânt românesc pentru „content”, specialistu’ lu’ mama). Dar oameni interesați nu să producă „conținut” la kilogram, ca vehicul pentru inserturi de reclame, ci conținut greu. Ăla de care zicea Gates în anii ‘90 că „e rege”.

Podfest nu a făcut nimic pentru producția de conținut. Nu a făcut nimic pentru podcasteri, dar a făcut ceva pentru business-urile interesate de începutul unui race to the bottom și pe audio. Așa că o să se umple de spammeri și clickbaiteri și pe audio, până când mediul o să devină impracticabil.

Viziunea mea și viziunea lui Dragoș Stanca despre podcasturi pot coexista, dar dacă Dragoș Stanca e interesat să nu se strice lucrurile și aici așa cum s-au stricat în jurnalism, ar fi bine să nu folosească strategiile care au ucis jurnalismul. Și strategia asta cu cei 3.2 milioane de consumatori de podcast seamănă cu cifrele legate de bloguri de acum 10-15 ani, și sincer… am văzut lumea aia și nu am nevoie de ea.

Podfest este, practic, un eveniment de două zile, ziua dedicată conținutului însă nu a mai intrat la montaj. Cam asta e. Închidem povestea asta cu regret în suflet, și mergem mai departe.