De ce nu repetiția e mama învățării

Această postare s-ar fi putut numi foarte bine și “De ce Karate Kid nu a învățat karate”, dar cred că nu vreau să mă amestec prea tare cu nostalgiile celor care erau copii în anii ’80 și ’90. Nu de alta, dar m-am luat prea recent de rap, nu mai vreau să spulber un mit al copilăriei. Ce scriu după aceea, despre cum generația cu cheia de gât e o generație cu nostalgii care ar speria orice om din lumea civilizată?

În discuția despre Whiplash eram un pic supărat1)nu mai credeți chiar tot, evident că nu eram supărat. A fost vorba doar de o postură pe cei care au idealizat prea rapid personajul brutalului profesor de muzică, deși filmul a fost conceput cu un mesaj destul de vag în minte (și în niciun caz cu gândul să laude genul acela de brutalitate). Acolo Blue mi-a reamintit de una din cele mai des întâlnite sintagme din discursurile motivaționale: “regula de 10000 de ore”. Ideea din spatele acestei reguli este că pentru a deveni foarte bun în ceva trebuie să exersezi vreme de 10000 de ore. În varianta pe care o înțelege orice om care a petrecut mai mult de 10.000 de ore cugetând, este clar că acele ore nu sunt o garanție, și nici măcar o precondiție. Dar ca să explic lucrurile astea va trebui să mai distrug un dicton. O paranteză e, așadar, necesară.

“Repetitio est mater studiorum” zice dictonul latin pe care ne place să-l invocăm destul de des, poate fiindcă e singurul pe care îl recunoaștem cât de cât rapid. Putem părea chiar înțelepți, mai trântim și un “Mens sana in corpore mentosano” și deja suntem mult mai adânci în delațiunile noastre. Problema e că “Repetitio, mater studiorum” este un dicton care doar semnalizează slaba calitate a învățământului latin care a ajutat la căderea dezastruoasă a marelui imperiu. În spatele dictonului se simte accentul pe memorare și repetiție însoțită de bătaie pentru fiecare greșeală, accent specific învățământului roman. Marc Aureliu spunea că faptul că a fost ținut departe de acest sistem de învățământ public a fost unul din cele mai importante lucruri din viața lui.

Noi nu avem însă bunul obicei de a învăța din istorie, așa că putem să reinterpretăm, o nuanțăm. Da, o fi repetiția mama învățării, dar depinde și CE repeți. Până la urmă aici e esența. Important e ce repeți, nu neapărat de câte ori. Iar faptul că ai repetat ceva de foarte multe ori nu înseamnă că te-ai și dezvoltat în direcția asta. Poate treaba asta funcționează pentru anumite lucruri, dar în mod sigur în meseria mea nu funcționează. Nu cele zece mii de ore fac un programator bun, pentru că am cunoscut și nenumărați programatori slabi cu mai mult de zece mii de ore în tolbă.

Deci să o luăm de la capăt; nu repetiția e de căpătâi în învățare, nu zece mii de ore sunt necesare, și nici măcar 21 de zile nu sunt suficiente pentru a deprinde un obicei. Dar cifrele astea sunt un reper pentru a pricepe magnitudinea efortului necesar pentru a învăța ceva sau a face ceva bine. Da, e nevoie de acel efect, dar nu cu repetarea latină în care oamenii învață și creierul lor lipsește din ecuație.

Și mai e un aspect. Din toată discuția asta lipsesc acele ingrediente absolut necesare pentru învățare. Pasiunea, necesitatea. Ele sunt, de fapt, cele care trebuie dezvoltate sau care te îndeamnă să petreci zece mii de ore ca să faci un lucru bine. Fără ele, repetiția nu creează decât idioți cu diplomă. Și serios, citiți articolul din The Guardian. Explică foarte bine (și dureros) de ce oameni care investesc prea mult timp într-un proces de învățare dar nu investesc prea mult suflet sau cap, rămân doar niște oameni fără pic de imaginație și, cel mult, cu multe cunoștințe infertile.

[Later Edit] Pe de altă parte, doar pasiune fără metodă, fără inteligență nu merge, după cum bine demonstrează Whiplash.

NOTES   [ + ]

1. nu mai credeți chiar tot, evident că nu eram supărat. A fost vorba doar de o postură

Comments

De ce nu repetiția e mama învățării — 23 Comments

  1. Discutabilă treaba cu “Karate Kid nu a învățat karate”.

    La baza lor, artele marțiale sunt sclavele repetiției. Nu poți stăpâni o mișcare până când nu o repeți astfel încât să ajungă un automatism. D-asta tot repetă kata-uri oamenii ăia în dojo, să ajute la automatizarea mișcărilor astfel încât într-o luptă să execute instinctual mișcarea pe care a repetat-o.

    • De acord cu tine; contează foarte mult ce repeți, nu doar ce repeți.

      Însă mi se pare că în unele cazuri se ia cam ad-literam ceea ce vrea să arate un gigi într-un film. Wax-on wax-off e o modalitate simplă și pe înțelesul tuturor de reprezentare a unei kata. E mai ușor de înțeles și are un impact mai mare asupra publicului. Mai ales când oamenii realizează că din wax-on wax-off puștiul a deprins un automatism ce-l ajută în luptă. Mă îndoiesc că explicația unui kata ar fi prins la fel de bine.

      Legat de Whiplash, mi-am adus aminte de vremurile când lucram în call-center. Sistemul după care se ghidau șefii era “cât mai multe apeluri”, la fel cum Fletcher îi cere puștiului la un moment dat doar să bată repede.

    • Fix ăsta e pericolul de care mă tem. Șefii care înțeleg că trebuie să iei cât mai multe apeluri, pentru că ei au o normă de respectat. Șefii la care cantitatea contează, nu calitatea. Cei care distrug o firmă pentru niște indicatori, etc.

    • sefii aia de care zici acolo sunt in cele mai mult pe cazuri creatia sistemului, a firmei.

  2. Da si nu, fiecare avem un nivel la care putem invata in orice domeniu, si trebuie sa constientizezi ce anume ani nevoie sa repeti la momentul respectiv.

    • Depinde mereu de obiective. O să fii uimit, dar nu munca este obiectivul numărul 1 pentru cei mai mulți oameni, și zece mii de ore nu o să fie suficiente pentru nimic.

      Da, e bine să conștientizezi că e nevoie de ani. Dar cam atât. Nici nu e o precondiție, nu e nici o garanție. E doar o vorbă, atâta tot.

  3. Problema e că acei ani sunt necesari. Ceea ce e supărător e faptul că unii ajung manageri într-un domeniu unde nu au făcut nici măcar un sfert din cele “zece mii de ore”, aşa că nu au cum să înţeleagă pe deplin problemele cu care se confruntă. Dar deh, au îmbrobodit pe cineva şi au devenit şefi. Şi când îi auzi ce tâmpenii debitează, îţi vine să-ţi iei câmpiii… doar câ nu-ţi permiţi, trebuie să-i suporţi.

    • Nu sunt tot timpul necesare. Bine, experiența managerială se strânge prin definiție în mult mai mult timp, dar depinde iar de context. Dacă e o firmă a unui tânăr programator cu o idee genială, lucrurile s-ar putea să stea altfel, și unii oameni mai au și o intuiție deosebită pentru chestiunile economice. Cum ziceam, nu e o precondiție, nici o garanție.

    • Ideile geniale nu sunt o garanţie. Trebuie ceva experienţă ca respectiva idee să nu fie o utopie. Intuiţie ? Tot din experienţă se câştigă. Viaţa nu e ca în cărţi.

  4. la capitolul argumentatie esti la pamant, omule. Pleci contrazicand o vorba, nu aduci absolut nici un argument concret si clar, dupa care divaghezi in cateva directii aiurea. Doamne dumnezeule ce varza totala.

    Prin insasi logica vorbei, ea nu spune nimic de exclusivitate. Nu zice nicaieri ca “DOAR repetitia e totul pentru invatatura”. Zice simplu si deschis ca “repetitia e mama invataturii”. Deci e MAMA, de unde orice om cu o logica minima isi da seama ca pe langa repetitie e obligatoriu sa mai existe ceva. Ca nimeni nu se poate naste doar dintr-o mama – Iisus gen.

    Atunci tu ce contrazici, de fapt? Ah, daca spuneai si aduceai argumente solide ca repetitia nu are absolut nici o legatura cu invatatura…atunci da. Era un demers. Dar tu singur confirmi in articol ca nu e exclus sa inveti repetand.

    Iti dai seama ce aberatii scrii pe aici? Sunt sigur ca nu ai capacitatea sa recunosti. Pentru asta ai avea nevoie de o minima inteligenta, iar daca ai avea o minima inteligenta nu ajungeai sa scrii tampeniile astea.

  5. Repetiția ESTE mama învățăturii. Observ din articol că nu ai încercat vreodată nimic de performanață. De execmplu performanța sportivă se obține prin pură repetiție și nimic mai mult. Nu există metode speciale de alerga, sării sau arunca.

    Mergând acum la instrument și la acel film.
    Sunt sigur că ai auzit de Paganini. Dacă citești biografia lui ai să descoperi anumite similitudini cu filmul. Există evident metode de vioară, chitară etc. Dar absolut toate au ca bază repetiția.

    Atingi și subiectul pasiune. Aici iar nu cred că ai avut o pasiune chiar așa de mistuitoare în nimic pentru că ai fi observat că, deși începi cu ea, pasiunea se erodează în timp și rămâne puțin din ea.

    Acum mergănd la meseria ta. Coincidența face ca și eu să fiu programator. Din fericire nu văd asta ca tine. Este destul de ușor de observat că faci parte din acei care au impresia că a te ocupa cu așa ceva frizează ezoterismul, mai ales dacă ai început de prin anii 90. Nu e nici pe departe așa. Chiar dacă repetiția nu se manifestă,în cazul ăsta, cum am scris mai sus, există și aici o formă de repetiție. Ai nevoie de un context și de un sens e adevărat. Dar tot repetiție este. Repetiția îți oferă după un anumit timp o lejeritate în a folosi concepte și idei. Concepte și idei care nu trebuie să le înțelegi în profunzime dar le poți folosi cu succes.

    Chiar și blogul tău e o formă de repetiție. Am luat de la început si am citit. Scriind în mod relativ constant ai deprins o ușurință în a scrie. Problema este că esti arogant, impertinent și superficial. Mult prea superficial.

    P.S. Presupun că tu te consideri un programator bun. Poate ne spui de ce și cum ai ajuns așa.

    • Roland, ai pe undeva dreptate, o fi repetiția mama învățării, dar depinde și CE repeți. Până la urmă aici e esența. Important e ce repeți, nu neapărat de câte ori.

    • ca de exemplu: joburi-joburi-joburi, joburi-joburi-joburi, joburi-joburi-joburi… 🙂

    • Boss, ce legatura au banii? E vorba ca de la o varsta ar trebui sa avem capacitatea de a intelege niste lucruri si daca nu le intelegem macar sa nu ne laudam cu asta pe net. Nici nu am mai intrat in detalii de genul ca “a repeta” nu inseamna sa faci ceva identic si din punct de vedere al continutului. O actiune poate fi repetitiva – gen scrisul la tastatura. Scrii la tastatura de 50 de ori pe zi, asta nu inseamna ca scrii acelasi lucru. Asta ca sa fie iti fie mai usor sa aplici si programatorilor. Deci nu poti fi un programator bun daca nu scrii la tastatura, sau daca nu deschizi calculatorul. Si asta o repeti zilnic. Deci repetand actiunea asta de a scris la tastatura te poate face un programator mai bun – pentru ca doar scriind mult poti scrie mai repede, poti naviga mai repede prin liniile unui program. Tot de la repetitie se trage si asta.

      Daca tot esti dispus sa oferi bani – iti sugerez linkul asta: http://ardor.org.ro/main.php?content=doilasuta

      Daca tu ai ratat sansa de a te pricepe la argumentare, poate ii ajuti pe altii sa nu ajunga ca tine.