Reţele sociale şi viaţa cyberpunk

O opinie despre viaţa socială în internet

Mă uit la site-urile de ‘social networking’ cu mare şi constantă mirare. Nu pricep care-i faza.

Prima oară a fost… dar care mai ştie care a fost prima oară? Yahoo 360? Linked In? Hi5? Nu contează. Mi-am făcut cont pe toate astea pentru că am primit invitaţii de la toţi prietenii care s-au conectat şi au selectat ‘invite all my friends’ (treabă pusă implicit la site-uri).

Bun, what’s the story? Ce face un site de ‘social networking’ pentru mine? Cu ce mă unge pe suflet faptul că folosesc zece mii de site-uri pentru … pentru ce?Aşa că am semănat de-a lungul istoriei nenumărate site-uri de social networking cu profilul meu. Nu mi se pare o treabă prea fericită, şi nici nu văd la ce mi-ar folosi. site-urile de genul ăsta sunt absolut jenante, pentru că nu-ţi oferă, realmente, NIMIC. Mă uit, de exemplu la Facebook – noua treabă la care îi făcea un pic de reclamă Eduard de la Microsoft. Total neconectat cu faptul că Microsoft, în aceeaşi zi, cumpără 5% din Facebook la valoarea de 10 miliarde de dolari/companie.

Şi iarăşi, fără ABSOLUT nici o legătură, se pare că google testează un rival pentru Second Life. Second Life care în sine este o idee falimentară, din punctul meu de vedere. Nu falimentară comercial, ci falimentară social. De ce ai nevoie de o cîmpie virtuală în care să îţi creezi relaţii sociale? Cît de bună poate fi o bere băută în Second Life? Din nou simt că intru în categoria celor care ‘nu-nţelege’, dar mi se pare absolut stupid şi imund din punct de vedere social spaţiul virtual.

Dar se pare că cineva are tot interesul să te ţină legat de spaţiul virtual. Cineva are tot interesul să-ţi stingi suflarea în faţa calculatorului, să tremuri în sevraj dacă ai lipsit zece minute din faţa lui. Un sondaj făcut printre americani a arătat că foarte mulţi (parcă 33% din cei intervievaţi) nu se pot despărţi nici zece minute de telefonul mobil. Nu vedeţi? Cineva are tot interesul să vă ţină conectaţi, respirînd aer artificial cumpărat la 10 $ metrul cub şi ingerînd chestii pe care ei le produc.

E trist ce se întîmplă. Într-o epocă în care filosofii au eliberat mintea umană, în care toate cunoştinţele umane pot fi folosite pentru bunăstarea tuturor locuitorilor acestui pămînt, noi creem tărîmuri virtuale care vor pieri odată cu ultimul strop de benzină. Nu ştiu cu ce o să ne încălzească faptul că în traseul nostru virtual construim case de milioane de dolari, dacă noi stăm într-un bloc murdar cu vecini ce mor de foame. Şi nu ştiu ce satisfacţie poate avea discuţia cu un prieten cînd vorbeşti cu degetele, nu cu gura.

Poate e timpul pentru o rebeliune cyberpunk. Cyberpunk, dacă nu ştiţi, e genul acela SF care se ocupă printre altele exact cu predicţii negre în legătură cu viitorul nostru internautic. Cyberpunk-ul şi-a trăit epoca de aur în ’80-’90, şi prin 2000 a murit. Exact în ziua în care am început să trăim o viaţă cyberpunk.

Avem nevoie de o rebeliune. O rebeliune reală. Pentru că toate inteligenţele se duc pe apa sîmbetei, sau mai bine zis, pe ţeava de internet.

Se pare că ne-am înţeles prost posibilităţile. Putem avea parte de cea mai curată şi limpede apă, cea mai sănătoasă mîncare, cele mai bune condiţii de sănătate. Şi totuşi bem Coca Cola, mîncăm de la McDonalds şi trăim în România, cu spitale insalubre şi medici plătiţi de parcă ar spăla pe jos, nu ar vindeca oameni. Nici nu-i de mirare că oamenii inteligenţi refulează într-un mediu aparent curat. Nu de alta, dar e greu să faci rendering la mizerie. Aşa că formele sunt drepte, încăperile etern curate, relaţiile au un aspect salubru, sanitar, pentru că nu presupune oameni care se ating decît prin taste…

Trăim o viaţă cyberpunk. Pentru toţi, o dedicaţie:

Comments

Reţele sociale şi viaţa cyberpunk — 15 Comments

  1. Iar eu cand ti-am spus ca urmatoarea generatie se va naste cu calculatorul in brate si nu va stii ce sunt alea pajiste ,iarba, copaci, natura, nu m-ai crezut.

  2. Nu se naște nimeni cu calculatorul în brațe. Pajiștea, iarba, copacii, natura îi vor fi puse în brațe, dacă are cine să o facă… Are cine? Bună întrebare

  3. Cum ai spus chiar tu: daca pruncul de mic o sa isi vada prietenii cu calculatorul in brate, va vrea si el. Chit ca il trimiti sa zburde prin alte parti, nu va functiona pentru ca nu prea va avea cu cine.

  4. Azi sunt optimist și cred (sper) că se poate și altfel. Cred că noi, acum, putem termina boala înainte ca ea să-i cuprindă pe toți…
    Dar e optimism de-ăla de o secundă… trece repede.

  5. Aici iti dau dreptate, dar – pentru ca imi e lene sa comentez si mai sus – ce ti-au facut bietele animale? Ele de ce nu au nevoie de o politie a lor? Nu ca m-as baza ca aia ar face ceva. Nu fac nimic nici cand omoara omul pe strada, dar ai vazut cate animale maltratate exista? Ucise? Ceea ce e mai rau, e ca ele nu pot sa mearga la Tv si sa spuna “am fost batut/a”. Ele nu se pot exprima decat prin afectiune. Nu e rau ca cineva a initiat asta. Ce ai?

  6. Pajists? Care pajiste? 🙂

    Optimismul in acest caz este:
    “Copii vor stii ce e aia pajiste tocmai din cauza calculatorului care va crea lumi virtuale ca lumea sa isi aduca aminte cum pamantul a fost inainte de a fi un gri cenusiu de sticla si beton”.

    Asta e optimism, si ironic, generatia virtuala e … evolutie. Unde sa mai pastrezi curat cand produci prea multe deseuri fizice de te ingroapa? In virtual.

  7. De cate ori nu am stat sa ma gandesc spre viitor si de fiecare data paraca auzeam pasii mici si metalici ai viitorilor mei nepotei…la ce mai ai nevoie de oameni cand robotii sunt mult mai buni?

  8. Poate ar fi cazul să le dăm şi lor o şansă să existe?
    Oricum, viitorul lor nu e neapărat mai bun sau mai rău decît prezentul nostru. Doar diferit. Pierd lucruri importante, cîştigă lucruri care pentru ei sunt la fel de importante. Doar să nu fie sclavi într-un sistem economic care-i preferă astfel… Ca al nostru.