Revoluții

Dintr-o discuție recentă am rămas cu o idee interesantă pe care vreau să o expun în cele ce urmează. Am discutat la Podcastul de Istorie despre revoluția neolitică și, într-un moment de sinceritate supărată mi-am spus că o mare parte din România nu a trecut de nivelul acesta – că încă suntem în mare parte o țară agrară, dacă nu ca realitate (nu toată lumea trăiește de pe urma lucratului pământului) măcar ca mentalități.

Revoluția neolitică, pentru cei care nu cunosc, a început odată cu cultivarea conștientă, intenționată, a pământurilor – cu o legare voluntară a omului primitiv de o anumită proprietate pe care o cultivă, pe care o pregătește, și pe care e pregătit să îndure intemperiile. Omul își construiește o casă mai solidă, începe să cultive pământul, domesticește animalele, începe să-și apere teritoriul. Revoluția neolitică nu e totală, o regiune nu adoptă „noul stil” complet, mai ai oameni, triburi care sunt mai mult ca mulțumite să trăiască de pe urma pământului în mod speculativ, așa cum o făceau în mezolitic, dar din ce în ce mai mulți se așează la casa lor, să zicem așa.

Lucrurile sunt, desigur, o simplificare brutală. Ce vreau să zic e că revoluției neolitice i-au luat o mulțime de secole să ajungă la majoritatea populației – uneori uitându-mă la popoare precum mongolii nu pot să nu-mi pun întrebarea dacă mongolii lui Ginghis Han sunt real un popor la care a ajuns revoluția neolitică, sau sunt un popor care, preluând artefacte ale omului neolitic, și-a menținut și îmbunătățit tehnicile pre-agriculturale. Ăsta e motivul pentru care eu cred că hoarda lui Ginghis Han nu a ieșit din mezolitic.

Tot ce a urmat mai departe, epoca bronzului, a fierului, praful de pușcă – toate astea sunt (din punctul meu de vedere) invenții ale omului neolitic care încerca să-și apere teritoriul de pe urma căruia îi venea mâncarea, sau să câștige noi astfel de teritorii. Singura revoluție care a însemnat o schimbare reală în societate a fost revoluția industrială, care a schimbat ceva esențial – felul în care se muncește; munca repetitivă, reproductibilă, trebuie făcut de o mașinărie automatizată, treburile de finețe vor fi făcute de oameni.

Într-o postare recentă mi-am amintit de faptul că din momentul începerii revoluției industriale, lumea nu s-a schimbat instantaneu.

Sursa: [reddit.com –][2], via George Damian

Sursa: [reddit.com –][2], via George Damian

Ce e mai important, revoluția industrială nu penetrează complet locurile prin care ajunge. Poate revoluția industrială ajunge în Austro-Ungaria (care își fac combinat siderurgic la Reșița), dar țăranul muncitor de pământ nu e deodată un individ mult evoluat. Industrializarea cucerește climatul economic, dar durează mult până ajunge în mentalitatea colectivă. Foarte mulți oameni devin actori pierzători în povestea industrializării, devenind sclavi întru totul mai puțin denumire; 

Doar că revoluția industrială vine la pachet cu un fenomen paralel care, odată cu industrializarea, capătă mai multă amploare. Cuvântul scris devine mult mai ușor de duplicat, mult mai ușor de răspândit, iar francezii, inspirați de discursurile americane despre cum toți oamenii sunt egali (dacă nu cumva sunt sclavi, dar deh) au luat povestea de bună și s-au răsculat la rândul lor, dându-le oamenilor idei, mult mai ușor de răspândit acum că aveam tiparnițe.

Revoluția industrială vine, așadar, la pachet cu niște idei foarte complexe gândite de cele mai sofisticate minți europene la momentul acela. Libertate, egalitate, idei și idealuri grele, idei greu de priceput chiar de către cei care le-au postulat.

Ca și în cazul neoliticului, revoluția industrială nu a fost un eveniment instantaneu. Multă lume rămâne în epoca anterioară, în neolitic, beneficiind de artefactele produse de epoca industrială dar menținându-și stilul de viață și mentalitatea în neolitic. România din ‘47 e un exemplu – o țară agrară, preponderent în neolitic, industrializată cu forța, cu indivizi luați cu arcanul pentru a lucra în complexul industrial socialist.

Experimentul socialist românesc nu reușește. În 1989 47% din populația României e încă rurală, în ciuda eforturilor agresive de urbanizare. Real, 47% atunc, acum 45%, din populația e încă rurală, trăind, practic, în neolitic, parazitând speculativ epoca industrială. Pare brutală afirmația, dar când o punem în contextul în care anual apar articole despre cum școlile românești au latrina în curte, poate că n-ar trebui să ne mai mirăm atât de tare.

Ce se întâmplă acum? La vreo 200 de ani (nu 1000, nu 2000, nu 10000) apare o nouă revoluție – cea a informației. Totul se întâmplă instantaneu, tineretul urban din zona industrializată profită aproape instantaneu de ea – un pas natural al revoluției industriale, revoluția informației amplifică progresul obținut de societatea industrializată. Pe hârtie (pardon, pe prezentarea Powerpoint) totul e perfect, progresul e în parametri. Real?

Real, avem 45% din Românie într-un neolitic întreținut de o industrializare incoerentă și de o eră a informației explozivă, dar fără penetrare în substanță. Și aici avem explicația pentru toate problemele pe care le avem, și sursa limitărilor este capacitatea noastră de a răspândi revoluția informațională în ceea ce este o mentalitate eminamente neolitică.

Ideea de „revoluții” o am de la Barbu Mateescu, care are o postare excelentă care explică mult mai bine decât aș putea s-o fac eu conflictul generațional dintre PSD și noua conștiință civică. Ideea celor trei trepte ale istoriei vine de la George Damian, care a publicat un articol în care vorbește despre împărțirea în Epoca Mușchiului, Epoca Motorului și Epoca Informației. Cred că e o idee care merită împinsă mai departe, pentru că în ultimele zile îmi trec atât de multe Evrika prin minte, pornind de la această idee, încât îmi dau seama că sunt incapabil să le pun pe toate public (că vorba aia, mai avem și de lucru). Pe George Damian îl vedeți la el pe blog, pe historice.ro, și pe Saecularia.ro. Și dacă îl vedeți, bateți-l la cap să scrie mai mult.