Robert Adam – Două veacuri de populism românesc (2018, Humanitas)

Cartea lui Robert Adam se vrea o radiografie a fenomenului populist din România începând de la mijlocul secolul XIX până în anii 2000. Ratează însă o mare parte din obiective: trece foarte rapid peste populismul comunist, concentrându-se pe el ca material introductiv pentru explicarea anilor 1990-2010. În același timp, tratează superficial populismul în anii recenți, rezumându-se la activitatea partidelor politice, ignorând complet mediul digital/internet.

Mi-e neclar de unde acest dezechilibru, dar suspectez că există mult mai multe lucrări care să analizeze în special populismul din zona interbelică, o temă importantă de discuție la nivel global. La fel de puțin e analizat și contextul populist dinainte de Dobrogeanu-Gherea și Constantin Stere sau paralel cu ei. Cei doi sunt, de bună seamă, favoriții autorului în această teză; mai puțin despre Eminescu, foarte puțin despre Cuza, șamd.

Începutul textului e destul de greoi, pentru că e neclară intenția autorului; poziționarea lui față de populism e neclară. Dacă vorbește cu oarecare simpatie despre Gherea sau Stere, un pic mai distant față de Iorga sau Maniu, ajunge să abordeze un ton rece față de Codreanu, dând impresia că populismul a fost întinat de naționalism și trădat de țărănism. Autorul se concentrează pe personalitățile centrale, uneori evitând chiar să discute activitatea concretă a organizațiilor pe care ei le păstoresc; e mai puțin interesat de execuțiile legionarilor și mai interesat de formarea personalității lui CZC, de exemplu.

Când vine vorba de politică, abordarea lui (vizibilă mai ales în relatarea anilor 1990-2010) este de a urmări diversele migrații, transformări, augmentări ale diverselor partide și scorurile lor electorale. E mai fascinat de urmărirea unor procente care însă în afara perioadei interbelice nu au asociată și o explicație sau o interpretare personală a autorului.

Cred că e, totuși, un punct de pornire bun, un rezumat relativ concis chiar dacă dezordonat. Subiectul e, desigur, mult mai vast, și merită o analiză mai îndeaproape, dar pentru o introducere, „Două veacuri de populism românesc” e suficientă. Pe alocuri e însă destul de confuză și chiar plictisitoare. Ignorați recomandările lui Vladimir Tismăneanu și Cristian Preda, puse pe copertă, Tismăneanu nu zice nimic cu un pic prea multă emfază, iar concluzia lui Cristian Preda îmi dă de înțeles că nu a citit cartea, doar rezumatul.

Ca revelație personală, mi s-a părut interesantă sugestia că în interbelic intelectualitatea conduce valul de antisemitism, care nu e neapărat reflectat în marea masă a populației. Autorul nu o pune în față ca pe o scuză ci ca pe un fapt; e o idee interesantă pe tema căreia nu voi specula mai departe, nefiind suficient familiarizat cu epoca.

Cartea e publicată de Humanitas în 2018, o puteți comanda de pe site-ul lor sau de la orice librărie online.