Robocop (2014)

Robocop Dacă e ceva ce îți rămîne după ce vizionezi Robocop acel lucru e certitudinea că filmul de acțiune a murit. Cînd străbunicul Willis, granny Stallone și Jean Claude van Damme se strîng să facă filme de acțiune trebuie să înțelegem că genul e pe moarte, iar Robocop e și el o confirmare în direcția asta.

Filmul nu e despre un polițist android care își răzbună moartea după ce e readus la viață, și nici nu e o recreare a unui Modern Jesus, așa cum a fost gîndit de Paul Verhoeven în 1987. Filmul este despre complexele liberale și despre războiul din jurul unei prezumtive legi din anul 2028 în America. Filmul e despre geopolitică, marketing și corupție.

Cu alte cuvinte, o plictiseală cruntă, în caz că nu ești obișnuit cu poliloghia legislativă și de marketing care e aruncată în fața spectatorului în cam jumătate din timp.

În rest, Robocop nu e un erou cu care să te identifici. Pur și simplu nu simți niciun fel de simpatie față de el, nu îl simți că crește ca erou, că evoluează ca și personaj. Nu simți conexiunea lui cu familia (deși, funny enough, ai putea să simți că soția dă doi lei pe el). Conflictele din interiorul personajului nu sunt suficient exploatate și, regretabil, la plecare nu simți decît ușurarea în portofel și în faptul că nu mai trebuie să stai la film.

Scenele de acțiune nu sunt foarte rele și nici povestea nu e rea, deși e neclar de ce au insistat să facă un ticălos din antreprenor, motivațiile lui de a încurca legea sunt nejustificate și nejustificabile. Povestea e bunicică dar e zisă prost. Nu pentru că actorii ar juca rău (din contră) ci pentru că scenariul stă prea mult să explice lucruri evidente. Probabil scenele cu Samuel L. Jackson ar fi fost mai bine să fie înlocuite cu 10 secunde de vizionat Tv, sau ceva de genul ăsta.

6/10. Nu e cel mai rău, dar nu e nici extraordinar de ok. Altfel, grafica e frumoasă.

robocop-landscape

Comments

Robocop (2014) — 3 Comments

  1. Povestea lui Robocop avea sens în 1987, când a fost făcut filmul. De fapt, era uşor să te identifici cu ea la începutul anilor ’90, fiindcă reflecta realitatea. Mărturiile oamenilor din vremea “epidemiei crackului” (mai precis ale acelor oameni care nu aveau un job corporatist gras plătit şi nu îşi permiteau să stea într-o suburbie sigură) sună mai mult a Afganistan sau Somalia decât a “prima economie a lumii”. Mizerie, drogaţi, sărăcie, furtişaguri şi jafuri care se termină cu moarte de om pentru câţiva dolari, cartiere întregi arătau ca după un război nuclear. Mai ales în Detroit. Serialele populare la noi în anii ’90 cu poliţişti eroici şi criminali fioroşi erau inspirate de realitate. Sau, mai bine zis, puneau pe ecran acea parte a realităţii pe care o poţi arăta fără să ţi se pună imediat pastila cu “Interzis sub 18 ani” de la CNA, fiindcă realitatea era mult mai rea.

    Nu degeaba Norman Spinrad a scris Maşinăria Rock and Roll şi Bug Jack Barron în aceeaşi perioadă. Publicul lui citea ceea ce ştia din viaţa lor cotidiană şi putea înţelege.

    Ori în lumea jobului corporatist, a creditului cu buletinul şi a laptopului de la Black Friday, realitatea de atunci nu mai există.

    E la fel de îndepărtată de noi cum e Canalul sau Aiudul: e foarte uşor să latri cum fac comentacii de forum “să vină Vlad Ţepeş şi Ceauşescu să îi bage pe cocalari la Canal, după ce le confiscă casele şi maşinile”, dar nici ei nu sunt foarte convinşi că se va întâmpla asta vreodată. Cel puţin nu înainte de a avea loc o catastrofă la fel de mare precum ocupaţia sovietică.

  2. Pingback: RoboCop - RoboCop (2014) | Movie Lover Type