Robocop (2014)

Dacă e ceva ce îți rămîne după ce vizionezi Robocop acel lucru e certitudinea că filmul de acțiune a murit. Cînd străbunicul Willis, granny Stallone și Jean Claude van Damme se strîng să facă filme de acțiune trebuie să înțelegem că genul e pe moarte, iar Robocop e și el o confirmare în direcția asta.

Filmul nu e despre un polițist android care își răzbună moartea după ce e readus la viață, și nici nu e o recreare a unui Modern Jesus, așa cum a fost gîndit de Paul Verhoeven în 1987. Filmul este despre complexele liberale și despre războiul din jurul unei prezumtive legi din anul 2028 în America. Filmul e despre geopolitică, marketing și corupție.

Cu alte cuvinte, o plictiseală cruntă, în caz că nu ești obișnuit cu poliloghia legislativă și de marketing care e aruncată în fața spectatorului în cam jumătate din timp.

În rest, Robocop nu e un erou cu care să te identifici. Pur și simplu nu simți niciun fel de simpatie față de el, nu îl simți că crește ca erou, că evoluează ca și personaj. Nu simți conexiunea lui cu familia (deși, funny enough, ai putea să simți că soția dă doi lei pe el). Conflictele din interiorul personajului nu sunt suficient exploatate și, regretabil, la plecare nu simți decît ușurarea în portofel și în faptul că nu mai trebuie să stai la film.

Scenele de acțiune nu sunt foarte rele și nici povestea nu e rea, deși e neclar de ce au insistat să facă un ticălos din antreprenor, motivațiile lui de a încurca legea sunt nejustificate și nejustificabile. Povestea e bunicică dar e zisă prost. Nu pentru că actorii ar juca rău (din contră) ci pentru că scenariul stă prea mult să explice lucruri evidente. Probabil scenele cu Samuel L. Jackson ar fi fost mai bine să fie înlocuite cu 10 secunde de vizionat Tv, sau ceva de genul ăsta.

6/10. Nu e cel mai rău, dar nu e nici extraordinar de ok. Altfel, grafica e frumoasă.