Rock și hipstereli românești pe 2016

Supărat că ascult uneori și muzică pop (deși credeam că e clar că nu doar muzică pop ascult), un cititor a făcut o listă de alternative. Sunt multe piese, undeva la 160 – dar toate sunt crema a ceea ce are de oferit rock-ul și muzica „alternativă” românească, cea pe care o ascultă oamenii cu știință de internet. O să vedeți că articolul e foarte lung și pe alocuri mai și face mici apropouri la lipsa mea de gusturi – o să revin cu un articol legat de ceea ce cred eu despre lista lui Perkele și despre tot experimentul ăsta cu pop pe 2016. În orice caz, să-i dăm cuvântul. Și mulțam mult de listă, mi-ai dat mult de ascultat. Comentariile mele vin mai încolo, când chiar reușesc să trec prin tot.

Pentru claritate: comentariile de mai jos nu îmi aparțin, sunt complet ideile lui Perkele. 🙂

După cum spuneam într-un comentariu de pe site-ul ăsta, trăim într-o lume deschisă în care fiecare își poate alege ce muzică îi place și poate ignora complet restul, mai ales daca nu ascultă radio în mașină sau investește într-un tuner FM și un abonament Deezer sau Spotify. Acum e foarte ușor ca fiecare să își creeze bula lui (de pe lista lui Dorin, de exemplu, habar nu am cine sunt Kaira, Oana Radu, Raluka, Ami, Robert Toma, Delia Rus, Vescan, Irina Rimes și încă pe atât) pentru că pur și simplu nu mă interesează. Iar pentru că ascult suficientă muzică românească, propun și eu o listă de hipstereli și rockereli care e disponibilă aici: https://www.youtube.com/playlist?list=PLah53SUlOWbvKCVKMVJzoWyXFpBCAnS_3 care e trecută prin filtrul destul de permisibil al preferințelor personale.

Deoarece am adunat o listă destul de mare (unele piese nici nu le știam prea bine), a fost mai ușor de împărțit pe categorii, așa că, fără prea multă vorbărie în plus avem:

Subcarpați și gașca

Cei de la Subcarpați/Baba Novac sunt o gașcă de oameni (Bean, AFO, Fănescu, Power pe vinil, Vali Umbră etc.) care fiecare sunt în vreo 3-4 formații, plus că mai fac și featuring, deci practic multe melodii de stiluri diferite sunt făcute de aceeași 3-4 oameni.

Cred că sunt extraterestru a fost surpriza plăcută a acestui colectiv, a renunțat aproape complet la elementul etno, făcând un amestec modern de electro (Power pe vinil), rap (AFO/Aforic e rapper destul de cunoscut în underground) și un pic de rock (Cristi “Americanu” Anca e chitarist activ în zona de alternativ și jazz). Rezultatul e peste suma componentelor, AFO face mult mai mult decât rap, iar CCSE a scos și pese mai chill ca Zbor sau Floare de maidan, dar și piese în care e suficientă chitară și sintetizator ca Nu poți să ceri. Cireașa de pe tort e reinterpretarea piesei A fost o nebunie a Alinei Eremia, transformând o piesă veselă, simpluță și foarte pop într-una meditativă și de introspecție.

Subcarpați a scos album anul trecut, în nota lor obișnuită, poate cu mai mult electro-rock ca până acum, cum e pe Dintr-o lume în altă lume.

Fantome a scos o piesă care îmi place mult, Răscolind tot universul cu Vali Umbră, și o alta instrumentală foarte chill, Venus, reprezintă partea cea mai electro/chill a colectivului și e cum muzica urbană modernă ar trebui să sune.

Frații Grime sunt partea mai rap (sau grime, după cum le zice și numele), au scos un clip la mișto despre cum le vin banii de la Youtube și ceva mai ușurel, 5,4,3,2. Nu se compară cu ce au scos mai devreme (Locomotivă și Oamenii mei), dar tot sună bine.

Hipsterisme și alternative de mainstream

Aici intră o formații din primele valuri de hipsteri (Amsterdams, Pixels, Toulouse-Lautrec, Grimus), plus formații care bat la poarta mainstreamului (Robin and the Backstabbers), formații de alternativ care își fac treaba de peste 10-20 ani și care au fost mainstream la un moment dat (OCS, Coma, Luna amară, Alternosfera, Vița de vie, Travka), plus câțiva noi veniți (Kryptonite Sparks, Jurjak, Lucia). E genul de muzică promovată intens de Radio Guerrilla și echivalentele (Tananana?) și suficient de populară încât să adune vreo 100 de oameni într-un club din Bacău sau Galați, cât și să îi mai cheme Europa FM sau Radio ZU la vreun concert pe plajă, să încălzească publicul până intră Andra sau Smiley sau vreun primar sau producător de bere să aibă suficente formații la număr într-un concert fără bilete printr-o piață publică.

Robin and the Backstabbers nu a scos nimic în 2016, în afară de un cover foarte inspirat după Velea. Îmi place foarte mult inițiativa celor de la J&B să ia un artist de underground și unul popular și să îi pună să facă schimb de melodii, deși nu cred că au rezultatele sperate (nu cred că vreun fan Velea o să înceapă să asculte Robin and the Backstabbers sau invers), dar reinterpretările care au ieșit de acolo au fost tot timpul foarte interesante (în afară de Doc și Delia, poate).

The Amsterdams se apropie destul de mult de mainstream, sunt la al patrulea album, au semnat cu MediaPro Music și sunt pe coloana sonoră a unuia dintre filmele românești de top, care de data asta nu e cu avort, dar e cu incest. Au ajuns și la un sunet mai pop și mai electronic, facând o muzică destul de ușurică, dar suficient de complexă. The Great Fire (lansat prima dată fix în seara cu #colectiv) e cea mai bună piesă a lor de pe ultimul album și dovada că au evoluat destul de mult de la începuturile în care imitau indie-rockul britanic bazat pe ritmuri repetitive de chitară.

Travka e o altă trupă foarte veche care e evoluat foarte mult de la un alternativ destul de convențional la un electro-rock, iar chitaristul lor, Alexei Țurcan, s-a implicat în suficiente alte proiecte interesante, cum ar fi formația cu care cântă Alexandrina.

Vorbind de Alexandrina, vine după un album excelent scos în 2014, pe care încă îl exploatează scoțând o versiune în franceză la Orașul umbre, dar a revenit și cu o piesă foarte atmosferică, După pod, și ceva rusesc și foarte electro, Viberi Menya.

Rămânând la moldoveni, Alternosfera a scos niște single-uri de pe albumul apărut la sfârșitul lui 2015, din care am ales Sărmanul Dionis și Haosoleum. Muzica lor n-a evoluat prea mult încă de la început, aceleași riff-uri destul de dure de chitară potolite de sintetizatoare, voce melancolică și versuri romantico-poetice, dar nici nu prea era nevoie să evolueze prea mult.

OCS e o altă formație care nu și-a schimbat prea mult stilul de-a lungul anilor, pregătește un album nou și rămâne unul dintre numele de referință de alternativul de la noi, atât de mult încât la un moment dat vreun sfert din formațiile de la noi sunau a OCS: Oglinzi îmi place că e piesă rapidă și săltăreață, iar Căprioara acerbă e ceva mai lentă și mai plictisitoare, dar tot OK.

The Kryptonite Sparks sunt o surpriză plăcută, mai ales că sunt tineri și vin din Botoșani. Sună fix cum ar trebui să sune o formație tânără de rock, deși melodia asta transpiră a Arctic Monkeys, dar măcar sună a ceva ce se ascultă în zilele noastre. Au fost luați sub aripă de Adi Despot/Vița de vie și-mi place încrederea și energia lor.

Firma a revenit acum vreun an-doi, după o perioadă cam lungă de repaus, continuă să scoată muzică decentă, dar sub nivelul albumului lor de debut.

Coma a scos un album nou care sună foarte bine, mai ales tehnic și, chiar dacă nu și-au schimbat prea mult stilul, și l-au rafinat foarte mult. Ce îmi mai place la Coma e că sub toate straturile lor de zgomot și gălăgie, au la bază melodii destul de bune, care sună bine și acustic sau cântate de alții (cum a fost Carla’s Dreams cu Document). Preferatele mele: Cel mai frumos loc de pe pământ și La Hotar.

Luna Amară a scos anul ăsta un album meditativ, trist și mai mult acustic. Practic ăsta e una dintre cele două stări în care se poate găsi formația, cealaltă fiind starea nervoasă și de protest. Deși la prima vedere pot părea leșinate și fără nerv, piesle noi sunt mai subtile și destul de interesante, cotind un pic spre Radiohead, chiar.

Vița de vie e altă formație de veterani care a scos material nou, dar în nota obnișnuită, poate un pic mai dură decât de obicei, cu un contrast gen Alternosfera între niște chitare gen fărăstraie și o voce melancoiică. Au prins și coloana sonoră a unui film, dar n-au reușit să prindă unul dintre alea bune cu avort sau incest, așa că a trebui să se mulțumească cu unul cu sărăcie și o poveste simplă și emoționantă a unui bunic care trebuie să se despartă de nepoata lui, Ziua când am dat de aripi.

Grimus mai face o încercare de a vira spre mainstream, având o melodie cu Alexandra Ungureanu și cântând doar în română, dar au scos și un imn de protest destul de intersant, Vom lupta, iar Ultima oară, deși a apărut la sfărșitul lui 2015, o includ aici pentru că e cea mai bună piesă a lor din ultimii ani. Îmi pare bine că a renunțat la piesele în engleză.

La polul opus e Tudor Chirilă cu Vama lui, care s-a dat pe cântat în engleză, posibil în speranța de avea succes în afară. Sună modern și închegat, cum ar trebui să sune muzica pop-rock în timpurile noastre.

Jurjak e o supriză, venind practic de nicăieri cu un stil interesant de electro-blues și total diferit de restul trupelor de la noi. Între timp s-a aflat că e trupa băiatului toboșarului de la Holograf, care s-a lăsat de drept și s-a apucat de muzică. Îmi place mult Un minut, dar nici Future ex nu e de ignorat.

Les Elephants Bizzares sunt un paradox pentru că sunt o trupă de underground care cântă o muzică foarte mainstream, fiind practic un fel de Maroon 5 cu funk-ul lor ușurel cu influențe pop și disco. Posibil să nu îi ajute că au cel mai oribil și mai hipsteresc nume de trupă de la noi (ce e aia elefanți bizari? de ce în franceză și nu în engleză ca restul hipsterilor?), dar și pe afară au fost trupe cu nume oribil care au avut succes (mă refer la voi, Arctic Monkeys). Roșu neon e o melodie foarte chill și dansabilă, ar trebui să fie plin radio-ul de ea.

Lucia a scos un album la sfârșitul lui 2015, un album muncit mult, fiind practic luată fără prea multă experiență de solistul de la The Moood și lansată cu un cover la Silence. E una dintre puținele soliste de la noi care poate face ceva special doar cu un pian și instrumentație minimă, e și roșcată, deci numai bile albe.

Pixels au scos și ei un album noi, tot de synth-rock și tot suficient de interesant, dar și mai interesant e că s-au apucat să cânte și ei în română, deși încă mai au de lucru la versuri (nu poți rima neagră și treabă și albă în 3 versuri consecutive).

Toulouse Lautrec e varianta mai rock de la Pixels (e ciudat că au același solist, sunt curios cum își împarte compozițiile) și au scos cel mai bun album al lor în 2015. Istanbul e totuși clip scos în 2016, de asta intră aici.

The Mono Jacks e formația lui Doru de la AB4, au trecut destul de recent printr-o schimbare de componență, dar stilul încet și depresiv și l-au păstrat. La fel ca și alte formații de mai sus, nu poate decât să mă bucure că au renunțat la aerele de engleză și cântă în română pentru publicul român.

Un pic de punkereală

Ori n-am fost eu atent, ori în 2016 nu prea s-a întâmplat prea mult pe scena de punk de la noi.

E.M.I.L. a scos album nou în 2015, dar au scos vreo 2 single-uri și în 2016 și sună decent și mai melancolic decât de obicei, deși în 2015 aveau niște piese mai supărate de sunau a Implant pentru refuz (Împreună rezistăm).

Pistol cu capse au fost tot timpul un fel de E.M.I.L. 2, sună mai ska.

Daca tot vorbim de ska, avem Ska-nk, care reușeste să ne scoată din butoiul de melancolie de la Pistol cu capse și E.M.I.L. cu o piesă mai săltăreață, mai din Baia Mare.

Ceva rapăială

Nu prea sunt ascultător de rap, sunt sigur că sunt multe alte melodii bune din 2016, dar doar cele mai jos mi-au atras atenția, aflând de ele din surse de hipstereală, nu de hip-hop.

Deliric x Silent Strike – Eroare, nu sunt multe de spus despre piesa asta, Silent Strike e unul dintre cei mai buni producători de electronică de la noi, Deliric unul dintre cei mai buni rapperi, atât când se ia în serios și când nu se ia. În piesa asta se ia și a ieșit magistral.

Macanache e un fenomen, cea mai mare surpriză rap a mea de anul trecut. După ce a rupt Youtube-ul în 2015 cu Ăsta sunt eu, în care, după cum spunea un comentator, părea un boschetar analfabet din București, mă așteptam să fie un fel de one-hit wonder și să scoată niște melodii penibile după ce își pierde farmecul. Din fericire, Macanache a evoluat multe peste așteptări și-mi place și-l ascult într-un mod total neironic. Ce îmi place la el e că e autentic, emană o plăcere și o pasiune de a face rap și face un rap old-school, fără să cânte despre cartiere, băiețași sau cât de mișto e iarba. În 2016 Macanache a scos nu unul, ci două albume, foarte solide ambele și și-a făcut și formație live care o cotește serios spre rock, The Putreds. Am ales de la el piesa mea preferată, motivaționalul Mesajul, apoi Bucarest stail, Eu dau grafitti, Interzis, plus 3 live-uri cu The Putreds: Sufletwo, Original și Putred. Dacă ești original, Macanache te iubește, iar “fraierii mucegăiesc și se descompun, când aud de cât de rânced și de des compun” mi se pare unul dintre cele mai putrede jocuri de cuvinte.

Doc a lansat un clip haios de Crăciun, Singur acasă, cu influențe de trap, nu e la fel de putred ca Macanache, dar merge.

Dacă am menționat trap, nu pot să spun de Șatra B.E.N.Z., o trupă pe care o ascult la modul cel mai hipsteresco-ironic. Când i-am auzit prima oară, a trebuit să dau replay să înțeleg ce WTF tocmai am ascultat și ce handicap fizic sau mental au cei care cântă așa ceva. Sincer, e o muzică foarte greu să o iau în serios, dar îmi place energia pe care o emană și modul aproape neinteligibil în care dau versurile, ca niște drogați agitați cu sindromul Tourette. Ca să îi citez, “Cine ne iubeste striga: “Muie Șatra”! Și cine ne urăște striga tot “Muie Șatra”!”, așa că Muie Șatra!

Metale, folk, hevi, blec și daci

Anul trecut a fost producție record de daci, unii mai metal, unii mai folk, alții doar folk metal fără să aibă vreo urmă de daci.

Negură Bunget a scos album nou și în ciuda multelor schimbări de componență, rămâne cea mai populară formație românească de metale în afară. Stanciu Gruiul mi se pare unul dintre cele mai soft piese de la Negură, deși nu le știu toate piesele, e distanță mare de la atmosfera apăsătoare și vocile guturale de la Țesarul de lumini sau Cunoaștere tăcută, însă tot sună bine. Tul-ni-că-rând începe ca un descântec, iar pe la jumătatea piesei lucrurile se îngreunează cum trebuie și demonstrează încă o dată că Negură Bunget știe să combine cum trebuie influențele folclorice cu metalul.

Bucovina a scos un album excelent, dar în 2015, așa că nu am inclus nimic de acolo, dar foarte recent au scos o piesă tribut victimelor de la Colectiv și în special lui Adrian Rugină, care e printre cele mai bune piese pe care le-au scos vreodată. Fiind și una dintre cele mai apreciate formații de către publicul de metale, Bucovina e și o mare slăbiciune a mea, fiind bucovinean nu am cum să nu apreciez o formație care cântă despre munți, păduri, Mestecăniș și Pietrele Doamnei în cel mai folk și hevi mod posibil. La Așteaptă-mă dincolo de moarte e un echilibru perfect între vocea guturală a lui Crivăț, vocea folk a lui Luparu și solo-urile de chitară.

E-an-na au elementul folcloric mai puternic decât cel de metal, unele piese ale lor fiind reintrepretări directe ale unor melodii folclorice, dar sună suficient de greu și dur. De pe albumul lor de anul ăsta am ales o piesă mai grea, Înșivă, și una instrumentală și luată direct din folclor, Tinca popii.

Harmăsar sunt niște moldoveni care cântă pagan/folk-metal, accentul lor puternic moldovenesc și versurile despre un porc sunt pur și simplu amuzante și delicioase, e greu să îi iei în serios, dar merg la o distracție. Citez: “Rapăn pi moacă, În treucă lături, Zoaie-n tărtacă, Ajungi în fripturi.”, cel mai bun imn dedicat unei viitoare fripturi.

An Theos adaugă epic la folk-metal, fiind un pic mai daci decât restul (albumul lor chiar se cheamă Seminția dacă) și fac o muzică amuzantă și de voie de bună dacă nu îi iei prea mult în serios, mai ales că aduc destul de mult a trupe din afară. Pare muzică de ascultat la o petrecere la han, îmbrăcat în port tradițional și mâncând jumătate de picior de porc cu sos de mujdei, totul stins cu o stacană de pălincă.

WarChant sunt tot daci, cântă despre lupi și codri și sună un pic mai atmosferic, serios și mai rafinat decăt Harmăsar sau An Theos.

Bucium, trupa în care cânta la un moment dat sus-menționatul Adrian Rugină, a scos un album live în 2016, sună un pic mai soft decât restul și nu prea sunt daci și nici prea duri.

Ad Hoc e trupa lui Sergiu Corbu Boldor, care, în caz că nu s-a certat între timp cu Nicu Covaci, cântă la vioară și în Phoenix. Formația lui e mai spre medieval, ei zic punk acustic medieval. Nu sună chiar rău, dar e amuzant să vezi un tip cu dread-uri în port pupular.

Dacă tot am dat-o pe folk-rock, îi includ aici și pe Odyssey pentru că sunt de la mine din Suceava, au o melodie despre daci și sunt băieți de treabă că Luparul de la Bucovina mai înregistrează în studioul lor.

Trooper e o formație care s-a născut prea târziu să fie relevantă și prea devreme ca să pară nostalgică/revival. Au scos un album în 2016 de care nu mă interesează absolut deloc, îmi displace profund rock-ul de anii 80 de la noi, dar melodia asta are cam toate vocile relevante din rock-ul vechi românesc, plus Miță de la Bere Gratis.

GOD, The Barbarian Horde a scos album nou anul trecut, dar nu s-au obosit să pună ceva de pe el pe YouTube. Tot ce am găsit sunt vreo 2 live-uri și l-am ales pe cel de la Frunzulița dorului. Cei de la GOD, o formație cu state vechi în metalul păgân, sunt cei mai daci dintre toți, am impresia că o să apară și-ntrun film cu daci făcut de gașca lui Roxin (am impresia că nu serialul cu geții), sunt atât de daci că par amuzanți, cu tot cu lupii lor pe scenă.

Electro-synth-pop

Aici avem ori formații de muzică electronică ori de synth-pop, parcă ceva de synth-rock, ceva dance, ceva pop nu pic mai inteligent și orice intră între.

Omelette e un synth-pop puternic influențat de anii 80, ceea ce nu e rău pentru că vreo jumătate din pop-ul de afară are tot aceleași influențe. Luna sună excelent pentru că e nostalgică, e în română și are o melodie memorabilă. Kissing mă face să mă uit din nou la Stranger Things. Din păcate, cântă absolut oribil live.

Moonlight Breakfast e formația lui Bazooka, fost toboșar la OCS, și a nevestei lui. Time e una dintre melodiile mele preferate de anul trecut, sună mai electro decât ce au scos până acum, dar albumul lor e pe jumătate plictisitor, jumătate bun, Time fiind piesa care e mult peste restul.

Crowd Control sunt o apariție interesantă, deși au un vocalist cam antipatic. Au scos un mixtape de pe care îmi place piesa ce îi dă titlul, Loud Blood Youth, dar nu s-au obosit să pună piesele separat, iar eu nu am chef să pun un clip de 40 minute în playlistul meu. Însă au și alte piese care sună bine, Paradox e cu legenda muzicii electronice de la noi, Rodion G.A., iar Devil e o colaborare cu alți doi artiști de pe scena electro.

Nu puteam face un top de muzică hipsterească fără preferații lui Dorin Lazăr și a lui Marius Ghenț de la Vice, adică Golan. Nu au scos multe lucruri noi în 2016, dar au înregistrat un concert simfonic în care piesa anului 2015, Abel, sună într-un mare fel, dar nici Shape of you nu sună rău.

Karpov not Kasparov e o formație despre care nu știu prea multe, fiind din zona dubioasă a muzicii electronice de la noi, gen Fierbințeanu, Peripatetic sau Plurabelle, au scos un album de mixuri cu voci ale unora dintre piesele lor și sună foarte interesant.

Yelllow e o formație care se vrea mai mainstream și chiar aș fi vrut ca Put it on top să fie pe la radio-uri, la fel și Do It Again.

Hot Casandra e formația lui Paul Ballo, fiu al sopranei Bianca Ionescu Ballo, fost toboșar pe la Kumm, Amsterdams și Go To Berlin, unde la un moment dat devenise și vocalist. Hot Casandra e proiectul lui pop, în care face o muzică dance destul de ok, adică Feelings sună ca și cum ar putea veni și de la Morandi, iar Ecstasy o dă spre elefanți bizari.

Platonic Scale ft. ALLA – Stardust, e din nou pop de radio. muzică ușurică și modernă.

Otherside e proiectul lui Viky Red, care a fost în formația de instrumentiști de la Morandi și încă prin 2 proiecte pop, iar acum a muncit foarte mult să facă muzica de care este pasionat. Mai multe a scris Dan Byron pe blogul lui. E un pop care sună inteligent.

Despre Alice Sonia-Michael nu știu prea multe, mi-a fost greu să cred că e româncă, nici despre piesă nu pot spune prea multe, în afară că e pop și e drăguță.

Helen, care a cântat și cu Otherside, a scos și ea o piesă, Never Learn, care sună atât de bine încât e greu de crezut că produsă la noi.

Next Ex a debuat cu Hey Gril, electro-pop-rock făcut cum trebuie.

Andreea Verde a cântat la un moment dat indie rock în Dekadens și în afara părului verde se mai remarcă prin piesa ei smooth.

Închei capitolul cu două chestii mai puțin serioase, Uniforma e formația lui Janin Pasniciuc, sunetist și producător cu state vechi în scena de alternativ, fiind prin AB4, Zebre și Dekadens. Acum, în afară de sunetul de la Balcony TV București, se ocupă și de vreo 2 formații în care e și băiatul lui Mircea Dinescu (Andrei), Uniforma e una dintre ele, iar de cealaltă am să scriu mai târziu. La Dristor tranzistor, l-a cooptat și pe Rodion G.A.

Mes Quins e formația omului cel mai amuzant de pe interneți, Silviu Gherman, împreună cu Ovidiu Chihaia, fost prin vreo 2 formații de indie gen Hotel Fetish și (parcă) Guillotines și cântă synth-pop, fiind deja la al doilea album. Au un simț foarte bun pentru melodie simplă și distors, dar problema lor e că nu se iau suficient în serios, făcând muzica la mai mișto decât trebuie. Dar asta se întâmplă când ești actor, scriitor, vocalist și cel mai amuzant om de pe interneți.

Hardcoreală și varii metale

Aici descrierea e simplă, nu mai avem daci, nu mai avem folcloare, avem oameni care țipă de nu mai pot și distors și gălăgie.

Breathelast a scos una dintre piesele mele preferate din 2015, Maluri, păcat că nu cântă mai des în română, au un metalcore antrenant și corect executat. În plus, fac multe pentru comunitatea de rock, am dat like la pagina lor de Facebook și tot timpul primesc știri și clipuri și cu ei, dar și cu multe alte trupe.

Implant pentru refuz a scos un album acustic live, dar cum “perverse sentimente îmi macină prezentul, perfuziile mentale s-au rupt și țipă viermii care rod pe dinăuntru”, am inclus aici doar un single de pe albumul din 2015, Cartography. E admirabil cum una dintre cele mai vechi trupe de la hardcore de la noi a rămas actuală și relevantă.

Alt single de pe album din 2015, dar scos în 2016, vine de la Goodbye to Gravity, toată lumea știe de ea, așa că nu are rost să scriu prea multe și e mare mare păcat că lucrurile s-au întâmplat așa, Mantras of War fiind un album excelent. Heed the call a fost al treia piesă care mi-a atras atenția de pe album, după Atonement (cu clip scos la câteva zile înainte de Colectiv) și The Day We Die. E greu pentru o formație de hardcore să sună atât melodic, cât și dur și modern, dar celor de la Goodbye to Gravity le-a ieșit.

L.O.S.T. e formația lui Vlad, care e director la divizia digitală de la Universal Music România și care e printre puținele case de discuri de la noi care publică o grămadă de rock și-l pun și digital, ca să îl pot asculta eu pe Spotify sau Deezer. Tot respectul pentru activitatea lui, iar formația la care cântă la bas face un melodic death metal ok.

RoadKillSoda e una dintre puținele trupe de stoner rock de la noi, cu un chitarist care a fost în Luna Amară în perioada PIetre în alb, fiind probabil cel mai dur și mai inventiv chitarist din Luna Amară. Cine-i hipster poate își aduce aminte și de Tep Zepi, iar vocalistul e trecut prin Truda și Spiritual Ravishment. Made of Stone e stoner făcut cum trebuie.

H8 e o formație care e pe scena de hardcore de vreo 10-15 ani (sau ceva de genul). E un hardcore simplu, versuri și mai simple și de protest pe față (îmi aduce aminte de Altar), pe principiul “la pușcărie toată lumea”. Nu e una dintre cele mai inventive formații, dar reușește ce își propune.

For the Wicked cântă un fel de metalcore/screamo (nu prea mă pricep la genuri) total sincronizat cu ce se întâmplă pe afară. Violent și bun.

FronT e din Cluj și împrejurimi și cântă un metal alternativ mai convențional, dacă tot au o melodie care se cheamă Alive, sună a un Pearl Jam sau Alice in Chains mai dur.

Between Colors una dintre surprizele mele pe partea de metal, nu auzisem de ei până să adun piese pentru lista asta, e una dintre puținele formații de metal cu femeia la voce și femeia aia poate să țipe și poate să cânte.

Vorbind de femei care pot să țipe, mi-am adus aminte de moldovenii de la Infected Rain, pe care la un moment dat i-am și văzut live la Rock’n’Iași. Față de atunci, Lena și-a mai făcut niște tatuaje, dar arată și țipă la fel de bine.

Till Lungs Collapse e o altă trupă de metalcore/screamo care țipă din toți plămânii. Nimic de comentat, parcă îmi aduce un pic aminte de britanicii gri de la Gallows, dar asta e de bine.

Ne mai calmăm un pic cu HVNDS, care au un hardcore care cotește un pic spre nu-metal (sau cum s-o chema).

Crize e o altă formație care cântă de peste 10 ani și care au trecut de la nu metal la metalcore, au avantajul că au versurile în română.

Sunet fin n-au un sunet chiar așa de fin, e nu-metal/rap-rock clasic, iar în 2016 au reușit să scoată două melodii în care să se lamenteze ce mișto erau vremurile mai simple, probabil când Limp Bizkit era la modă. Apropo, numele ăsta de trupă s-ar potrivi la ceva ce cântă Les Elephants Bizzares, nu la nu metal, elefanții ar trebui să ia notițe de aici.

ȘefulBoss e a doua trupă a lui Sorin Dănescu după ce a plecat din Vița de vie (era cel de la clape), prima parca se chema Diesel și nu a avut prea mare succes. Încă mai cred e colaborare cu cineva de la Sunet fin, nu înțeleg exact ce vrea melodia respectivă, tot e un fel de nu metal mai spălat, dar nimic deosebit, fără să fiu rău, dar e posibil să mai apară trupe noi cu Sorin Dănescu în viitorul apropiat.

Dacă tot am zis de Vița de vie, Days of Confusion e formața chitaristului VdV, Cezar Popescu, plus câțiva oameni pe care pare că i-am văzut și prin alte formații, dar n-am idee exact de unde. Cântă post-grunge, nimic deosebit, dar ok de ascultat.

Up to Eleven și-au pierdut un membru în Colectiv, alți doi fiind serios răniți, iar Rămas bun e cântecul lor de despărțire, stilul lor fiind ceva mai convențional, spre hard rock.

Vorbind de convențional, nu poate exista în aceeași propoziție cu Hteththemeth, care a căștigat și faza pe România a Global Battle of the Bands cu piesa asta.

Am ascultat un pic de post-rock și mi-a plăcut

Sunt surprins că post-rock-ul a fost destul de prolific anul trecut la noi, nu la nivelul formațiilor cu daci, dar totuși, pentru un gen cu melodii instrumentale și lungi care progresează încet, e o performanță.

Am fost la munte și mi-a plăcut e un exemplu de ce înseamnă să știi să te promovezi, să știi ce e aia social media și faci un lucru cu pasiune și fără să te iei prea mult în serios. Vlad Enescu, chitarist prin altă formație (am uitat care), a înregistrat un album de post-rock atunci când a plecat de sărbători acasă. Făcând mișto de trupe de post-rock cu propoziții în nume, gen God is an Astronaut sau Godspeed You! Black Emperor, și-a ales un nume tot lung și niște nume haioase de piese ca Decât să îmi pui zacuscă, mai bine îmi ții pumnii sau Aș fi putut să fiu în Control acum, și un album care se cheamă Susurul râurilor care curg în jos, sau în sus, depinde cum te uiţi. Deși în genul în sine nu e foarte interesant, toată detașarea și ironia i-a adus destul de multă popularitate, fiiind ales cel mai bun debut la Metalhead Awards, lucru care nu s-ar fi întâmplat dacă n-ar fi avut niște piese care să fie totuși bune.

De My Backyard Telescope nu știu prea multe, au și influențe de space rock pe lângă post rock.

Fluturi pe Asfalt au și voce, sunt un pic și post-metal.

Fjord au și influențe de shoegaze, deci lent și lung.

Navă Mamă a scos o melodie care se cheamă Brusturi și care îmi place mult, numai bună de ascultat noaptea pe la 3 cu căștile la maxim și bând din când în când din al treilea pahar de Merlot.

Baba Dochia nu-s chiar post rock, dar sunt instrumentali și se încadrează bine aici, au un album bun scos în 2015, XII Lambskins și ies din melancolia de post cu o muzică dansabilă ce poate genera o zbânțuială plăcută.

Theory of Mind sunt mai mult dream-pop decât pop-rock, am un pic de dubii dacă trebuia să îi includ aici, dar Inside my head e o melodie foarte bună și mult mai săltăreață decât restul, dar face mai ușor trecerea la următoarea categorie.

Tineret, dezamăgiri și speranțe: hipsterisme și alternative de eșalonul secund

Aici intră trupele care fac muzică alternativă sau hipsterească de Guerrilla, dar nu au avut mai mult de 2 piese pe radio-ul respectiv și nici n-ar umple o sală de 50 de oameni într-o zi de joi la Iași. Asta dacă nu sunt din Iași sau dacă nu deschid pentru o trupă mai cunoscută. Majoritatea sunt ori formații la început ori proiecte secundare a unor membri de trupe de eșalonul 1 de hipsterime ori sunt formații locale, din orașe mari gen Cluj, Timișoara, Iași sau chiar București, dar care nu s-au aventurat încă prea departe de orașul de baștină.

Velosonics am impresia că urmează să se despartă sau au dispărut o perioadă și acum s-au întors sau am înțeles eu ceva greșit. Fac un indie-pop destul de inofensiv și hipsteresc, în trecut având piese predominant în engleză, cu versuri plictisitoare, cum a fost 1929, dar și ceva în română care mi-a plăcut mult, lamentația (în sensul bun) București. Acum revin cu vreo 20 de piese în română, seria Ultima strigare, ceea ce e bine.

Greetings Sugar e o formație construită pe ruinele alteia care se chema Moebius, e abia la început, dar are șanse mari să intre în mainstreamul alternativ de la noi. Nu m-au convins complet, nu e ceva care să pleacă imediat, ci ceva care crește de la ascultare la ascultare.

Baby Elvis e o formație tânără din Oradea care a debutat cu un album de garage indie rock, îmi place genul ăstă și mă bucur din prima când aud o pedală de fuzz și un vocalist cu încredere și distors pe voce.

The Bread Pits e formația în care Bobo de la Fără Zahăr își cântă melodiile serioase compuse în adolescență. Curios că a renunțat și accentul de Dorohoi, dar nu e rău deloc.

Runna e o altă formație nouă despre care nu știu prea multe, au un sunet mai funky. Între timp, mi se șoptește în cască că e și un membru Velosonics pe acolo.

Chasing I l-au pus pe toboșarul de la Robin and the Backstabbers să cânte ca guest, fiind formația toboșarului secundar de la Robin, a ieșit pop-rock ok, dar nimic deosebit.

We Singing Colors e proiectul secundar a vocalistului de la Amsterdams împreună cu o tipă care cântă cu voce copilăroasă. Fac un indie pop acustic drăguț, îi știți sigur de la o reclamă la Rompetrol (sau Petrom, ceva cu benzină oricum) în care fluieră și cântă despre Good days și Bad days, iar anul trecut au scos piese pe măsură: Destiny și Out of the City.

Satellites sunt din Cluj și sună a electro-pop modern.

Harlequin_Jack sunt tot cam prin aceeași zonă, poate un pic mai rock, dar tot dansabil.

NoruNegru e un alt proiect de materializare a muzicii scrisă de cineva în adolescență, alternativ cântat cu farmec și încredere, nouăzecist ca feeling.

onenightstand sunt niște puști din Sibiu care cântă garage și chiar dacă a scos piesa anul ăsta, merită pusă aici, mai ales că îmi place mult genul de muzică, iar melodia sună murdar de tot (sau putred, cum ar zice Macanache).

Stema e formația în care e tipul de la NoruNegru (am impresia că el și încă vreounul din Stema cântă și cu Jurjak), alternativ fără prea mari pretenții, făcut cum trebuie

Pinholes e o altă trupă foarte interesantă din Botoșani/Iași, care are o muzică mai lentă și meditativă și care merită să fie aici și din alte motive: chitaristul Vladimir Ivanov este foarte activ pe zona de producție și de video, cred că efectiv vreun sfert din clipurile de aici sunt făcute de el și prietena/amica lui, Anya Dimitrov, studioul lor, Blue Cat Studio, fiind înființat când s-au mutat de la Iași la București.

The Different Class: un pic de garage, un pic de funk, ceva groove, ceva stoner, nu-i rău.

Tony Baboon este un personaj foarte eclectic și interesant, fost vocalist la Blue Nipple Boy înainte să se cam strice formația și să o dea spre El Negro, designer grafic, artist etc. Proiectul lui e la fel de eclectic ca și personalitatea sa, cred că ar avea nevoie de cineva mai conformist să îl mai tempereze, dar când îi iese, cum a fost cu Waterflies, îi iese foarte bine.

The Noise e o formație de indie rock din Sibiu și cântă cât de plictistor e în Sibiu. Ghinion!

Sophisticated Lemons era o formație tânără (erau prin liceu când au început) care promitea mult (Burn it a fost o melodie senzațională în 2014), dar care a cam dispărut. You Should Call Me e o revenire la forma din trecut.

The Wax Road sunt niște moldoveni din Ungheni care încă sunt pe la liceu și pur și simplu rup cu Do Things Right, dar am mai scris de câteva ori că îmi place mult garage rock-ul, așa că aș putea fi subiectiv. Restul de 2 piese sunt OK.

Melting Dice e o formație de pop-rock alternativ din Timișoara, nimic ieșit din comun, dar nimic rău.

Dor Mărunt e o formație de indie pop în care e un chitarist din Amsterdams, îmi place sound-ul lor retro.

The Purple Dandies sunt doi puști iranieni din București (plus un român), care fac un fel de funk-rock adolescentin. Cel mai mișto cântec despre Brăila din 2015, deși încă sună a formație de puști.

Caustic e formația relativ nouă a lui Elsis Matei, care prin jurul anilor 2000 a avut Buricul Pământului și care a scos una dintre cele mai depresive și nouăzeciste piese de iarnă, Ce țară frumoasă avem. Încă o zi tot sună a alternativ nouăzecist, dar câteodată am nostalgii din astea, am crescut în anii ăia.

Tourette Roulette e un fel de supergrup având membri care mai cântă sau au cântat în: Les Elephants Bizzares/Hotel Fetish/The MOOod/Chester/Dekadens/D’aia/Harlequin_Jack/We Singing Colors/Crowd Contro/Stema/Nina Neagu Band/Blue Pulse/NoruNegru. Funk și gagici în lenjerie intimă, am uitat deja despre ce e melodia.

Oigăn e chitaristul și compozitorul de la Kumm și, mai nou, basistul de la Robin and the Backstabbers, din când în când în când mai scoate piese simple pop în proiectul lui solo. Mai are și Moon Museum cu Robin și încă vreo 2 oameni, dar asta nu se pune acum.

Dream Diggers e proiectul secundar al trompetistului și toboșarului de la Luna Amară, mai atmosferic și mai electronic decât Luna.

Changing Skins sunt de ceva timp pe scena de alternativ, sunt printre puținele formații care au o tipă la tobe, sună ok, dar nu special.

Eyedrops cântă indie pop, nu prea știu multe despre ei.

Sonatic și Mere sunt două formații din Timișoara, ceea ce demonstrează că au o scenă de alternativ foarte activă în Banat.

Blue Nipple Boy s-a făcut mult mai raggae de când a plecat Tony Baboon de la ei, dar câteodată au și ei farmecul lor.

Aeon Blank e o altă formație care cântă de câțiva ani, are o melodie cu hipster în titlu, deci merită să fie aici.

The Boxes e formația secundară a fostului chitarist de la byron, un tip de treabă, dar cu unele probleme, fiind bipolar, care a murit în Londra în condiții suspecte, probabil suicid, în perioada în care a fost și #colectiv, de s-a apuca presa să mănânce rahat și despre el. Povestea lui e scrisă emoționant de byron aici. Am fost măcar la vreo 4-5 concerte byron, Costin a fost un chitarist deosebit, iar prietenii lui au făcut un gest foarte frumos terminându-i compozițiile și scoțând un album tribut.

Manele culte

Impex e formația lui Janin Pașniciuc, de care am vorbit mai sus, împreună cu fiul lui Mircea Dinescu (Andrei Dinescu, îl știți sigur dacă v-ați uitat la Umbre, el a făcut maneaua de acolo, iar dacă sunteți super hipsteri, îl știți de la Steaua de Mare sau de la primele concerte de la revenirea lui Rodion G.A., cu care s-a certat între timp), fiul lui Hanno Höffer de la Nightlosers și încă vreo 2. E un fel de Albatros Revival. Renato din Sălaj cred că e manelist pe bune, dar n-are cărți de credit și s-a înhăitat cu cine nu trebuie și a ajuns să cânte hipstero-manele.

Post scriptum

Muzica românească poate fi interesantă, iar dacă nu extrem de interesantă, măcar foarte variată și nu înseamnă numai Smiley, Andra, Carla’s Dreams, Inna și Paraziții și WhatsUp sau ce mai e la radio. Există mult mai mult decât atât. Există suficiente arii pe care nu le-am acoperit cum trebuie sau deloc pentru că ascult rar așa ceva, cum ar fi hip-hop, electronică și multe subgenuri ale sale (trance, dubstep, glitch, house, ce o mai fi), dance, hard rock, jazz, blues, tradițională, fusion, populară, manele etc., dar ideea e că dacă îți place un gen de muzică, sunt șanse mari să fie și niște formații românești ok pe nișa respectivă. Și e mult mai mișto să vezi muzică live, mai bei o bere, mai te dai la cineva, mai refuzi pe altcineva, sai un pic, dai din cap și ajungi pe la o bucată de noapte acasă, poate singur, poate cu cineva. Iar acum nici măcar nu mai trebuie să puți a țigări. Nu e mai mișto decât să te miști pe bumți-bumți în club? Poate da, poate nu, cine-s eu să judec? Dar dacă vrei mai multă muzică românească de calitate sau orice care să îți placă, nu contează ce, poate să fie și Șatra B.E.N.Z., ascultă muzica respectivă, fă-le vizualizări pe YouTube și ascultări pe streaming artiștilor care îți plac, să știe că sunt apreciați, apoi du-te la concerte și cumpără-le merchandise-ul și albumele, să rămână cu un leu după, să aibă motivație să nu se concentreze numai pe job-ul full time. Sau dacă te pricepi sau simți că poți să te pricepi, apucă-te și tu de cântat sau învață să cânți la un instrument. Oricum, ca să obții ceva de calitate, trebuie să dai și tu ceva.


Comments

Rock și hipstereli românești pe 2016 — 18 Comments

  1. Multumesc pentru sumarul foarte bun de mai sus.

    O sugestie, descoperita recent – “Aida si noi”.

  2. Multumesc inca o data ca mi-ai publicat aberatiile. Aluziile nu sunt direct la tine sau gusturile tale, sunt in general, dar ideea e ca fiecare e liber sa isi aleaga ce muzica ii place si nu exista ceva corect sau ceva gresit.

    PS: Am vreo 3 linkuri in text (unul la playlist, 2 la alte bloguri), poti sa le faci te rog link-uri?
    PS2: n-am afirmat ca asculti doar pop, toata ideea la lista asta e sa expun ce alternative sunt la pop, fie ele bune sau rele.

    • Nu numai tu ai rămas cu impresia asta – dar o să comentez într-o postare separată.

      Am făcut link-urile link-uri (am scos textul link-urilor, am făcut text linked).

      Cât despre articol, mă gândesc că a ajuns totuși prea mare – să văd dacă pot să-l fac multi-page fără să facă refresh la toată pagina. Ar fi păcat să o spargem în mai multe postări. Ideea e că aș vrea să rămână tot conținutul aici, dar să fie citibil. Mă mai gândesc – să văd și ce add-ins aș putea folosi pe tema asta.

      Mersi mult de contribuție! 🙂 Văd că mai sus oamenii deja apreciază.

  3. De 2 ore citesc articolul si fac select/click dreapta/search for (nume trupa) 🙂 Mi-au placut cateva chestii de pe aici.
    Se baga cineva sa puna in format grafic cum sunt legate toate trupele astea? Ar iesi o brambureala totala.

  4. Jos pălăria pentru articol, Perkele! Numele vine cumva de la Suomi Finland Perkele? Am apreciat în mod deosebit comentariul despre Trooper, cu puțin “noroc” vor deveni noii idoli ai rockerului de tip “pute bocanci” odată ce Cargo va pleca acasă. Sau stai așa? Nu-s pensionați din 2003?

    • Vine de la “Vittu, Saatana, Perkele!” Trooper, ca oameni, sunt ok, Solistul are si emisiune de radio si se implica destul de mult in promovarea rock-ului, dar muzica lor imi cam displace, mi se pare depasita de cand a aparut. In plus, au inceput ca un fel de tribute band Iris, cel care ii impresaria fusese prin Iris in anii ’80.

  5. Dap, chiar e un sumar foarte misto (apropo, inclusiv trupele de folk metal autohton au izvorat din aceleasi cateva centre – Warchant e o trupa mai veche care nu cred ca mai exista, dar solistul canta prin E-an-na si acum zicea ca-si face alta trupa. Bucium si Bucovina au fost mereu conectate prin Adrian Rugina, la fel si Odyssey si asa mai departe…)

  6. eeee, asa da! 🙂
    sunt multe alte trupe in underground care merita atentie macar o data. si astea mai dau un twist muzicii autohtone.
    dar nu ma intrebati de ele ca am o problema sa le retin. 🙁

  7. foarte mișto articolul, foarte detaliat & include cam tot ce trebuie
    acum niște clarificări (dacă îi pasă cuiva îndeajuns de tare :)))
    – ocs n-a zis neapărat că scoate album nou, dar o să scoată album aniversar de 20 de ani cu piesele votate de public;
    – THE pixels, THE kryptonite sparks (cel puțin pe last.fm dacă ai pixels în loc de the pixels corectează în pixies :/)
    – breathelast tocmai și-au lansat single-ul monstrul și plănuiesc mai multe piese în română
    – hteththemeth s-au băgat în selecția eurovision
    – vlad enescu mai era basist în axial lead și are un proiect solo care se cheamă karmic thread; puteam să fiu în control acum*
    – fluturi pe asfalt au lansat albumul 2 în 2016; solistul și toboșarul sunt aceiași în fluturi pe asfalt și nava mamă, aka eugen maleș și alex prigoană & basistul din pinholes cântă în nava mamă
    – tipul de la norunegru adică dan minel stoica e chitarist în stema și jurjak și în jurjak mai sunt narcis axinte de la harlequin_jack/tourette roulette și fostul toboșar ab4
    – blue cat studio – așa e
    – the purple dandies au avut ultimul concert acum vreo câteva seri (așa au zis, cum c-ar fi ultimul)
    – oigăn e basist la robin and the backstabbers din toamna lui 2014, deci nu prea se mai poate spune „mai nou”

    • Mersi de completari, n-am facut o documentare foarte detaliata la formatiile pe care nu prea le stiam (Fluturi pe asfalt/NoruNegru/Stema/Tourette Roulette/Nava mama si alte cateva), de unele piese afland abia cand am compilat lista (cam vreo treime din total). De asta totul e pur subiectiv si cam necizelat (m-am cam grabit sa-l scot, am mai trecut doar o data prin text dupa ce l-am scris, am niste exprimari cam greoaie si niste fraze complicate care puteau fi eliminate daca mai treceam de vreo 2-3 ori prin text). Vad ca articolul a primit un share pe pagina de la The Amsterdams, probabil o sa mai circule pe Facebook, ma bucur ca sunt persoane care il apreciaza.

    • eu pe pagina the amsterdams am și dat de el, m-am bucurat să mai văd pe cineva cu o imagine de ansamblu așa complexă :)) cu excepția trupelor folk metal, rap minus macanache și alte chestii micuțe, știu care-i treaba cu tot ce-ai scris pe-acolo. mi-a plăcut în special ce ai zis despre mes quins și îți cam împărtășesc părerea despre crowd control (la ei îmi plac mai mult remixurile, https://crowdcontrolro.bandcamp.com/album/game-over-remixed e foarte mișto)

  8. E-an-na sunt WarChant sub alt nume, dând folk metalul uşor spre metalcore. My Backyard Telescope e side project la E-an-na, asemenea si Prometheic. 😀
    Mişto articol.

Comentariul tău