România, această țară extraordinară

Cred că oamenii care au plecat peste hotare sunt foarte triști acum. România e adevărata păstrătoare a umorului, e locul unde umorul e îngropat adânc, adânc de tot, și din când în când mai descoperim o nestemată.

De exemplu, această poză superbă care ne restaurează încrederea în forțele aeriene române. În Ucraina avem război, rușii par beligeranți, dar noi nu ne temem. Pentru că studenții de la Academia Forțelor Aeriene „Henry Coandă” din Brașov sunt la datorie.

Aș putea spune că e anatomic corectă. Doar că nu e.

Aș putea spune că e anatomic corectă. Doar că nu e.

La ce bun avioane când dragostea învinge tot? Așa ne gândeam și noi. Oricum, între timp, Brașovul e orașul care de cinci ani se chinuie să construiască un aeroport. Tocmai a cerut o amânare de zece (sau 15?) ani de la comenduire. Începem să înțelegem ceva mai bine importanța dragostei în acest context. Make love, not dogfights!

Între timp, tot navigând pe superbul internet, am mai dat și peste următoarea poză:

Chiușor

Chiușor

Poza de mai sus e un chiușor – plasticul acela legat de coadă e folosit pentru a-l învârti și a-l propulsa într-un zid. Pentru cei care nu știu cum se face nu o să dau rețeta, că nu cred că am voie, legal. Oricum, poza asta am văzut-o postată de un om nostalgic care probabil va dori să aibă copii. Chestia aia e un dispozitiv exploziv; face un zgomot decent, nu cât o tiribombă, dar suficient cât să sperie vecinii. Și, absolut genial, stârnește melancolii. Amuzant, nu?

Aparent la fel de amuzant e să vezi că statul român, în efortul lui de a încuraja lectura, crește contravaloarea timbrului cultural. Bine, suma e de râs (se face o sumă fixă de un leu), dar când afli că pentru fiecare carte de 10 lei care e vândută un autor primește 0.70 lei? Asta dacă e autor unic, că dacă e colectiv de autori primește 0.70/N unde N e numărul autorilor. Sau poate după o formulă mult mai complicată. Așa că o să vă dau un link către calculele incredibil de amuzante ale celor de la Polirom, rar am citit un comunicat mai amuzant.

În alte știri culturale, Cărtureștiul a deschis o librărie unde vine lumea să se uite la cărți ca la muzeu. Nu am mai căutat o poză ilustrativă pentru asta, și, mai ales, nu am căutat să vă arăt figurile oamenilor consternați când au aflat că numerele alea mari scrise pe cărți nu sunt cifre de inventar, ci prețuri. În schimb, pe Facebook, Radio Erevan a pus cea mai bună secvență din 50 Shades of Grey, filmul anului în online (măcar pentru săptămâna asta).

Dorințele lui sunt neconvenționale

Dorințele lui sunt neconvenționale

Dar poza care m-a făcut să cred că e necesară această postare este cea de pe instagram-ul lui Octav Ganea.

Da, oamenii sunt din Poliția Locală București și da, alea sunt măștile anarhistului Guy Fawkes. Este atât de mult umor în poza asta încât nu mai pot sta drept în scaun. Și toate astea de mai sus le-am prins în cam jumătate de oră de dat click-uri pe net. România e de departe cea mai mișto țară din lume!